Frumusețea asta pică la fix aici, fiind un sedan cu sistem de tracțiune integrală. Este cam cea mai intrigantă Alfa Romeo de serie mare de mult timp încoace, însă există un capitol la care ar fi loc de o schimbare.
În momentul apariției acestei generații Alfa Romeo Giulia, italienii i-au luat pe unii prin surprindere, iar pe alții – fanii mărcii – i-au mulțumit pe deplin, din pricina soluției constructive care a fost aleasă pentru model. Anume, soluția clasică, după cum spune literatura tehnică de specialitate, cu motor amplasat în față și punte motoare spate. Din start, o doză importantă de sportivitate, adică fix ceea ce-i șade cel mai bine unei Alfa.
Giulia a fost lansată la apă prin 2015, la aniversarea de 105 ani împliniți de Alfa Romeo, fiind unul dintre cele mai mari pariuri ale lui Sergio Marcchione, fostul șef al concernului Fiat-Chrysler (FCA). Din păcate, cel care și-a marcat cariera cu destule controverse nu a mai apucat să asiste la succesul pe care noua platformă constructivă, botezată „Giorgio”, l-a avut măcar printre fanii Alfa Romeo.
E drept, Giulia nu „a rupt” la capitolul vânzări, dar a demonstrat că unele mărci au suflet, imediat alăturându-i-se și SUV-ul Stelvio, care și-a luat la rându-i „partea leului”. În testul de față avem o versiune facelift pentru Giulia, una care a venit cu mici îmbunătățiri pentru a menține modelul tânăr și pentru a doua jumătatea a ciclului de viață.
Pe capacul portbagajului tronează un logo „Q4”. Este semnul că avem de-a face cu o versiune cu sistem de tracțiune integrală. Păi, cum? Tocmai lăudam Giulia că are caracter sportiv. Nu vă faceți griji, setările acestuia păstrează caracterul ușor supravirator pentru mașină, intervenția sa fiind sesizabilă doar în condiții de aderență scăzută, când poate trimite până la 60% din totalul momentului motor către față. În rest, Giulia oferă plăcerea senzației de a-ți fi împins spatele. De altfel, acesta este primul aspect important care trebuie lăudat, pentru că distinsa oferă o plăcere în conducere care amintește de rivalii germani – Seria 3, Clasa C – iar ăsta trebuie înțeles drept ceea ce este, un compliment.
Foarte pe scurt, șasiul este setat admirabil, lăsând loc pentru mult mai multă putere – de altfel, versiunea de top, Quadrifoglio Verde, sare de bariera de 500 CP și se conduce extraordinar de intrigant. Sistemul de frânare necesită o mică perioadă de adaptare ca feedback, fiind la momentul apariției o găselniță importantă, un soi de principiu „brake by wire”.
Nu e nimic de speriat, ci doar de calibrat în momentul în care te sui la volan pentru prima dată. Ținuta de drum este impresionantă atunci când împingi mașina către limită, iar pentru asta trebuie lăudați cei care au proiectat platforma constructivă. E drept, poate că prin oraș ți s-ar putea părea un șasiu o idee cam rigid, dar cred că asta completează corect prezența scenică și design-ul frumos spre absolut!
Consider că nu sunt multe mașini în care te poți urca odată coborât dintr-un Ferrari. Principial! Giulia este una dintre ele, cam pe acolo este impactul emoțional.
Vreau să laud separat sistemul de direcție, foarte precis, cu o comportare exemplară asupra traiectoriei pe care dorește șoferul să i-o imprime mașinii. Strict ca răspuns, este foarte bun, lăudabil, chiar, amintind de setări foarte reușite întâlnite des prin „curți” pe care scrie BMW sau Porsche. Și tocmai pentru că este atât de bun parcă mi-ar fi plăcut să fie o idee mai tare direcția, să amintească mai mult de modele sport pur sânge. Poate e un moft, dar îi lipsește o picătură să primească o coroană.
