Acasă Auto Ford Mustang Mach-E a ajuns în România. Prețuri de la 51.800 de euro

Ford Mustang Mach-E a ajuns în România. Prețuri de la 51.800 de euro

de Știrbu
0 comentarii

Mustang Mach-E este disponibil acum pentru precomandă în România, primele livrări fiind așteptate în luna septembrie.

În cadrul unei conferințe de presă, Ford România a anunțat debutul comercial la noi în țară al lui Mustang Mach-E. Probabil că știi de pe-acum deja că Mustangul electric nu mai este pony car, ci un SUV electric în toată regula. 

Mustang Mach-E este disponibil în două versiuni de echipare, Base și Premium, fiecare dintre acestea putând fi configurată în două moduri, în funcție de capacitatea bateriei: Standard Range (SR; cu baterie de 68 kWh) și Extended Range (ER; cu baterie de 88 kWh). Echiparea Base vine doar cu punte spate motrică (RWD), iar cea Premium, doar cu tracțiune integrală (AWD). 

Mach-E RWD SR Base dezvoltă 269 CP și 430 Nm și te poartă cu un singur plin de baterie până la 440 de kilometri, în timp ce versiunea ER, cu 294 CP, are o autonomie de până la 610 kilometri, măsurată conform standardului WLTP. Versiunea din urmă este și cea mai generoasă în ceea ce privește autonomia. Mustang Mach-E AWD SR Premium are 269 CP și autonomie de până la 400 de kilometri, în timp ce versiunea ER vine cu 351 CP, 580 Nm și autonomie maximă de 450 de kilometri.

În 2022, gama de oferte Mach-E se va extinde cu versiunea GT, un model vârf-de-gamă care va avea 487 CP, 860 Nm și autonomie de 490 de kilometri. Acesta va dispune de pachetul mare de baterii (88 kWh) și de tracțiune integrală. 

Cifrele de performanță pentru Mach-E GT spun așa: 0-100 km/h în 3,7 secunde și o viteză maximă, limitată electronic, de 200 km/h. Nici celelalte versiuni nu sunt chiar lente: sprintul 0-100 km/h variază între 5,1 secunde (Mach-E AWD ER) și 6,2 secunde (Mach-E RWD ER). 

Pachetul mare de baterii al lui Mach-E se încarcă la surse cu puteri de până la 150 kW, caz în care ai nevoie de 45 de minute pentru încărcarea 10-80%. Pentru versiunile cu baterii de 68 kWh, încărcarea se face la surse de până la 115 kW (iar încărcarea 10-80% a bateriei durează 38 de minute). La surse AC de 11 kWh, încărcarea lui Mach-E durează între 5 ore și 40 de minute și 7 ore și 10 minute. 

Lista de precomenzi pentru Mustang Mach-E este deja deschisă, SUV-ul electric american putând fi comandat la 17 dealeri Ford specializați din țară; livrările sunt așteptate începând cu luna septembrie a acestui an. Din 2022, modelul va putea fi comandat exclusiv online, prin intermediul unei platforme dedicate.

Prețurile pentru Mustang Mach-E pornesc de la 51.800 €, cu echiparea Base SR. Pentru versiunea Base cu baterie mare vei plăti 59.800 €. Dacă optezi pentru tracțiune integrală, Mustang Mach-E Premium SR pornește de la 60.300 €, în timp ce Premium ER are prețuri care pleacă de la 68.300 €. 

În banii aceștia, pe lângă cele descrise mai sus, primești jante de 18 inch (19 inch pentru Premium), faruri LED (adaptive chiar, în cazul echipării Premium), sistemul multimedia Sync 4 care se vede de pe un ecran central vertical cu diagonală de 15,5 inch, sistem de asistență Co-Pilot 360, instrumentar digital de 10,2 inch. 

Foto: Andrei Toboșaru

Citește și

Lasă un comentariu