Prin România se spune că „pe câte bordeie, tot atâtea obiceiuri”. Cam așa e și când vrei să afli care este cea mai frumoasă Alfa Romeo din istorie, pentru că implică o doză importantă de subiectivism. Totuși, am făcut o selecție personală(!) de modele Alfa Romeo care ar putea concura oricând la un concurs de „Miss Auto” și ar avea șanse reale să emită pretenții.

Din capul locului aș vrea să precizez că în cele ce urmează este vorba despre o părere personală, asumată. Complexitatea istoriei Alfa Romeo permite ca, dacă această listă ar fi fost întocmită de zeci de oameni, șansele ca doi să cadă cu totul de acord să fie de-a dreptul infime.

Discutam de curând despre liniile de excepție ale unor modele Alfa Romeo și mi-am permis să spun că Alfa Romeo Giulietta SS este cel mai frumos model de mare serie al casei. Adică „cea mai frumoasă Alfa Romeo”. Un prieten mi-a replicat că Alfa Romeo 33 Stradale e chiar mai atrăgătoare și n-am avut cum să contraargumentez decât prin faptul că nu s-a construit în mare serie. Și aș fi putut, chiar, să-mi dau singur peste nas pentru alegerea lui SS drept campion al frumuseții, punându-l în balanță cu Alfa Romeo C52 Disco Volante, o bijuterie a design-ului auto. Nici ea nu a fost produsă, din păcate, în serie.

Sper că nu v-am încurcat prea tare. Ce vreau să subliniez, de fapt? E greu tare să alegi doar 10 Alfa Romeo frumoase. Darămite să găsești cea mai frumoasă Alfa Romeo. Cum sunt colecționar de machete auto și am și câteva Alfe în vitrină, mi-a venit ideea să apelez la alt prieten, Radu Ionescu, probabil cel mai mare colecționar de miniaturi Alfa Romeo din România. M-am gândit că dacă le vezi zilnic, atunci când ai sute de modele, poți avea o părere pertinentă despre liniile care te atrag cel mai mult. Așadar, am dezbătut câteva idei cu Radu, le-am adăugat celor personale și a ieșit această listă.

E important să se înțeleagă faptul că nu este un top, iar ordinea lor, pentru a nu supăra pe nimeni, este dată de anul în care au apărut. Mi-am permis să adaug și un bonus, un model despre care nu foarte multă lume ar putea spune că este frumos, însă unul care mie-mi este tare drag. Nu voi da foarte multe detalii despre modele, pentru că ar fi însemnat să scriu câte un articol pentru fiecare în parte, la ce istorie au trăit. Vor fi strict informații esențiale.

Despre Alfa Romeo s-au scris multe cărți, însă cele mai multe în italiană sau germană. Am apelat la o publicație în limba engleză pentru a mă inspira: Alfa Romeo – All the Cars, scrisă de Lorenzo Ardizio și apărută la Giorgio Nada Editore.

Cele 10 propuneri (în ordine cronologică)

1. Alfa Romeo 8C 2900 B Lungo (1938)

8C a fost o serie de modele produse de-a lungul anilor ’30, din care au derivat și automobile de competiție. Șasiul a fost o baza excelentă de pornire pentru cei mai pricepuți carosieri ai vremii, care au desenat atunci automobile care astăzi sunt vedete ale concursurilor de eleganță. Spre exemplu, un 8C Touring Berlinetta din 1938 a câștigat atât concursul de eleganță de la Pebble Beach, SUA, în 2008, cât și Concorso d’Eleganza Villa d’Este în 2009. Adică cele mai râvnite trofee de gen.

Seria 8C avea sub capotă motoare cu 8 cilindri în linie. Eu am optat pentru un exemplar tot din 1938, șasiu lung, versiune Carrozzeria Touring Superleggera, pe care am avut ocazia să-l admir în muzeul Alfa Romeo de la Arese, în apropiere de Milano. Alfa Romeo 8C 2900 B Touring Superleggera dezvolta o putere maximă de 180 CP. Șasiul a fost construit în 10 exemplare lungi (Lungo) și 20 scurte (Corto).

2. Alfa Romeo C52 Disco Volante (1952)

Am avut plăcerea să admir și acest studiu de design față în față și este o întâlnire care îți taie răsuflarea. Pur și simplu este excepțional de frumos! Și când te gândești că sunt aproape 70 de ani de la apariția lui. 159 CP obținuți dintr-un motor de 2 litri, la pachet cu forma super aerodinamică, permiteau atingerea unei viteze maxime de 220 km/h. Cu siguranță părea o valoare mult mai mare în 1952 decât în 2020.

