În cadrul testului cu noul Skoda Citigo electric, pe care am fost invitat să îl testez în Amsterdam, producătorul din Cehia mi-a propus și întâlnirea cu un model tare iubit în România, împins și el în direcția electrificării: Superb iV.
Supus în vara acestui an unui facelift destul de discret, Superb este gata să le ofere clienților săi o gamă completată acum și cu o versiune hibridă, ce poate fi alimentată la priză. Noul Superb PHEV se alătură gamei de modele electrificate iV, unde îl avem deja pe Citigo-e și pe proaspăt lansata Octavia PHEV.
Testul cu Superb iV s-a desfășurat în afara orașului Amsterdam și în micul orășel Den Haag. Am avut la dispoziție o distanță de aproximativ 130 de kilometri pentru a înțelege cum funcționează nava amiral și cât de „verde” poate fi. Versiunea PHEV combină resursele unui motor pe benzină de 1,4 litri și 156 de cai putere cu beneficiile unui motor electric de 85 kW, pentru a obține un total de 218 cai putere și un cuplu motor de 400 Nm. Sunt valori generoase, chiar și pentru un sedan care cântărește peste 1,7 tone.
Este suficient să selectezi modul Sport și să înțelegi că tot ansamblul de sub tine poate garanta resurse suficiente pentru orice depășire și pentru orice rulare în viteză pe autostradă. Am încercat mai multe ruperi de ritm pe autostrăzile din Olanda, la 110 km/h, iar Superb iV nu a dezamăgit, grăbindu-se să retrogradeze și să aducă la roți resursele ambelor motoare. De altfel, sprintul de la 0 la 100 de km/h se face destul de rapid, în doar 7,7 secunde.
Autonomie totală de 930 de kilometri
Atunci când vrei să te bucuri de liniște deplină, Skoda Superb iV poate rula doar electric, mulțumită bateriei de 13 kWh (cu o valoare netă de 10,8 kWh). Atunci când e plină, ea poate garanta maxim 62 de kilometri cu zero emisii (calculat în regim WLTP). Eu am rulat 44 de kilometri în mod electric, mai mult pe autostradă, și am rămas la final cu 26% din capacitatea bateriei. Deci valoarea anunțată de cehi nu este deloc utopică, mai ales dacă rulezi în oraș. Promițând un consum de numai 1,5 litri pentru primii 100 de kilometri și echipat cu un rezervor mai mic față de versiunea convențională (50 de litri), Superb iV poate asigura o autonomie totală de 930 de kilometri, ceea ce poate rivaliza cu promisiunile versiunilor diesel.
Cei care se gândesc deja la o navetă urbană 100% electrică, trebuie să știe că bateria litiu-ion poate fi încărcată 100% în trei ore și jumătate de la o priză de 3,6 kW. De la o priză de uz casnic, încărcarea se face în cinci ore. Bineînțeles, bateria poate fi încărcată și în timpul mersului de către motorul pe benzină. Șoferul are la dispoziție și o treaptă specială pe levierul transmisiei DSG. Este treapta B, cea în care mașina recuperează foarte multă energie de fiecare dată când ridici piciorul din accelerație. Practic, eliberarea pedalei aduce o încetinire considerabilă.
Pe lângă modurile Sport și Electric, selectabile cu butoane dedicate pe consola centrală, Superb iV dispune și de un mod Hybrid, în care sistemul gestionează resursele după logica proprie, astfel încât să consumi cât mai puțin.
Interior premium
Skoda Superb iV rămâne exponentul cu aspirații premium în gama cehilor. Materialele sunt foarte moi și plăcute la atingere, chiar și pe consola centrală. Ergonomia este în continuare foarte bună, finisajele excelează, iar nivelul tehnologic de top este sugerat de un ecran digital de 10 inch, capabil să ia locul instrumentelor de bord. Afișajul său a fost creat special pentru versiunea hibridă, cu informații specifice legate de autonomie și încărcare.
Superb iV este disponibil și alături de nivelul de echipare de top Laurin&Klement, care poate aduce faruri Matrix LED, un sistem multimedia de 9,2 inch cu recunoașterea gesturilor, conexiune la internet și scaune încălzite și ventilate pentru toți pasagerii. Spațiul interior rămâne uriaș, cu excepția portbagajului, care mai pierde din capacitate: sedanul rămâne cu 485 de litri, iar Combi cu 510 litri.
Este însă un compromis mic pentru o mașină atât de mare și gata să aibă grijă de bugetul unei familii cu multe deplasări urbane.
- Skoda Superb iV




































