La prima vedere, realitatea nu pare să se fi schimbat, însă esența sa este acum alta. Numele lui Volkswagen e-Crafter este cu doar o literă diferit de al variantelor cu motor cu ardere internă, în timp ce conceptul său funcțional diferă radical.
Niciunul dintre argumentele care au stat la temelia adoptării motorizărilor diesel în domeniul vehiculelor comerciale nu mai rezistă în lumina demersurilor actuale pentru protecția mediului. Buna caracteristică de cuplu și consumul de combustibil relativ redus nu pot fi detașate de o complexitate constructivă ridicată și de o cantitate oarecare de emisii poluante în mers. Noile priorități cu profil ecologic din sfera automobilului trimit către sistemele de propulsie electrice.
Numai că lucrurile sunt mult mai complicate decât dau de înțeles ideile înlocuirii unui motor diesel cu unul electric și a unui rezervor de combustibil cu un pachet de baterii. Paradoxal, diferențele minore dintre înfățișarea unui VW Crafter și a unui VW e-Crafter par să contrazică total ceea ce am notat mai devreme. În acest caz, dacă nu avem mare lucru de văzut, avem multe de explicat.
Emisii poluante zero și complexitate constructivă redusă – asta au de oferit sistemele de propulsie electrice ca avantaje. Riscul de a pierde vreodată uleiuri și lichid de răcire aproape dispare și, de obicei, transmisia are demultiplicare unică. Autonomia redusă și timpul de încărcare considerabil plus rețeaua (încă rarefiată) de puncte de alimentare sunt dezavantajele manifestate. Există, în aceste condiții, premise de succes la vânzări pentru vehiculele electrice? Desigur, bonusurile din partea autorităților de stat pot ajuta, însă nimic nu va putea să țină locul unui concept funcțional cu adevărat viabil.
Pentru a-l defini cum trebuie, specialiștii de la Volkswagen au desfășurat o investigație amplă, monitorizând mai bine de 200.000 de cazuri de exploatare ale unor mașini din seria Crafter, aparținând unui eșantion de 1.500 de clienți. În urma sintetizării informațiilor, a rezultat că exigențele unui spectru important de clienți sunt compatibile cu tema van-urilor electrice, așa cum pot fi acestea produse în prezent. Activitatea de tip „last mile delivery” a clienților respectivi presupune în mare măsură trafic urban, ziua de lucru implicând viteze sub pragul de 90 km/h și de la 50 la 100 de opriri de-a lungul unui parcurs de ordinul a 70 km. Sarcina medie transportată se cifrează la 875 kg și mai mult de 90% dintre aceste mașini au locuri de parcare stabilite.
Detalii cu pondere importantă în consumul de energie electrică al mașinii: statistic vorbind, 100% dintre conducători utilizează în mers sistemul audio, 70% folosesc diverse asistări și dispozitive electrice din dotarea vehiculului, 55% activează aerul condiționat, 35% recurg la încălzire auxiliară, iar câte 15% operează navigația și pornesc încălzirea din scaune. Unele mașini sunt echipate cu sisteme suplimentare de răcire. În general, un vehicul comercial destinat regimului de lucru „last mile delivery” funcționează 9 ore pe zi timp de 6 zile ale săptămânii.
Soluția e-Crafter
Ca umare, specificațiile lui Volkswagen e-Crafter au fost definite în conformitate cu acest caiet de sarcini desprins efectiv din realitate. S-a constatat că, pentru îndeplinirea criteriilor de exploatare menționate mai sus, o autonomie reală de 170 km și o viteză maximă de 90 km/h sunt, de departe, suficiente. Ceea ce a adus în scenă motorul electric de 100 kW (136 CP) al lui e-Golf și pachetul de baterii litiu-ion de 35 kWh al aceleiași „compacte” din oferta VW de automobile familiale. Prin intermediul unei surse de curent continuu de 40 kW, bateria se încarcă în proporție de 80% în 45 de minute.
Potențialul de transport al lui e-Crafter depășește cu generozitate cele 875 kg obținute pe cale statistică, vehiculul putând să îmbarce sarcini cuprinse între 970 kg și 1,72 t. Indiferent de gradul de încărcare și de particularitățile traficului local, cele 38 de exemplare de preserie care au fost oferite pre-testare unui număr de 25 de companii din Europa au demonstrat că se poate conta din partea lor pe o autonomie de cel puțin 100 km.
Recent, vehiculul și-a etalat aptitudinile și în testul revistei EcoWheels. Faptul că, odată ce iei loc la bord, ai o senzație de ambient cunoscut reprezintă o primă bilă albă. În aceste mașini nu se vor urca oameni doritori de inedit și de croaziere de plăcere, ci șoferi care au de rezolvat livrări stabilite – ușurința adaptării la condusul vehiculului este, așadar, importantă. Preluarea caroseriei și, în mare parte, a elementelor de finisare de la cea de-a doua generație Crafter a fost o idee bună nu numai din considerente economice. Posibilitățile de echipare ale lui e-Crafter reflectă intenția creării unui produs avansat și competitiv.
Dotarea standard include sistem de asistare a parcării (Park Pilot cu 16 senzori), cameră pentru manevrele în marșarier, plus dispozitivele specifice de siguranță Automatic Post-Collision Braking și Cross Wind Assist. Standard mai sunt oferite climatizarea, încălzirea în scaune, dispozitivul cruise-control și sistemul de navigație Discover Media cu touchscreen de 7 inch și compatibilitate pentru smartphone. Parbrizul cu încălzire electrică și farurile full-LED (evident, dincolo de eficiența fasciculului, o tehnologie de iluminare cu consum redus e binevenită la un vehicul cu propulsie electrică).
În completarea factorilor de confort care sunt integrați în amenajarea cabinei, e-Crafter mai vine cu o surpriză plăcută: acuratețea și confortul comportamentului rutier. Amplasarea pachetului de baterii în podea are certe merite în redistribuirea masei pe punțile din față și din spate. Senzația de „spate ușor” și suspensie cu reacții vehemente la încărcare redusă, cunoscută de la variantele cu propulsie convențională, a dispărut complet. VW e-Crafter are tracțiune pe roțile din față, dar platforma sa a fost preluată de la versiunile cu tracțiune spate, deoarece oferea spațiul potrivit în zona inferioară pentru montarea pachetului de baterii. Pe denivelări, e-Crafter demonstrează o eficiență a amortizării demnă de un automobil de familie, iar suspensia lucrează silențios.
De asemenea, situarea joasă a centrului de greutate favorizează sesizabil stabilitatea în orice situații de mers. Referitor la prestațiile motorului, știm că 136 CP nu e o cifră impresionantă pentru un vehicul de astfel de dimensiuni de la care este de așteptat să nu plece la drum fără niște sute bune de kilograme de încărcătură, dar aici intervine un alt avantaj specific propulsiei electrice: cuplul motor de 290 Nm constant pe întreaga plajă de turație și disponibil imediat, încă din clipa pornirii de pe loc. În plus, e-Crafter se deplasează complet silențios, cum unele automobile de familie nu sunt în stare să o facă.
Ambientul sonor de călătorie este alcătuit mai ales din zgomotul la rulare (cel la vânt rămâne neglijabil, în spectrul de viteze tipic urban), în timp ce zumzăitul discret al motorului se mai face oarecum sesizat, în funcție de viteză. Atenție: din acest motiv, mulți dintre pietoni și oamenii din incintele punctelor de încărcare și livrare tind să nu conștientizeze apropierea vehiculului – categoric, e-Crafter nu sună ca un camion!























