Îl știe multă lume, dar puțini ajung să îl cunoască de-a fir-a-păr, cu adevărat. În mod normal, n-ar mai avea nevoie de nicio prezentare, dar pe străzile de la noi nu te întâlnești în fiecare zi cu un Cadillac Escalade.
Industria auto, în multe momente ale sale, se aseamănă cu un schimb de replici jucat între doi sau mai mulți producători. Ideea de bază e simplă: cineva lansează un model nou, într-un segment nou, iar ceilalți răspund. Cadillac Escalade, la debutul său, a fost exact asta: o replică pe care GM i-o dădea rivalului de-o viață, Ford.
Doar că replica a reverberat puternic de-a lungul anilor, de la generație la generație, până când a devenit, în sine, o instituție. Un simbol. Și în egală măsură, un automobil care încă mai relaxează fălci și le lasă să cadă, ușor, vreme de multe secunde.
Visul american
Existența lui Escalade se leagă de cea a lui Lincoln Navigator pentru simplul fapt că General Motors l-a gândit ca pe un contracandidat al celui din urmă. De fapt, „gândit” este mult spus. GM a vrut să răspundă provocării lansate de Lincoln atât de repede, încât nici nu se punea vorba de o perioadă de R&D care ar fi durat ani buni.
În limba engleză, „escalade” este un termen militar, care definește atacul unei cetăți fortificate cu un sistem de scări, spre cucerirea acesteia. Cam ce a făcut Escalade de la debut până azi.
Așa se face că departamentul de design al mărcii Cadillac a primit sarcina ingrată de a pune emblema Cadillac, împreună cu noul nume, „Escalade”, pe caroseria unui model deja existent: GMC Yukon Denali, la rândul său o versiune mai rafinată pentru Yukon, dezvoltat pe „spinarea” ceva-mai-necizelatului Chevrolet Tahoe. Cele două modele – Escalade și Yukon Denali – erau identice în materie de design, platformă și mecanică. A fost păstrat inclusiv motorul, un V8 de 5,7 litri din gama Vortec.
Prima generație Escalade oferea un singur nivel de echipare, care dicta, implicit, și diferențele față de un Yukon Denali: interior îmbrăcat în piele, sistem audio Bose, scaune acționate electric, oglinzi încălzite și keyless entry, împreună cu un sistem de aer condiționat pentru scaunele din spate. Aceasta a fost, de altfel, singura generație oferită într-o configurație cu 5 locuri.
Emblema 600 de pe spatele noului Escalade reprezintă cuplul maxim dezvoltat de motor, rotunjit în minus, exprimat în Nm. Valoarea exactă este, de fapt, 623,6 Nm.
Acum, Cadillac Escalade a ajuns la generația cu numărul 5. Bornă la care americanii au înțeles, probabil motivați și de clienții care au dezertat spre mărci ca Audi, BMW și Mercedes-Benz, că locuitorii planetei au concepții diferite despre cum ar trebui să se prezinte un automobil premium sau de lux. Și că adoptarea metodei europene, sau cel puțin a unor tendințe de acolo, poate fi de bun augur. În acest sens, se poate spune că Escalade-ul de acum este o veritabilă punte între două culturi auto: cea de aici, din Europa, și cea de peste Ocean.
Luxul „Made in USA”
OK, Cadillac Escalade e mare. Foarte mare. Atât de mare încât un Porsche Cayenne parcat lângă pare un hatchback compact. Ai nevoie, la propriu, de o treptă suplimentară între sol și prag ca să urci la bord. Treapta există, sub forma unui prag care iese de sub caroserie când deschizi portiera și intră la loc când o închizi. Dacă ai treabă în spate și nu pe locurile din față, poți ajunge foarte ușor chiar și în rândul trei de scaune, pentru că printre cele două fotolii din rândul al doilea există un veritabil culoar prin care poți trece fluierând. Aproape ca în autobuz.
Ecranul curbat OLED este primul de acest fel din industrie. Acesta e, de fapt, format din două display-uri suprapuse, cu diagonala totală de 38 inch.
