BMW celebrează anul acesta 50 de ani de la debutul lui Isetta, cel mai mic și mai puțin performant model din istoria BMW. Totodată și unul dintre cele mai importante: a fost mașina… care trebuia.
Te-ai întrebat vreodată cum a ajuns o mașină care nu poartă celebra siglă „rinichi”* (și care nu are nici în clin, nici în mânecă cu sportivitatea) să facă parte din gama de oferte BMW? Și noi. Și acum, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la debut, este și momentul oportun să ne reamintim rolul important jucat de Isetta în istoria BMW.
Istoria Isettei a început în curtea producătorului italian Iso Autoveicoli S.p.A, care în anii ’60 a creat unele dintre cele mai frumoase mașini sport ale deceniului, dar despre asta vom vorbi cu altă ocazie. Însă până acolo, a produs frigidere, apoi motociclete. Apoi a produs Isetta, adică „micuța Iso”.
Isetta a fost prezentată la Salonul de la Turin din ’54, unde a captat atenția oficialilor BMW. Coincidența face că BMW nu o ducea foarte bine financiar — motociclete nu se mai vindeau, 503 și 507 înghițeau bani pe de o parte și speriau clienții cu prețuri mari pe de altă parte — și erau în căutare de soluții de mobilitate cât mai accesibile.
Și ce poate fi mai accesibil decât o mașină cu o singură ușă și cu doar trei roți? Probabil că nimic altceva, pentru că BMW a cumpărat licența de producție și comercializare.
Sigur, câteva modificări trebuiau, totuși, făcute. BMW s-a debarasat de motorașul de 236 cmc (cu 9,5 CP) în doi timpi cu unul mai acătării: un motoraș de 250 cmc (cu 12 CP). În versiunile ulterioare, BMW a dorit să îmbunătățească și mai mult performanțele, așa că a apelat la un motor de 300 cmc, cu 13 CP. Totodată, Isetta a primit și a patra roată, pentru mai multă, um, stabilitate.
Dar, în fine, cu un sprint 0-50 km/h de circa 30 de secunde (dacă aveai răbdare să numeri), Isetta clar nu este despre performanță. Este despre mobilitate la preț redus — ceva ce foarte multă lume căuta după al Doilea Război Mondial.
Așa că „biluța de giugiuleală” (în mod ironic, în germană sună mai bine, dacă poți să pronunți: Knutschkugel) a devenit un bestseller instantaneu: în anul lansării, BMW Isetta atingea borna de 10.000 de unități vândute. În opt ani de producție, s-au vândut peste 160.000 de unități. Prețul de achiziție era de 2.580 de mărci germane, sau, în banii zilelor noastre, cam 1.300 de euro. Sunt multe opționale BMW moderne care costă mai mult de atât.
BMW Isetta a fost, așadar, al doilea cel mai bine vândut microcar (sau motocoupé, sau bubble car) din Germania, după Goggomobil. De ce cumpăra lumea Goggomobil? Nu pentru nume, firește, ci pentru că avea forme mai familiare decât Isetta. Probabil.
OK, deci dacă nu era sportivă, atunci probabil că era super-ergonomică, nu? Nu. O provocare în Isetta este să ascunzi de ceilalți pasageri o pungă de pufuleți. Orice obiect mai mare este misiune imposibilă, pentru aproape toată lumea. Pentru că un neamț pe nume Klaus-Günter Jacobi a reușit să ascundă prieteni în Isetta lui și să-i treacă prin Zidul Berlinului. Iată aici povestea sa:
Isetta nu era, așadar, nici performantă, nici ergonomică, dar a fost mașina de care era nevoie. Și una care a ajutat BMW să scoată piciorul din groapa financiară în care se împotmolise în anii ’50. Ca mai apoi să ne ofere, după patru decenii, primul său SUV coupé.
* nu este singurul model BMW la care să nu vezi sigla „rinichi”, dar este fără îndoială cel mai popular.
