Acasă Auto Aston Martin pregătește o electrică folosind tehnologie Mercedes-Benz

Aston Martin pregătește o electrică folosind tehnologie Mercedes-Benz

de Știrbu
0 comentarii

Aston Martin va face și modele electrificate și chiar electrice, primul anunțat pentru 2023. Tehnologia provine de la Mercedes-Benz.

Relația dintre Aston Martin și Mercedes-Benz trece continuă și în zona electrică, se pare. CEO-ul producătorului britanic, Tobias Moers, a anunțat că în maxim șase ani Aston Martin va oferi clienților un model electric folosind tehnologie Mercedes-Benz.

Producătorul din Gaydon a avut deja un prim exercițiu cu electrificarea: Rapide E, un supersedan cu 610 cai-putere, 950 de Newtoni-metru și autonomie de 320 de kilometri, promis în 155 de exemplare. Producția lui a fost anulată în ultimul moment. Ceva (anume cifrele de vânzări) ne spune însă că următorul model electric, cel din 2025, va fi un SUV. De altfel, SUV-ul din gama Aston Martin, DBX, va fi primul care să primească o versiune plug-in hybrid, în 2023.

Britanicii au în plan ca în 2024 una din cinci mașini Aston Martin vândute să fie un model electrificat.

Săptămâna trecută Aston Martin a anunțat că va ceda până la 20% din acțiunile sale către Daimler în schimbul tehnologiilor de electrificare dezvoltate de nemți. În acest moment, Daimler deține 2,6% din acțiunile Aston Martin. Tobias Moers, actualul CEO Aston Martin, a fost înainte de asta șeful diviziei Mercedes-AMG.

Citește și

Lasă un comentariu