Proprietar de Golf 7 în România, jurnalist la testul internațional al noului Golf 8 în Portugalia. Am pendulat între cele două roluri și v-am adus primele impresii de la volanul unui model care promite să onoreze ștafeta succesului în segmentul compact.
Sunt unul dintre cei 35 de milioane de oameni care l-au ajutat pe Golf să scrie istorie de-a lungul celor șapte generații. Prima dată am făcut cunoștință cu Golf 5, iar acum, de vreo trei ani, îmi împart kilometri anuali între mașinile de test și un Golf 7 diesel. Prin urmare, la testul internațional desfășurat la Porto, mergeam în calitate de jurnalist, dar și în calitate de client care vrea să vadă cât de tare s-a învechit mașina pe care o conduce.
Așa că am lăsat Golf-ul meu în parcarea Aeroportului Otopeni și m-am urcat în Golf-ul din parcarea Aeroportului din Porto. Vizual, noul Golf 8 nu te izbește în moalele capului. Seamănă mult cu actuala generație. De altfel, Volkswagen și-a protejat mereu clienții și nu le-a oferit astfel de șocuri, preferând să-i treacă ușor de la o generație la alta, așa cum treci un bătrânel strada. Avem o grilă discretă, faruri cu LED oferite în standard pe anumite piețe și un spoiler care trage aer prin branhii.
Dezvoltat pe o platformă MQB îmbunătățită, noul Golf 8 păstrează dimensiuni compacte, cu o lungime totală de 4,3 metri, fix cât să-ți iasă o parcare laterală și fără senzori. Posteriorul împrumută stopurile lui ID.3 și vine cu un hayon care ascunde tot 380 de litri. Portbagajul are aceeași capacitate ca pe Golf 7. Conservatorism sau autosuficiență?
Revoluția vine din interior
Pe cât de conservator rămâne Golf la exterior, pe atât de revoluționar se dorește a fi interiorul, care a declarat al treilea război mondial butoanelor. Mai știți rotița aia asemănătoare celei de la aragaz, menită să aprindă sau să stingă luminile? A fost înlocuită de suprafețe tactile. Deh, chiar și în bucătărie se trece la plite cu inducție. Plasticul moale continuă să îmbrace planșa de bord și fețele ușilor, iar finisajele sunt foarte bune. Planșa de bord e ceva mai tare, este orientată către șofer și găzduiește acum un schimbător de viteze minuscul, de jucărie, corespondentul cutiei automate DSG cu șapte rapoarte. O cutie care continuă să fie magistrală, cu o liniaritate demnă de alunecarea vârfului de stilou pe hârtie. La nevoie, retrogradările se fac alert, mai ales dacă selectezi modul de rulare Sport.
Cu cine poate fi asociată cutia? Păi cu toate motorizările disponibile în prezent: benzinarele de 131 și 150 de cai putere și dieselurile de 2 litri, cu 116 și 150 de cai putere. Eu am nimerit într-un propulsor special, răsfățat cu un sistem micro-hibrid. Este vorba despre 1,5 eTSI (așa se vor numi motoarele echipate cu această tehnologie). Promite tot 150 de cai putere, însă are un as în mânecă: un mic motor electric, capabil să contribuie cu până la 50 de Nm în fazele de accelerare ușoară. Nu lipsește nici bateria, mică și ea, dar suficientă pentru a ține în viață sistemele electronice și pentru a asigura funcția de coasting între 40 și 160 de km/h.
Motorul se oprește pe nesimțite. Și pornește pe nesimțite. Toată ecuația este extrem de rafinată, iar simbioza motor-cutie este una etalon. Totul se leagă, accelerațiile sunt fluide, iar resursele sunt generoase. Cuplul motor se simte pe o plajă generoasă, cuprinsă între 1.500 și 3.000 rot/min, ceea ce face ca motorul să fie elastic și să livreze din orice poziție. Volkswagen nu a anunțat valorile oficiale de consum, însă pe parcursul rulării mele pe autostrăzile din Portugalia, Golf 8 s-a mulțumit cu 6,5 l/100 km. Când am forțat nota pe drumuri virajate, consumul a sărit la 8 l/100 km.
Tehnologie vs conservatorism
Ca să vezi cât mai bine viteza maximă, dar și semnele de circulație, Volkswagen oferă acum Golf și cu un Head-Up Display color, generos, proiectat pe parbriz. Dacă nu vrei să bifezi acest opțional, ai oricum alte gadget-uri: ecran de 10,5 inch pentru instrumentele de bord și ecran de 8,2 sau 10 inch pentru sistemul multimedia. Un sistem cu o grafică nouă, mult mai plăcută, cu un simț tactil care copiază, parcă, răspunsul sistemului nervos uman.
Meniul s-a mai complicat, deci e nevoie de acomodare. Cum o să fie și cu funcțiile tactile ale climatizării. Adio butoane și aici. Cred însă că este cea mai intuitivă operare tactilă a temperaturii văzută până acum pe o mașină. Golf 8 vine cu o conexiune la internet în standard, cu faruri full LED și cu posibilitatea de a comunica cu alte mașini din trafic (echipate cu tehnologia Car to X) pe o rază de 800 de metri.
