Să nu greșim pompa!
Bine, liniștiți-vă, exagerez puțin! E greu să greșești pompa de la care alimentezi la stațiile de combustibili. Din simplul motiv că motorul este destul de vocal. Altfel, senzația atunci când cobori de la volan este că ar trebui să pui mâna pe pistolul de la care curge „benzină de 100”. Da, aici este un diesel. Mai mult, o motorizare de 2,2 litri. Dacă altădată ar fi fost, clar, o preferată pentru români, în timpurile pe care le traversăm, foarte mulți s-au îndepărtat conceptual de diesel-uri. Sunt 210 CP și 450 Nm (de la 1.750 rot/min) arhisuficienți pentru un sedan de așa dimensiuni, ba chiar îți pot asigura și o oarecare doză de sportivitate, mai cu seamă că transmisia ZF funcționează foarte fin și intuitiv. Însă, aici se crează acel constrast cu logo-ul „Veloce” de pe lateral.
Versiune soră bună este cea însuflețită de un 2 litri benzină, supraalimentată, care poate merge până la 280 CP. Mai ușoară, mai nervoasă, parcă o idee mai Alfa Romeo și mult mai „Sportivo”. Aici este de reflectat când se plasează comanda.
Luat de valul ideii de dinamism pe care o sugerează o Alfa Romeo am nedreptățit anumite aspecte importante la rândul lor. Despre design e limpede că nu sunt multe de spus, dar interiorul trebuie lăudat pentru atmosferă. Desenat frumos la rându-i, îmbracă într-un fel aparte pasagerii. Planșa de bord este curată și grupează foarte logic comenzile, după facelift au fost rafinate unele zone (îmi place mult cum se prezintă acum selectorul transmisiei, dând o notă mult mai elegantă la atingere).
Foarte interesant este că diesel-ul de 2,2 litri are același preț de bază cu versiunea Veloce pe benzină, de 280 CP. Alegerea mea ar fi simplă!
În același timp, spațiul oferit pentru pasageri este mai limitat decât la alte modele care se bat la dimensiuni exterioare. În spate nu te vei lăfăi la genunchi, nici la cap, mașina parcă îmbrăcându-te din toate părțile. Nici accesul pe cel de-al doilea rând de portiere nu este tocmai minunat, dar forma cere unele sacrificii. Portbagajul oferă un volum util decent, de 480 litri, iar capacul său are nevoie din când în când de o mână forte la închidere.
Mi-a plăcut foarte mult postul de conducere, cu o singură excepție. Clapetele de acționare a transmisiei, montate un pic neinspirat în spatele volanului. În sensul că, fiind supradimensionate, încurcă în momentul în care vrei să semnalizezi. De exemplu! Altfel, dacă mergi pe circuit – deși, iar, poate că nu e cea mai inspirată idee pentru diesel – se dovedesc de mare efect, dacă le și folosești… În concluzie, mașina este mai mult decât interesantă, cu unele aspecte minunate. Cu doză mare de intrigare atât a purtătorului cât și a admiratorului de pe trotuar.
Poate că vopsirea etrierelor galben, dotare de 309 euro, e un moft, însă la pachet cu nuanța Blu Misano asigură o prezență scenică electrizantă!
Nu cred că sunt de neînțeles că s-ar fi potrivit altă motorizare în cazul de față, sau, pentru cei care o iau serios în calcul, că e preferabil să se orienteze către alta, pe benzină, ca să renunțăm la acel „semi” din titlu. Oricum ar fi, Giulia rămâne un model cu personalitate, unul dintre puținele care nu se pierd, din ce în ce mai des, prin mulțime. Iar italienilor le place teribil asta.
Date tehnice Alfa Romeo Giulia 2.2 JTDM Q4
2.143 cmc, motorină, 210 CP, 4×4, automată 8
5,3 l/100 km, 140 g CO2/km
0-100 km/h în 6,8 s, 235 km/h
de la 53.058 euro, cu TVA
