Acasă Auto Dacia Jogger: motorizări, date tehnice, disponibilitate

Dacia Jogger: motorizări, date tehnice, disponibilitate

de Tudor Rus
0 comentarii

Dacia Jogger este aici, ocazie cu care vă putem aduce la zi cu toate informațiile esențiale despre cel mai nou model Dacia.

Înainte să intrăm în pâine, e de meționat că ne-au fost transmise și primele clarificări din partea Dacia cu privire la numele Jogger. Acesta a fost ales, spun oficialii mărcii, pentru că evocă “sportul, natura și energia pozitivă”.

Din punct de vedere estetic, Dacia Jogger dansează pe trei granițe: oferă lungimea unui break, spațiul interior al unui monovolum și liniile și garda la sol ale unui SUV. Noul model va fi disponibil în configurație cu 5 sau 7 locuri.

Dimensiuni

Așa cum spuneam, Jogger are o gardă la sol generoasă, de 20 cm. Ampatamentul se întinde pe 2,9 m, în vreme ce lungimea totală atinge 4,55 m. În același timp, spațiile de depozitare de la interior oferă un volum total de 24 l (dintre care 7 l îi revin torpedoului închis), iar barele de amarare modulare prezente pe plafon pot susține o greutate de până la 80 kg.

La nivel de portbagaj, Dacia Jogger în configurație cu 5 locuri oferă un volum de 708 l. Pentru versiunea cu 7 locuri, volumul portbagajului este de 160 l.

Capacitatea maximă de încărcare poate ajunge, însă, la 1.819 l, dacă se demontează complet cele două scaune din rândul 3 și se rabatează bancheta din rândul 2.

Interior și tehnologie

Dacia Jogger beneficiază de sistemele Media Nav și Media Display, bazate pe un ecran tactil de 8 inch amplasat central, cu conectivitate Bluetooth și compatibilitate Apple CarPlay și Android Auto (prin cablu pentru Media Display, wireless pentru Media Nav).

Opțional, Jogger poate fi echipat cu scaune față încălzite și cu un sistem de climatizare cu afișaj digital. Clienții pot opta și pentru un card de acces „hands-free” cu funcție de deschidere de la distanță a portbagajului.

Sisteme de siguranță: frânare automată de urgență, monitorizarea unghiului mort, asistență la parcare, și asistență la pornirea din rampă.

Motorizări

Dacia Jogger primește două motorizări la lansare. Este vorba despre motorul TCe 110 (1 litru turbo, benzină, 3 cilindri, 110 CP, 200 Nm) cuplat cu o transmisie manuală cu 6 trepte și despre propulsorul ECO-G 100 (benzină plus GPL, 100 CP).

Unitatea ECO-G este alimentată de un rezervor de benzină de 50 l și de un rezervor de GPL de 40 l, soluție care oferă o autonomie teoretică de peste 1.000 km.

Dacia anunță și un sistem de propulsie hibrid pentru Jogger, disponibil începând cu 2023. Acesta aduce la un loc un motor aspirat alimentat cu benzină, de 1,6 litri și două motoare electrice conectate la o cutie de viteze multi-mod cu craboți, fără ambreiaj.

Sistemul hibrid va oferi frânare regenerativă combinată cu capacitatea de auto-încărcare a bateriei de 1,2 kWh.

Disponibilitate

Comenzile pentru noul Jogger se deschid în luna noiembrie 2021, iar primele livrări sunt așteptate la reprezentanțe începând cu februarie 2022. Nu avem încă informații legate de prețurile noului Jogger, dar vom reveni pe subiect cu mai multe detalii.

Citește și

Lasă un comentariu