Acasă Automobilia Cântec – Alfa Romeo Montreal

Cântec – Alfa Romeo Montreal

0 comentarii

O caroserie pe care o recunoști chiar și în ceață ca fiind italiană și sunetul unui motor derivat dintr-un model legendar. Un supercar al anilor ‘70 aflat cu două roți în clasa GT, care se simte în largul său atât plimbându-se pe Riviera, cât și făcând ecouri pe un pas montan.

La meccanica delle emozione ar putea fi tradusă în română, dar nu va suna niciodată la fel de melodios ca în italiană. Oricum ar fi, indiferent de limbă, se spune de foarte multe ori că Alfa Romeo reprezintă sufletul lumii auto. Capriciile mecanice și soluțiile inginerești sunt văzute drept personalitate, iar momentele în care totul merge ca uns șterg cu buretele neajunsurile. Dacă adaugi și performanțe în motorsport, pe lângă frumusețea aproape sinonimă cu marca, devine evident că prea puțini dintre cei care iau contact direct cu ele scapă din mrejele italiencelor.

Unul dintre puținele modele de serie care livrează mult mai mult decât promitea conceptul.

Evident, totul se învârte în jurul acestei teme subiective a frumuseții: dacă nu ar fi arătat atât de bine, probabil destinul multor exemplare ar fi fost curmat de casare. Montreal nu este primul model care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la Alfa Romeo. 1750 GT Veloce, Giulia Sprint Speciale, Disco Volante, iar dintre modelele noi, Brera cu 159, strănepoata unicornului 33 Stradale, 8C sunt doar câteva dintre mașinile pe care le-aș pune pe pereți sub formă de poster. Dacă s-ar mai face în zilele noastre chestia asta cu posterele. Recunosc, am o slăbiciune pentru caroseriile Alfa Romeo cu forme rubensiene, să le spunem. Pentru mine, Montreal face parte din categoria gusturilor pe care le dobândești în timp.

Viața bate filmul

Extrem de rar varianta de producție este mai spectaculoasă decât conceptul. Și dacă ar fi să ghicim cine ar putea face așa ceva, ne-ar fugi mintea instinctiv la italieni. Povestea începe cu faptul că atunci când a fost prezentat în cadrul expoziției mondiale din Canada, în 1967, proiectul coupe-ului cu 2+2 locuri nici măcar nu avea un nume dedicat. Dar publicul și media nu puteau rămâne indiferenți la o caroserie creată de Marcello Gandini. În perioada aceea, nici măcar nu i se uscaseră pensulele cu care desenase Lamborghini Miura. Valul de reacții pozitive a încurajat Alfa Romeo să elaboreze un model de serie, iar cum numele ad-hoc prinsese deja rădăcini, așa a și rămas: Montreal.

Față de concept, la modelul de serie, în locul decupajelor din capotă făcute în dreptul farurilor au fost montate celebrele apărători capabile să se ascundă, acele gene fluturate în momentul în care sunt aprinse luminile. Iar simplul motor 4 în linie de pe șasiul lui Giulia, folosit la expoziția din Canada, a fost înlocuit pentru modelul de stradă cu un derivat al celui care anima Typo 33, dar într-o variantă cu cilindreea de 2.593 cmc. Un V8 cu sunet brut și rafinat în același timp, cu note clar diferite de cele specifice motoarelor populare peste Ocean. Apropo de Ocean și de piața de dincolo de el, Alfa Romeo a folosit o injecție mecanică produsă de subsidiara SFICA pentru performanțe și, parțial, pentru emisii, dar nu și-a făcut o prioritate din a dezvolta o mașină care să respecte normele de poluare din America de Nord. Astfel, Montreal nu s-a vândut, oficial, nici în SUA și nici în locul în care i-a dat numele.

