Acasă Auto Nostalgie pe baterie. Opel Manta GSe Elektromod

Nostalgie pe baterie. Opel Manta GSe Elektromod

de Știrbu
0 comentarii

Sau ce iese atunci când producătorii de mașini ating corzi sensibile în promovarea viitorului prezentului electric.

Opel a prezentat GSe Elektromod, un coupé electric clădit pe Manta A, una dintre cele mai frumoase modele Opel din istorie și unul dintre coupé-urile de poster ale anilor ’70. Iterația electrică a lui Manta A păstrează proporțiile și liniile modelului original, însă primește elemente de design moderne, cel mai evident dintre ele fiind grila Vizor — care aici încorporează un ecran LED pe care pot fi afișate diferite motive grafice sau chiar mesaje precum „I am on a zero e-mission.” Dar sunt convins că ecranul Vizorului nu s-ar strica dacă ai afișa și mesaje care să nu fie sforăitoare.

Și interiorul a fost modernizat. Are acum două ecrane cuprinse de o ramă comună, în mod similar cu Opel Mokka, primul care poartă semnăturile de design specifice noilor generații de modele din Rüsselsheim. Există, sigur, și trimiteri către trecut: designul volanului, cu indicator de poziție a volanului, și levierul schimbătorului de viteze sunt replicate după cele originale.

Jantele au crescut de la 13 la 17 inch, iar elementele cromate de la exterior au fost înlocuite cu unele negre — așa cum și Irmscher, unul dintre atelierele de tuning cu tradiție în modificarea modelelor Opel, a procedat cu Manta A. Arată ca o bomboană, din orice unghi l-ai privi. Nu, nu-l poți cumpăra, pentru că este doar un showcar. Cel puțin deocamdată.

Unul funcțional, pus în mișcare de un motor electric cu 147 CP. Cei 255 Nm sunt trimiși exclusiv către puntea spate printr-o transmisie manuală în patru trepte pe care o poți lăsa într-a patra dacă nu ai chef să schimbi treptele. Cuplul maxim oferit din start de motoarele electrice poate face asta. 

În cazul în care n-ai fost atent la ce se mai întâmplă în curtea Opel în ultimul timp, o să fii surprins să afli că acesta este cel mai puternic propulsor electric din Rüsselsheim. Electricele actuale — Corsa-e, Mokka-e, Zafira-e, Vivaro-e — sunt animate de motoare cu 136 CP și 260 Nm. Toate. De fapt, toată celula PSA din Stellantis se electrifică folosind acest propulsor. Atât Citroën, cât și Peugeot. Pe foaie, asta nu deranjează cu nimic, pentru că autonomiile promise sunt satisfăcătoare deocamdată. 

Nu la fel am putea spune despre Manta GSe Elektromod, a cărui baterie este significant mai mică decât în cazul electricelor de serie menționate mai sus: are 31 kWh, nu 50 kWh. Motivul este unul firesc: reducerea masei întru sporirea agilității. Opel nu a publicat cifre în acest sens, dar intenția adoptării unei baterii mici este de la sine înțeleasă. Autonomia maximă a coupé-ului este de 200 de kilometri, iar încărcarea se face la maximum 9 kW și durează patru ore.

Singurul lucru care nu-mi place la Manta GSe Elektromod este lipsa de îndrăzneală a producătorilor să materializeze, fie și în serie limitată, astfel de experimente. Opel nu este singurul care atinge corzi sensibile doar să le lase zornăind, în loc să facă muzică din ele: Hyundai a prezentat recent o iterație a lui Pony, primul model de export al Coreei de Sud. La fel ca Manta — și, presimt, ca multe alte restomod-uri viitoare de la mai mulți producători —, Pony EV este o demonstrație, nu și o aplicație. 

Tot ce sper este să mă întorc la acest articol cu mea culpa: să spun că m-am grăbit în a critica producătorii auto că se joacă, voit, cu un sentiment greu de-al nostru. Nostalgia.

Citește și

Lasă un comentariu