Acasă Știri Ford lansează Transit Custom PHEV

Ford lansează Transit Custom PHEV

de Bogdan Mirică
0 comentarii

Ford Transit Custom își întărește poziția de lider în segmentul european al furgonetelor cu capacitatea de o tonă prin debutul public al noii versiuni hibride încărcabile la priză (plug-in hybrid, PHEV). Aceasta a fost expusă în premieră în fața publicului în versiune de producție în cadrul Salonului de Vehicule Utilitare IAA din Hanovra, Germania.

Transit Custom PHEV beneficiază de un sistem de propulsie hibrid avansat, care are ca obiectiv o autonomie de 50 de kilometri cu emisii zero și utilizează multipremiatul motor 1.0 EcoBoost ca prelungitor de autonomie pentru o autonomie totală care depășește 500 de kilometri.

Vehiculul utilizează o configurație hibridă în serie, roțile din față fiind conduse exclusiv de un motor electric, nu de cel cu ardere internă. Puterea motorului este asigurată de un pachet compact de baterii Litiu-Ion de 14 kWh răcit cu lichid care este montat sub podeaua spațiului de încărcare, o poziție atent studiată care permite conservarea întregului volum de încărcare oferit de versiunile standard ale furgonetei Ford Custom și a sarcinii utile care depășește 1000 de kilograme.

Cu ajutorul mufei de încărcare localizate în spoilerul frontal, Transit Custom PHEV poate fi încărcat cu ajutorul unei prize domestice de 240V și 10 Amperi, bateria încărcându-se complet în 5 ore. Dacă sunt utilizate stații comerciale de 240V de 16 sau 32 de Amperi, timpul de încărcare scade până la 3 ore.

Citește și

Lasă un comentariu