Acasă Auto Erai curios cum ar arăta un Lamborghini Aventador GT? Nici noi. Dar iată-l!

Erai curios cum ar arăta un Lamborghini Aventador GT? Nici noi. Dar iată-l!

de Știrbu
0 comentarii

Lamborghini Aventador este perfect așa cum este, iar de asta ne-am dat seama urmărind un grafician care l-a transformat într-o mașină cu motorul în față.

Ți s-a întâmplat vreodată să stai pur și simplu și să nu faci nimic și dintr-o dată să-ți încolțească în minte un gând de care nu poți să scapi? Prin aceeași situație a trecut și tipul care face randări pe canalul de YouTube TheSketchMonkey: se uita la un film despre două cupluri naufragiate pe o insulă și i-a venit întrebarea „Oare cum ar arăta un Lamborghini Aventador cu motorul în față?”

Acum când te gândești la Lamborghini îți vine în minte automat sintagma „motor central”, chiar dacă Urus a produs schimbări majore în percepția brandului — și schimbări fenomenale în visteria acestuia.

Dar istoria Lamborghini — ca producător de autoturisme — a început cu GT-uri cu motor față și propulsie. Ferrucio Lamborghini a încercat, chiar a încercat să facă grand tourere cu sex-appeal: 350 GT, 400 GT, Espada, Islero, Jamara… toate aveau motorul în față și puntea spate motrică. La un moment dat a apărut și LM002.

Dar cel mai bine le-au ieșit cele cu motor central — Miura, Countach, Diablo — iar acestea i-au adus lui Lamborghini faima de producător de mașini sport. Mă rog, am divagat. Revenind la subiectul de aici: oare cum ar arăta un omolog Lamborghini pentru Ferrari 812 Superfast?

Păi, ca să creezi suficient spațiu pentru un V12 pe puntea față trebuie să muți habitaclul mult în spate, având totodată grijă să nu-ți iasă Ferrari ca formă — explică graficianul aici care sunt specificațiile de limbaj de design ale fiecăruia. Apoi trebuie să configurezi caroseria în așa fel încât să poată și respira eficient motorul. Eroul nostru le-a făcut pe toate și așa a rezultat modelul din imaginea de mai sus, care arată foarte bine, cu mențiunea că arată muuult mai bine așa cum e el acum, cu motor dispus central. Sau o fi de la mine? Voi ce ziceți?

Citește și

Lasă un comentariu