C52 Disco Volante a fost desenat de Gioacchino Colombo, iar caroseria a fost construită de Carrozzeria Touring Superlegerra. Max Hoffman, importatorul Alfa Romeo în SUA, a insistat pentru intrarea în producție. Ce păcat că nu a fost ascultat!…

3. Alfa Romeo 2000 Sportiva (1954)

Doar 4 exemplare ale acestui model desenat de Franco Scaglione (Bertone) au fost produse, 2 coupe și 2 roadster (Sport Spider). A fost un proiect Alfa Romeo la care și-au dat concursul nume precum Orazio Satta Puliga sau marele Giuseppe Busso și dorea să se finalizeze prin construirea unui automobil care să performeze în competițiile vremii.

Motorul de 1.997,4 cmc producea 138 CP, în vreme ce greutatea mașinii era de 915 kg. Bine, dacă-i făceai plinul de benzină mai adăugai o masă echivalentă a 80 de litri.

4. Alfa Romeo Giulietta Sprint Speciale (1957)

Nu m-am ascuns și am recunoscut că aceasta este preferata mea: cea mai frumoasă Alfa Romeo. Deși este o decizie extrem de grea. Sprint Speciale (SS) a apărut ca o dorință a clienților nemulțumiți de performanțele unei Giulietta simple. Așa se face că din motorul de 1,3 litri au fost storși 97 CP, iar Franco Scaglione (Bertone) a desenat o caroserie extrem de elegantă. Deși lumea avea pretenții de sportivitate pe circuit de la Alfa Romeo în acele vremuri, Giulietta SS a fost mai mult o sportivă pentru drumurile publice.

1.366 de exemplare au fost construite, disponibile în șase culori de caroserie. Dacă ești obsedat de atenția la detalii, nu ai cum să nu observi că forma caroseriei (și implicit a parbrizului) a obligat adoptarea unei poziționări atipice pentru ștergătoare. Nu putea să fie totul perfect…

5. Alfa Romeo Giulia TZ (1963)

Tubolare Zagato, adică TZ-ul din denumire – un proiect desenat de carosierul Zagato (de Ercole Spada, mai precis) și construit sub îndrumarea lui Carlo Chiti la capacitatea care avea să se transforme în Auto-Delta (mai apoi Autodelta, echipa oficială de competiții Alfa Romeo). Au exista două evoluții, TZ1 și TZ2, produse între 1963 și 1967.

Greutatea mașinii era de 660 kg, iar la TZ2 a scăzut chiar până la 630 kg. Primele versiuni de stradă produceau o putere de 112 CP (motorul avea 1,6 litri, 4 cilindri), dar cele utilizate în competiții au ajuns chiar și la 170 CP.

Lista asta s-a făcut mai greu decât pare, în sensul că am nedreptățit multe modele care ar fi meritat să fie menționate. În timp ce, de exemplu, când spui Porsche ai tendința să te raportezi la liniile clasice ale gamei 911, la Alfa Romeo situația este radical diferită…

6. Alfa Romeo Giulia Sprint GTA (1965)

Alfa Romeo Giulia Sprint GT primea un A în coadă în anul 1965; acesta venea de la „alleggerita”, adică ușurată. Practic, prin înlocuirea unor elemente de caroserie din metal cu unele din aluminiu și a jantelor normale cu unele din magneziu, cu dimensiunea de 14 inch, produse de Campagnolo, A-ul echivala cu 205 kilograme pierdute, până la o masă totală de 745 kg. Era nevoie de 500 de exemplare produse pentru ca automobilul să fie omologat de competiție pentru Grupa 2. Alfa Romeo a vândut fix 500. Nici una în plus.

Motorul de 1.570 cmc, care primise mai multe inovații ale vremii, producea 115 CP la 6.000 rot/min. Dacă nu era suficient și scopul cumpărătorului era să o ducă direct pe circuit, cei de la Autodelta puteau să-și bage nasul sub capotă și să livreze chiar și 170 CP (la 7.500 rot/min). Giulia Sprint GTA a avut o carieră impresionantă în motorsport.

7. Alfa Romeo 33 Stradale (1967)

Știu că are mulți fani. Foarte mulți. Sper să nu fiu spânzurat pentru că am îndrăznit să-mi aleg altă preferată. Alfa 33 Stradale a fost construită din noiembrie 1967 și până în martie 1969. Doar 18 exemplare. Ar fi trebuit să fie 50, având ca bază modelul de competiție Alfa Romeo Tipo 33/2, dar costurile au fost mari, iar procesul de producție greoi, deoarece erau construite în totalitate manual, în atelierele Autodelta. Design-ul poartă semnătura lui Franco Scaglione, care a urmărit personal construcția fiecărei caroserii în parte.

