Acasă Știri Hyundai mai pregătește un model cu propulsie pe hidrogen

Hyundai mai pregătește un model cu propulsie pe hidrogen

de Bogdan Mirică
0 comentarii

În 2013, Hyundai lansa în producția de serie modelul Tucson Fuel Cell. Așa cum era de așteptat, vânzările nu au duduit, însă Hyundai nu a abandonat ideea.

În acest fel, Hyundai a anunțat că va remodela sistemul de propulsie pe hidrogen și va dezvolta un model nou care va ajunge pe piață în 2018. Viitorul sistem pe pile de combustie o să aibă o dimensiune mai mică, motorul electric va fi și el mai mic și mai puternic, iar bateria va avea o capacitate de stocare mai mare.

Pentru moment, nu avem informații cu privire la autonomia viitorului SUV pregătit de sud-coreeni, însă ne putem raporta la cei 600 de kilometri pe care Tucson Fuel Cell îi oferă în acest moment.

Viitorul SUV cu pile de combustie nu are un nume oficial, dar știm că va ajunge pe piață cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă organizate în Coreea de Sud.

Sursa | AutomotiveNews

Citește și

Lasă un comentariu