Volkswagen ID.4 este gata pentru comandă, ocazie cu care își prezintă lista de dotări pentru cele două ediții de debut: 1st și 1st Max.
În Septembrie l-am văzut fără camuflaj, în Octombrie am aflat cât costă, acum e timpul să vedem și cu ce se laudă Volkswagen ID.4 în materie de echipări. Dacă vrei să ți-l cumperi cât de repede, ai de ales între două versiuni de debut: 1st și 1st Max — o strategie pe care Volkswagen a aplicat-o și în cazul hatchback-ului electric ID.3.
O denumire corectă ar fi aici, de fapt, „pachete”, pentru că 1st și 1st Max sunt pachete de dotări oferite pe motorizarea Pro Performance (44.119 €). Aceasta are 204 cai-putere și 310 Newtoni-metru, o baterie de 77 kWh și o autonomie de până la 520 de kilometri. La începutul lui 2021 ID.4 va fi disponibil și în versiunea entry-level, Pure, care promite o autonomie de până la 340 de kilometri. Dar să revenim la 1st și 1st Max și să vedem ce au de oferit.
Pro Performance are ca dotări de serie roți de 19 inch, faruri și stopuri LED, bare de protecție în culoarea caroseriei, oglinzi electrice cu degivrare, bare longitudinale negre pe plafon, geamuri cu protecție termică, iluminare ambientală cu 10 culori, scaune față încălzite, tapițerie textilă, climatizare pe două zone, sistem Car2X, selector de moduri de rulare (Confort, Normal, Sport, Eco), pilot automat adaptiv, asistent de menținere pe bandă, volan îmbrăcat în piele și senzori de parcare față și spate.
Echipări Volkswagen ID.4 1st (preț: 45.478 €)
Pe lângă dotările oferite de nivelul de echipare Pro Performance, pachetul 1st Edition plusează cu roți de 20 de inch, bare longitudinale cromate pe plafon, geamuri spate fumurii, iluminare ambientală în 30 de culori, navigație Discover Pro, asistent de fază lungă și cotieră (cu suport de pahare) pentru bancheta spate.
Toate aceste dotări ridică prețul lui ID.4 cu 1.359 € peste cel al versiunii de echipare Pro Performance.
Echipări Volkswagen ID.4 1st Max (54.960 €)
Iar dacă vrei chiar tot ce are Volkswagen de oferit pentru ID.4, ai la dispoziție pachetul 1st Max, care costă aproape 11.000 €. Astfel, un ID.4 de top ajunge să coste aproape 55.000 €.
Pe lângă tot ce ai citit mai sus, ID.4 1st Max suplimentează cu un sistem de infotainment Ready 2 Discover Max (cel mai mare și mai generos în funcții), plafon panoramic, jante de 21 de inch, faruri LED Matrix, stopuri 3D, sistem de amortizoare adaptive DCC, pilot automat adaptiv cu funcție Stop & Go, Head-Up Display, direcție cu demultiplicare progresivă, scaune față cu masaj lombar, încărcare wireless a telefonului mobil, climatizare pe trei zone, sistem de asistență Travel Assist (o combinație de ACC și Lane Assist).
În acest moment, ID.4 poate fi comandat în România doar cu unul dintre aceste pachete, care sunt adăugate listei de dotări oferite de Pro Performance.
