Prima electrică de la Porsche, Taycan, este actualizată cu noi funcții, atât tehnologice cât și de încărcare. Totodată este și mai rapid.
Porsche a anunțat o serie de noutăți pentru Taycan, care vor deveni disponibile începând cu luna Octombrie. Printre ele se numără o nouă funcție de încărcare, un head-up display mare cât parbrizul și o suită de abonamente/upgrade-uri over the air, alături de șapte noi culori: Mahogany Metallic, Frozenberry Metallic, Cherry Metallic, Coffee Beige Metallic, Chalk, Neptune Blue și Ice Grey Metallic.
Probabil îmbunătățirea pe care nu ar fi cerut-o nimeni, dar de care se vor putea bucura toți proprietarii de Taycan Turbo S, este o mai bună accelerație 0-200 km/h: timpul a scăzut de la 9,8 la 9,6 secunde. Altfel, 0-100 km/h se întâmplă în 2,8 secunde în cazul acestei versiuni, iar viteza maximă este limitată la 260 km/h.
O noutate importantă însă privește modalitatea de încărcare. La surse de curent continuu (DC), Taycan poate primi curent cu debit de până la 262 kW, însă alimentarea la sursă de curent altenativ (AC) se putea face cu până la 11 kW. Acum, Porsche oferă (opțional) un adaptor AC pentru încărcare la 22 kW, ceea ce scurtează cu mult timpii de încărcare la stații AC. Pentru stațiile cu încărcare rapidă, Taycan primește funcția de limitare a debitului la 200 kW; totodată, funcția Plug&Charge, prin care plata la stațiile Ionity se face automat, va fi extinsă la încă 12 țări începând cu 2021.
La interior, Taycan primește un update greu de trecut cu vederea: un Head-up Display (disponibil opțional) care proiectează informații pe parbriz, în câmpul vizual al șoferului. Iar suspensia adaptivă a mașinii capătă funcția Smartlift, care ridică automat garda la sol la trecerea peste limitatoarele de viteză sau în situații de drum asemănătoare.
Și proprietarii deja existenți de Taycan vor putea să-și actualizeze mașina cu noi funcții, oferite de către Porsche opțional, over the air. Tot ce-ți trebuie este conexiune la Internet. Acestea vor putea fie cumpărate cu plata integral, fie folosite pe baza unui abonament; în cazul abonamentului, primele trei luni de folosire sunt gratuite. Pe lista de upgrade-uri se numără Active Lane Keep Assist (808 € sau 20 €/lună), InnoDrive (808 € sau 20€/lună), Porsche Intelligent Range Manager (400 € sau 11 €/lună) și Power Steering Plus (321 €).