Dacă dimensiunile nu te impresionează și ai avut ocazia să te urci într-un automobil de lux american acum 10 ani, o vor face materialele. Poate nu în totalitate – există o zonă cu plastic de calitate îndoielnică, mai exact mini-panoul de comandă de deasupra capului – dar cele cu care interacționezi cel mai des sunt la standarde de premium european: pielea care îmbracă scaunele, furnirul de pe bord, difuzoarele din aluminiu (36 la număr) care orbitează, la propriu, în jurul urechilor tale (inclusiv în tetieră) și mai ales ecranul (sau mai bine zis ecranele) care ți se desfășoară în față.
Două mențiuni am aici. Unu la mână, dimensiunea efectivă (foarte generoasă) a celor două straturi de ecrane este atenuată de spațiul imens de la interior, deci per total, integrarea lor pe bord este mai subtilă decât m-aș fi așteptat. Doi la mână, pe lângă faptul că grafica nu are cusur, atât forma cât și așezarea ecranelor au fost implementate fluid, cu mult bun gust. Adică, diametral opus față de practica nesănătoasă prin care unii producători trântesc un ecran uriaș pe consola centrală, ca un televizor prea mare pentru camera în care a fost instalat.
Mușchi americani îmblânziți
Evident, monstrul care sălășluiește sub capotă este cel mai american element al noului Escalade: 8 cilindri așezați în V și cilindree dezvoltată de ingineri ce slujesc religia „there’s no replacement for displacement”: 6,2 litri. Foarte non-american este sonorul acestui motor aspirat natural, cel puțin perceput din interior. În sensul că… nu există. Ai călcat pedala, ai declanșat tangajul, dar valul care ar fi trebuit să te lovească în plex întârzie.
Capota acoperă orizontul și uriașul de aproape 3 tone se mișcă fără efort, liniar, pesemne că transmisia Hydra-Matic – o automată cu 10 trepte – e gâdilată exact cât trebuie pentru a-i pica în grație motorului. Culmea, motor din partea căruia auzi foarte puține intervenții acustice – lucru la care nu m-am așteptat, iar când acestea ajung pe timpan sunt mai degrabă de forma unui răget foarte înfundat. Cumva, vrei asta într-un automobil ca Escalade, unde spațiul este predominant ocupat de confort și liniște. În fond, exteriorul vorbește destul de tare și răspicat de unul singur.
Ignoră consumul teoretic specificat de producător. Oricât te-ai chinui, nu vei coborî sub un prag real de cel puțin 20 l/100 km.
Odată ce te-ai pus în mișcare, senzația care domină sub spate și șezut este de plutire. Din acest punct de vedere, sistemul Air Ride Adaptive Suspension (suspensie pneumatică + Magnetic Ride Control) este similar cu ce-am întâlnit pe SUV-uri de top de la Mercedes-Benz, dar și în curtea mai-titraților britanici de la Bentley. Efectiv, nu există asfalt suficient de prost pe care suspensia să nu-l poată filtra de așa natură încât tot ce resimți în habitaclu să nu depășească nivelul dinamic al unei legănări ușoare.
Pentru că am stat mai mult la volan și în dreapta, n-am avut timp să-l admir cum se cuvine pe Escalade decât în timp ce Dragoș trăgea „staticele” din ședința foto. Mai țineți minte cum unele departamente de marketing și PR insistau să descrie alura unui automobil ca pe o sculptură în mișcare? Acum sunt convins că la un moment dat în instruirea lor, li s-au arătat imagini cu un Cadillac Escalade.
Pentru că dincolo de gabarit, de respectul pe care îl impune, uneori suprapus cu ușoare urme de teamă, Escalade n-a făcut decât să se bată pentru felia sa de plăcintă în felul propriu: cu palpitații date ecologiștilor, cu alte palpitații date contabililor care calculează impozitul anual pentru cineva care deține un Escalade, cu steroizi injectați în ego-ul fiecărui posesor, cu materiale mai bune, mai rele, dar mereu autentic. Fără filtru.
Așa că pe măsură ce mă îndepărtez de silueta monolitică, recunoscător că am avut ocazia s-o strunesc aici, în România, în mintea mea s-a deschis deja o sală de karaoke în care pot să rezum esența unui Escalade în doar două versuri:
„I love it when you call me Big Poppa,
Throw your hands in the air if you’s a true player.”
Date tehnice Cadillac Escalade 600
6.162 cmc, V8, benzină, 4×4, automată 10
420 CP, 14,5 l/100 km
0-100 km/h în 6,2 s (est.), 242 km/h (est.)
de la 76.295 de dolari