Comparativ cu Tipo 33/2, șasiul era similar, doar ampatamentul a fost mărit cu 100 mm, iar motorul V8 de 2 litri a fost dezumflat de la 270 CP, cât avea conceptul prezentat inițial publicului, până la 230 CP pentru versiunea de „serie”. Chiar și așa, mașina având o greutate de doar 700 kg, putea atinge o viteză maximă constructivă de 260 km/h. Deși pare greu de crezut că cineva ar recarosa o Alfa Romeo 33 Stradale, acest lucru s-a întâmplat, iar ca rezultat au apărut prototipurile Bertone Carabo, Pininfarina Cuneo și Italdesign Navajo (lansate în anul 1976). Iscusită găselniță!…

8. Alfa Romeo Montreal (1970)

Lansat în primă fază drept studiu de design, Montreal a ajuns model de serie. La momentul primei apariții, chiar în Montreal (Canada), prototipul nu avea un nume. Reacția celor care l-au văzut atunci i-a determinat pe cei de la Alfa Romeo să boteze mașina „Montreal” în momentul intrării în producția de serie. Amuzant este că nu s-a comercializat oficial în Canada.

În 2020 a împlinit 50 de ani, dar are o eleganță aparte. Mai puțin de 4.000 de exemplare au fost produse pe parcursul a 8 ani de viață. Design-ul aparține casei Bertone. V8-ul de 2,6 litri producea 200 CP.

9. Alfa Romeo 155 V6 Ti DTM (1993)

OK, poate nu e genul de frumusețe la care v-ați fi așteptat parcurgând această listă, însă fanii sporturilor cu motor nu au cum să treacă cu vederea această minune a tehnologiei italiene. Și cu toate că pare că ar fi fost desenată doar cu rigla, are acest 155 hiper-steroizat ceva care atrage privirile și dă naștere la pasiuni. După cum îi spune și numele, motorul de sub capotă era un V6 care a dezvoltat de la peste 400 CP în primul sezon (din cele patru în care a concurat oficial), până la aproape 500 CP la terminarea programului.

În primul an, piloții Nicola Larini și Alessandro Nannini au câștigat 11 dintre cele 22 de etape DTM (Campionatul German de Turisme), iar până la finalul carierei, modelul a înșirat 38 de victorii de etapă. Practic, o italiancă focoasă care și-a făcut de cap prin Germania. Cea mai frumoasă schemă cromatică de competiție este cea Martini, utilizată din 1995.

10. Alfa Romeo 4C (2013)

Nu puteam să ignor zilele noastre. 4C este un automobil care a dat frâu liber design-ului și care a avut misiunea de a se lua de gât cu Porsche, chiar dacă motorul micuț, de 1,75 litri și 240 CP, nu se întrevedea a fi chiar un argument de temut. Șasiul automobilului, de tip monococă, este construit din fibră de carbon. Izolarea zgomotelor parazite este aproape inexistentă, căzând victimă dezideratului de a obține o greutate cât mai redusă (coupe-ul are 895 kg la gol).

Senzațiile de la bord sunt unice, apropiate de cele dintr-un automobil de competiție. Singura scăpare a fost la farurile versiunii coupe, ceva mai ciudate, desprinse de restul liniilor automobilului. Părerea mea este că Alfa Romeo 4C este un „future classic”. Pentru cei interesați, există și versiunea Spider (cabriolet).

BONUS: Alfa Romeo Alfa Sud Sprint (1976)

Am trecut-o drept bonus pentru că până și eu, care-i sunt fan, am puterea să recunosc faptul că nu este neapărat frumoasă. Nu a avut nici performanțe dinamice remarcabile și nici nu este vreo investiție profitabilă pe piața automobilelor clasice. Însă, există ceva la versiunea Sprint care atrage și poate fermeca. M-am îndrăgostit de acest model datorită unei machete la scara 1/18, că tot aminteam la început de această pasiune.

76 de cai putere însuflețeau „bestia” aceasta desenată de Giorgetto Giugiaro (motor boxer, 4 cilindri, 1,3 litri). După 1978 a existat și o versiune de 85 CP, însă modificările aduse includeau și renunțarea la elementele cromate în favoarea unora din plastic, precum în cazul oglinzilor. O greșeală…

Dintre modelele pe care nu le-am enumerat în această alăturare de zece, strict din rațiuni subiective, dar care ar putea concura pentru titlul de „cea mai frumoasă Alfa Romeo”, amintesc de: 8C 2500 B Le Mans (1938), 6C 2500 SS Corsa (1939), 6C 2500 Freccia d’Oro (1946), 6C 2500 SS Villa d’Este (1946), Tipo 33 (1966), ATL 1900 (1968), GT 1300 Junior Z (1969), GTV 3.0 (1984), SZ by Zagato (1989), GTV (1995), 8C Competizione (2007), Giulia GTAm (2020).