Se spune că odată mușcat de „boala” Alfa Romeo nu mai ai scăpare. Ei bine, eu nu prea iau de bună orice vorbă din popor. Numai că, în acest caz particular, am fost mușcat de o Alfetta GTV. Iar dragostea nu a fost la prima vedere, ci la a mai multa, dar s-a înrădăcinat bine.

Acum o cheamă Phoenix, dar nu e numele de botez. O mai fi chemând-o și altfel, dar după ce a venit în România și a renăscut într-un atelier ferit de ochii marilor curioși, la Moara Vlăsiei, a fost botezată Julieta. Așa a vrut Cătălin, tătică-su. La prima întâlnire mi-a fost total indiferentă. La următoarele a început să-mi facă subtil cu ochiul. După vreun an de întrevederi periodice la concursurile de viteză în coastă mi-a furat inima. Aşa fac toate modelele Alfa Romeo de competiţie…

Se spune că atunci când îi pici în mreje unei femei, dacă reușește să-și ascundă binișor nurii și alte calități fizice evidente, ochii fac diferența. Așa a fost și povestea dintre Radu și Phoenix. Totul a plecat de la ochii ăștia perfecți, galbenul acela care te transpune instant cu mintea pe marginea oricărui mare circuit din lume. Numai că amantlâcul meu cu Alfetta a ieșit la iveală pe marginea unui soi de pistă autohtonă, pe Transalpina, tronsonul pe care se desfășoară etapa de viteză în coastă de la Rânca. Se întâmpla în iulie 2016.

O Alfa cum alta nu-i!

Alfetta GTV a intrat în viața lui Cătălin-Cedric Ghigea după ce acesta a debutat în competițiile automobilistice la volanul unui MGC GT, pe care l-a făcut campion. Pentru că este un gentleman driver, a fost atras din prima de farmecul întrecerilor dedicate automobilelor istorice.

După ce a rasat pedigree-ul MG-ului, Cătălin a simțit că avea nevoie de și mai multă pasiune în viață. Un Cuore Sportivo, ceva.

La sugestia bunului prieten Horațiu Ionescu Cristea, a invadat internetul pentru a descoperi o italiancă focoasă. O italiancă trecută de prima tinerețe, dintr-aia de știe meserie. A fost impresionat încă de când a văzut primele fotografii cu Alfa Romeo GTV. Cinstit vorbind, nu e chiar o caroserie pentru concursuri de eleganță. Doar că de la poză la poză ceva te prinde, te atrage. Din ce în ce mai tare! Apoi te hotărăști să o vezi, îi dai câteva ture de jur împrejur, de control, te îndrăgostești și o iei. Simplu!

În 2015 era deja campioană, din prima. Adică din primul sezon. Era ultima cursă a anului și nu mai exista o presiune a rezultatului, atâta doar că exista sângele fierbinte al pilotului, care-și dorea o urcare perfectă. Drumul Poienii, Brașov, 3 octombrie. Unul dintre ultimele viraje înainte de Sosire, de dreapta. Prea mult hazard, prea puțină șansă, un parapet de beton și o nefăcută. Istorie sfărâmată fără milă.

Când mașina era adusă la vale, în parcul service, am văzut-o cum se chinuia să nu-și dea duhul, pe platformă. În acel moment mi-a bătut inima ca niciodată până atunci în preajma ei. Pe 5 octombrie, într-o luni, când am ajuns la București am scris cele două paragrafe ce urmează (despre care, chiar Cătălin spune acum că l-au ambiționat să nu recaroseze mașina, ci să o repare). Speram ca Julieta să nu-și termine povestea vieții… dar am primit chiar mai mult. Acela a fost punctul de plecare al prieteniei mele cu el.

