Acasă Știri Un Ford Mustang 2,3 EcoBoost ne arată că este și frugal. 1.249 de kilometri cu un singur plin

Un Ford Mustang 2,3 EcoBoost ne arată că este și frugal. 1.249 de kilometri cu un singur plin

de Bogdan Mirică
0 comentarii

Doi norvegieni puși pe teste de consum și-au mai făcut încă o dată de cap. De această dată cu un Ford Mustang echipat cu motorul de 2,3 litri EcoBoost. Motorul oferă 314 cai putere, iar consum declarat este de 8 litri la suta de kilometri.

Totuși, cei doi au plecat de la Cercul Polar de Nord și au vrut să ajungă la Oslo. Dacă punem cele două coordonate pe hartă o să obținem peste 1.000 de kilometri.

Iar acțiunea celor doi a fost un succes. Nu doar că au ajuns în Oslo, dar combustibilul din rezervor a fost suficient pentru a parcurge 1.249 de kilometri. La final, computerul de bord al mașinii a indicat valoarea de 4,9 litri la suta de kilometri.

Așa cum spuneam și mai sus, cei doi sunt specialiști în astfel de teste, însă cel de acum a fost primul realizat cu un muscle car.

Citește și

Lasă un comentariu