Acasă Auto Aston Martin a lansat un simulator racing de 62.300 €

Aston Martin a lansat un simulator racing de 62.300 €

de Știrbu
0 comentarii

AMR-C01 arată ca o mașină neterminată, costă cât una întreagă, a fost desenat chiar de Aston Martin și este „cel mai tare simulator de lux”.

Dacă ești pasionat de racing și de gaming, atunci fie ai deja pe-acasă un racing rig, fie îți dorești unul. Indiferent în care tabără te afli, Aston Martin îți dă un motiv întemeiat să aspiri sus; foarte sus. Pentru că a construit un suport de sim racing special pentru tine.

Mă rog, poate că nu e chiar pentru tine, că are atribute de exclusivitate similare cu modelele Aston Martin. AMR-C01 (așa îl cheamă) costă 57.500 de lire (adică vreo 62.300 de euro), fără taxe. Nu mai are rost să facem calculele de achiziție precise, că doar TVA-ul costă cam cât un Logan nou. Dacă ai banii ăștia — 80.000 €, ca să-ți rămână și de cabluri HDMI — atunci grăbește-te, că AMR-C01 este limitat la 150 de unități.

„Țelul nostru a fost să creăm un simulator care livrează la fel de multă încântare în realitatea virtuală cât o face și racing-ul adevărat. Mașinile de curse sunt distractive și este minunat să vezi că, odată cu evoluția fenomenului Esports, din ce în ce mai multă lumă se implică”, a spus șoferul de teste de la Aston Martin, Darren Turner, care este totodată și un specialist în simulatoare. Cine s-ar fi gândit, corect?

Așa cum te-ai aștepta de la un simulator care costă atâta amar de bani, AMR-C01 poartă semnătura departamentului de design din Gaydon — cu partea-i frontală care evocă grila Aston Martin —, este construit dintr-o bucată din fibră de carbon, simulează poziția de condus al lui Aston Martin Valkyrie și are deja instalat jocul Assetto Corsa.

Primele livrări încep în ultimul trimestru al acestui an.

Citește și

Lasă un comentariu