Maşina care a fost din nou

Julieta i-a costat multe ore de gânduri inginerești și multe nopți nedormite pe Cătălin și pe meșterii săi pricepuți. Au tras pentru un vis și l-au realizat, au alergat un campionat și au ieșit campioni, doar că acel parapet a vrut să complice povestea-i. Cătălin a fost zdruncinat, Alfetta a fost distrusă, miile de admiratori de pe marginea probei au fost mâhniți de imaginea dezolantă a celei care cu doar câteva minute în urmă creiona elegant trasele ideale ale unei urcări de record personal, iar atunci se afla pe o blestemată de platformă ce părea că avea ca punct terminus un centru de colectare a fierului vechi.

Dar nu, nu așa trebuie să se termine poveștile marilor campioni, așa că nebunul Cătălin a deturnat platforma către cartierul general Oldtimer Studio. Julieta nu pleca în paradisul automobilelor cu suflet, ci se pregătea de o nouă întâlnire cu unii dintre cei mai pricepuți esteticieni auto din țară. Misiunea ei nu era încheiată. Și pentru că scenariul fusese complicat din senin, iar intrigile alambicate sunt și mai interesante pentru pasionați, frumoasa italiancă a fost rebotezată. La 4 luni distanță de ziua teribilă, Phoenix își saluta din nou stăpânul grijuliu cu vocea ei de motor născut pentru podiumurile de premiere. Alfetta era gata. Din nou!

Un Phoenix – ca oricare altul și nu prea

2016 a fost un sezon bun pentru cuplul, de acum solid, Alfetta – Cătălin. Cel puțin așa pare acum, privit retrospectiv. Sunt campioni ai istoricelor! În realitate, italianca a făcut și multe nazuri și doar răbdarea de fier a stăpânului a condus ca la fiecare moment mai delicat să se acționeze cu grijă și cu migală. Așa sunt italiencele, ce vreți? Personalitate din plin! Pe de altă parte, Alfetta GTV este o mică bombă cu ceas, un ponei neastâmpărat odată lăsat în libertate.

Sunetul metalic grav are deja mulți fani și în România, după ce a născut fel și chip de pasiuni în anii ’80, prin tribunele doldora de fani care urmăreau lupta la baionetă din campionatele de turisme occidentale. Alura de coupe nervos, cu linii hotărâte, prea puțin fluide, trasează amintiri splendide în ochii oricui are ocazia să o vadă live. În urma ei miroase puternic a încins și a „benzina” (a se citi cu accent italian!). Transmisia este un soi de călcâi al lui Ahile, fiind nevoie de expertiză serioasă în domeniu pentru a o întreține cum trebuie (în 2016 s-a utilizat o cutie de viteză cu craboți, mai puțin fiabilă dar mai performantă decât cutia din 2015, una clasică, cu sincroane).

Nume: Phoenix, ex Julieta

De altfel, inima Alfettei, motorul de 2 litri și 187 CP (236 Nm, pe dyno) este complet refăcut în Germania, la un specialist de renume. Și chiar dacă nu urcă mai mult de 8.000 rot/min, o face cu mare stil. Fiecare detaliu de sub capotă amintește de anii nebuni ai industriei italiene a vehiculelor performante. Greutatea de 940 kg este repartizată uniform între cele două punți, asta și mulțumită cutiei montate în spate – soluția transaxle.

Interiorul este concentrat în jurul nevoilor stricte ale pilotului. Ceasul Jaeger, central, îți comunică doar turațiile motorului. E suficient, nu e nevoie să știi mai mult, tu trebuie doar să ai grijă să abordezi tra- se cât mai aproape de perfecțiune. Atenție cu ea, că spatele acela care împinge nu te ajută cu niciun fel de electronică. E nărăvaș, dacă nu ești pe fază… Din 2017 Phoenix are și o soră geamănă, în specificație rally. Pe lângă locul din garaj, a moștenit și un nume nostalgic – Julieta. Exact ce vă spuneam, acum fiind două, boala asta Alfa Romeo e complicată.

E bine de știut că dacă vrei o clasică italiancă, trebuie să cunoști și niște meseriași într-ale șurubăritului pe sub capotă.

O să pornească greu la rece, dar și când se va urni din loc, îți va lua mințile. Așa arată viața aceea bella de care amintesc toți italienii. Așa poate arăta cel mai frumos birou din care ai zâmbit vreodată!