Deliciul cunoscătorilor

S-au produs în total 3.925 de exemplare începând cu 1970 și până în 1977, atunci când criza petrolului a tăiat avântul motoarelor mari. Având în vedere că prețul final aproape îl depășea pe cel al unui Porsche 911, nu e de mirare că doar cei care știau exact ce-și doresc s-au înscris la un Montreal. Iar ca model clasic, abia în recenta decadă s-a făcut vâlvă în jurul acestui model clasic și interesul pentru el a crescut galopant, odată cu prețul. Acum, în 2020, la aniversarea de 110 ai companiei, Alfa Romeo marchează și împlinirea a 50 de ani de la lansarea acestui model prin culoarea Verde Montreal, disponibilă pentru versiunile Quadrifoglio ale lui Giulia și Stelvio.

Atenția primită odată cu aniversarea de 50 de ani și lansarea schemei de culori Verde Montreal pentru versiunile Quadrifoglio ale lui Stelvio și Giulia au crescut interesul în jurul modelului. Grăbiți-vă dacă vreți să cumpărați unul.

Exemplarul pe care îl puteți admira în ediția de față a trecut printr-o minuțioasă restaurare la Oldtimer Studio. Am aflat de la ei că cel mai important lucru la un Montreal pe care urmează să-l cumperi este să fie cât mai complet, piesele fiind rare. Și, dacă se întâmplă să găsiți unele elemente de vânzare, vor fi scumpe.

2600 Sprint

Montreal are 200 CP, o cutie cu cinci trepte ZF de tip dogleg și un comportament rutier cu o ușoară tentă subviratoare, exact cât îi trebuie unui GT ca să fie sigur în cele mai variate condiții. Raportându-mă la ce experimentezi la bord, e atât de rapidă încât îți poți pierde permisul de conducere în primele sute de metri. Singura excepție fiind, probabil, să o plimbi prin Italia, acolo unde legenda spune că vei fi încurajat de autorități să o conduci încât să fii auzit de la depărtare.

Este singurul Montreal în care m-am urcat, însă se simte la fel de bine închegat ca mașini noi, construite cu tot felul de aliaje și metale dure. Garda la sol comparabilă cu cea a unui SUV compact modern îți permite să explorezi în voie chiar și locurile intangibile unei sportive pur sânge. În această privință, latura de GT este acoperită cu vârf și îndesat.

155 CP pe tonă, diferențial autoblocant și o cutie dogleg ZF. Totul sub acordurile unui V8 perfect reglat.

Montreal pare o evoluție naturală a lui 2600 Sprint Coupe. Chiar dacă saltul la nivel vizual este mare, cele patru faruri și aerisirea de pe mijlocul capotei sunt semne destul de clare că cele două sunt înrudite. Poate că nu aveau un nume pregătit pentru el în ’67, însă, cumva, știau precis ce segment ar ocupa.

Privit în special din profil, Montreal are câteva indicii stilistice provenite de la Miura. Forma ușilor este o semnătură a lui Gandini prezentă cu mici variații la multe modele vechi și noi. O veți recunoaște inclusiv la Stratos. Felul în care „curge” spatele, gurile false de ventilație de pe montanți, toate te duc cu gândul la o mașină cu motor central, nu mai spun care, că am tot menționat-o.

Singurul loc în care găsești trecut numele Montreal este pe scrumiera din consola centrală.

Trăgând linie, avem un coupe cu performanțe bune, dar cu un consum de supercar, două locuri plus două jumătăți ce par a fi a scaune, un portbagaj minuscul și o frumusețe care stă în ochii privitorului. Totuși, în cazul lui Montreal, prima întâlnire ar trebui să ți-o petreci urcându-te la volan, așezându-te comod, fără să pornești. Privește bordul cu cele două cadrane rotunde! Această formă s-a păstrat cu mici modificări până în prezent la multe modele. Descoperă cât de aproape de volan e schimbătorul! Simte pedalele și volanul subțire! Dacă pornești motorul și o pui în mișcare, vei fi pierdut. Sunetul acelui V8 este hipnotizant, precum glasul sirenelor din legende: cu cât vrei mai mult să scapi, cu atât te afunzi mai tare.

Text publicat în catalogul RacingWheels numărul 4.

Citește și

Lasă un comentariu