Acasă Auto Pentru cafele tari: espressor inspirat de boxerul lui Porsche 911

Pentru cafele tari: espressor inspirat de boxerul lui Porsche 911

de Știrbu
0 comentarii

Viața e prea scurtă ca să nu-ți faci cafeaua în fiecare zi la un aparat care imită motorul unui Porsche 911 de legendă: 993. Prețul ar fi un impediment…

În cazul în care încă îți faci cafeaua la ibric (ca mine), știrea asta ar putea să te necăjească un pic. Pentru că tocmai o să afli că există un espressor funcțional inspirat de motorul boxer al ultimului Porsche 911 răcit cu aer din istorie: 993. Sigur, asta este o veste bună. Încă o veste bună ar fi numărul de unități în care Super Veloce RS Black Edition — pe numele său complet — este disponibil: 993. Partea care o să te necăjească este prețul: de la 10.200 €; fără taxe incluse.

Super Veloce RS Black Edition are aceleași materiale pe care le găsești și într-un motor de mașină: oțel, aluminiu, titaniu. Elementele care acoperă camele sunt din fibră de carbon. Iar totul este acoperit frumos într-un strat de negru satinat.

Ca dimensiuni, espressorul ăsta nu-ți ia atât de mult spațiu în bucătărie cât îți ia bani din cont: are 380 de milimetri lungime, 420 de milimetri lățime și 340 de milimetri înălțime. Și cântărește 21,5 kilograme.

În cazul în care te-ai îndrăgostit deja (lucru normal, stai fără grijă) și te întrebi dacă există și ceva mai… accesibil în gama de produse Super Veloce, răspunsul este „Da!”: în colecția Flat Six găsești un espressor tot inspirat de motorul boxer, la 9.380 €.

Iar dacă banii nu sunt o problemă pentru tine, îți propune Super Veloce espressoare din vârful său de gamă: un aparat inspirat de motoarele V12 de formulă, placat cu aur, printre altele. Preț: 44.490 €. Nu, nu este cel mai scump produs al lor. Cel mai scump produs al lor face parte din colecția intitulată sugestiv Royale și este atât de scump încât nici nu afișează prețul pe site. Eh, oricum probabil că face cafea amară…

Citește și

Lasă un comentariu