Este ceva firesc în ultimii ani ca întrecerilor sportive să le fie asociate mărci auto. Sunt contracte importante de sponsorizare, benefice pentru toate părțile implicate. Una dintre „instituțiile” sportive cele mai importante ale omenirii, Jocurile Olimpice, și-au găsit prin intermediul Comitetului Internațional Olimpic (CIO) unul dintre cei mai puternici parteneri din industria auto, gigantul japonez Toyota.
Parteneriatul internațional are corespondent și în România, unde COSR (Comitetul Olimpic și Sportiv Român) beneficiază de suportul aceleași companii. Dincolo de vectorii de imagine importanți, desigur, Toyota beneficiază de contextul creat pentru a da un puternic exemplu în ceea ce privește grija pentru mediul înconjurător.
La fiecare patru ani ne bucurăm de câte o ediție a Jocurilor Olimpice, în două ipostaze decalate între ele câte doi ani – varianta de vară și cea a competițiilor de iarnă. Este vorba despre cea mai puternică și importantă competiție sportivă multidisciplinară la nivel mondial, iar rădăcinile sale se regăsesc tocmai în Antichitate, în jocurile sportive grupate organizat în Grecia.
Că sportul a devenit o industrie în sine, în care influența principală o are factorul financiar, care face diferența la toate nivelurile, nu ar trebui să mai mire pe nimeni. Din acest motiv, sponsorii și partenerii au rol esențial în dezvoltarea și buna pregătire a celor mai buni atleți din lume, indiferent de ramura sportivă pe care o reprezintă. Acesta a fost și argumentul suprem atunci când CIO a anunțat, în 2015, primul partener auto din istorie, gigantul japonez Toyota. La doi ani distanță, exemplul a fost luat și de către COSR, care a semnat o înțelegere similară cu importatorul Toyota în România.
Peste 3.700 de vehicule Toyota (incluzând și concepte dezvoltate special pentru concurs) au fost utilizate în timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din 2021. Pentru ediția din 2024, de la Paris, necesarul pentru mobilitate va fi chiar mai mare, dar obiectivul celor de la Toyota este de a reduce simțitor emisiile de CO2 ale întregii flote.
Una dintre obligațiile benefice pentru Toyota este de a asigura mobilitatea pe parcursul competiției sportive, o situație din care, din nou, ambele părți au doar de câștigat. CIO rezolvă problemele de mobilitate (destul de serioase, fiind vorba despre mii de sportivi, echipe tehnice și oficiali ai competiției), iar Toyota asigură transportul celor mai buni sportivi din lume, câștigând la capitolul imagine.
Jocurile Olimpice de la Tokyo (desfășurate cu un an întârziere față de programul normal, în 2021, din rațiuni medicale) au fost un moment excelent pentru ca Toyota să tragă un puternic semnal de alarmă pentru viitorul automobilului. Iar asta prin puterea exemplului: aproximativ 90% dintre vehiculele utilizate în timpul concursului de la Tokyo au fost electrificate (hibride, 100% electrice sau beneficiare ale tehnologiei „fuel-cell”, ba chiar și alimentate cu hidrogen – Toyota Mirai).
Așa se face că ediția din 2021, deși a adunat la start un număr impresionant de sportivi și membri ai echipelor tehnice, a fost cea mai puțin poluantă din istorie (la capitolul mobilitate). Emisiile medii de CO2 au fost de sub 80 g/km, o valoare excelentă raportată la media mondială. Valoarea a putut fi obținută incluzând în această medie utilizarea a 500 de vehicule FCEV (fuel cell) și 850 BEV (full electrice).
Așadar, cel puțin pentru Toyota, cuvântul de ordine pentru Paris 2024 va fi: sustenabilitate. Cu o ștachetă deja ridicată sus încă de la Tokyo, parteneriatul legat cu CIO îi obligă moral pe niponi să găsească soluții pentru ca ediția de peste mai puțin de doi ani să fie cea mai „verde” din istorie. Și nu este vorba despre contracte cu sarcini precise, cât despre puterea exemplului și alegerea unui moment esențial, în care toată planetă are privirile ațintite asupra unui eveniment de mare amploare, pentru a-l oferi. Iar dacă ținem cont de istoria ultimilor ani pentru Toyota în cazul sistemelor alternative de propulsie este de la sine înțeles că nu s-ar fi putut găsi un partener mai potrivit pentru Comitetul Olimpic Internațional.
Este esențial de precizat că parteneriatul dintre Toyota și Jocurile Olimpice este valabil și pentru edițiile Jocurilor Paralimpice, care completează anii olimpici.
Sportul, în primul rând, trebuie să fie un exemplu pentru mase că o viață purtată într-un ritm sănătos este esențială. Automat, este de preferat ca întreaga infrastructură de organizare a unei competiții de un așa nivel să fie un exemplu, iar acest aspect este tratat cu seriozitatea tipic niponă de către grupul Toyota.
Special pentru ediția de la Tokyo, Toyota a dezvoltat proiectele (prototipurile): APM (200 de bucăți), e-Palette (versiunea Tokyo – pretabil la transportul a mai multor pasageri concomitent, în regim de funcționare autonom, dar și a persoanelor cu dizabilități), Concept-i (un vehicul electric futurist), dar și 300 de dispozitive de mobilitate individuale (scutere electrice și chiar un propulsor pentru scaunele rulante, esențial pentru mobilitatea persoanelor cu dizabilități pe distanțe mai lungi). Este cumva de așteptat ca la Paris, toate aceste concepte să ocupe o pondere și mai mare din întreaga flotă de vehicule Toyota care va deservi întrecerea.
COSR și Toyota
Aminteam ceva mai sus de un parteneriat care există și la nivel național între producătorul japonez și Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Încă din 2017, COSR a beneficiat de 10 exemplare Toyota Proace Verso care au fost utilizate de către diverse federații subordonate și care au rămas în beneficiul structurilor sportive. Mai mult, pentru rezultatele deosebite obținute la Tokyo, fiecare sportiv care a obținut medalii olimpice a primit câte un automobil Toyota ca premiu.
Pentru a continua tendința de la nivel mondial, de grijă sporită pentru mediul înconjurător, Toyota România a oferit doar modele hibrid (Corolla și C-HR). Anticipând puțin, probabil că medaliații români cu aur la ediția Paris 2024 vor face pasul către electromobilitate, după ce vor fi premiați pentru rezultatele deosebite pe care le vor obține în Franța. Un mic imbold suplimentar de motivație pentru Jocurile Olimpice.