Acasă Auto Joac-o din încheietură: Ford Wrist Twist

Joac-o din încheietură: Ford Wrist Twist

de Tudor Rus
0 comentarii

Era 1962 când pe biroul lui Robert F. Rumpf, la origini designer de rachete nucleare pentru armata SUA, ateriza o cerere semnată de Ford Motor Company. Nu vă gândiți la o cerere care începe cu „Subsemnatul…”. Nici vorbă de așa ceva.

Documentele de pe masa lui Rumpf descriau, de fapt, un proiect prin care Ford îi cerea să îmbunătățească un concept care a rămas, în esență, neschimbat pe tot parcursul istoriei automobilului: banalul și în același timp indispensabilul volan.

Când Ford i-a oferit un post de inginer lui Robert Rumpf, acesta a refuzat, argumentând, simplu: „nu mă pricep deloc la automobile”. Dar Ford exact asta căuta: idei noi, venite din afara industriei, cu potențial revoluționar.

Așa cum scria New York Times într-un articol din 3 mai, 1965, Ford i-a cerut, de fapt, lui Rumpf să privească sistemele de direcție ale vremii din perspectiva unui extraterestru și să vină cu alternative mai bune. Răspunsul lui Rumpf a venit prin Wrist Twist.

Rotește încheietura

Sistemul Wrist Twist (rotirea/răsucirea încheieturii, în traducere liberă) înlocuia volanul convențional cu două inele rotative din plastic, fiecare cu diametrul de 5 inch (aproape 13 cm), montate pe câte un braț conectat la coloana de direcție, care putea fi ajustată pe înălțime. Distanța dintre inele era de 15 inch (38 cm), iar aceastea erau conectate printr-un sistem de lanțuri (foarte similare celor de bicicletă) și pinioane.

În caz că vă întrebați, cele două inele se roteau doar la unison, în același timp spre dreapta sau spre stânga. Adică roțile din față nu puteau fi controlate independent, din motive evidente (de siguranță). Întregul sistem era asistat electric, iar fiecare inel de plastic avea o comandă pentru claxon, sub forma unui buton rotund.

Pentru exemplificarea conceptului, Ford a apelat la Mercury, pe atunci parte din portofoliul de mărci auto deținut de Ovalul Albastru. În fond, Rumpf perfecționase sistemul vreme de trei ani, cu ajutorul unei echipe restrânse de ingineri „racolați” din divizia de dezvoltare a mărcii Mercury, deci continuarea experimentului pe acceași filieră avea cel mai mult sens.

Mercury a echipat 14 decapotabile Park Lane cu sistemul Wrist Twist. Acestea au fost folosite atât pentru teste interne, cât și pentru teste cu publicul, prin implicarea șoferilor obișnuiți. Prin aceasta se dorea, de fapt, strângerea de impresii și sugestii cu privire la modul de funcționare a noului sistem, dar și probarea interesului (sau lipsa acestuia) pentru o implementare în serie a invenției lui Rumpf.

Vizibilitate excelentă, ușurință în utilizare și niscaiva sexism

În jur de 200 de persoane, bărbați și femei, de diferite vârste și profesii, au răspuns unui chestionar după ce au condus un Park Lane cu Wrist Twist, iar marea majoritate a bifat căsuța „excelent” din dreptul celor mai multe puncte și aspecte descrise de chestionar. Au fost și unele plângeri legate de ergonomie, în special cu trimitere la dificultatea cu care te puteai urca (sau coborî de) la volan manșă sau la poziționarea cotierelor, așa cum scria la vremea respectivă publicația de specialitate MotorTrend.

În cazul fiecărui Mercury Park Lane echipat cu Wrist Twist, direcția avea un raport de demultiplicare ajustat la 15:1, astfel că răspunsul la comenzile celui de la volan manșă era mult mai prompt, iar procesul necesita mai multă finețe decât învârtirea clasică a unui volan, dar considerabil mai puțin efort.

Din perspectiva Ford, Wrist Twist venea cu două mari avantaje: cel din spatele volanului manșei avea o vedere neobturată asupra instrumentarului de bord, dar și asupra drumului pe care se circula. Un alt argument pro enunțat de americani și ilustrat într-un video promoțional avea de-a face cu ușurința cu care puteai parca un automobil echipat cu Wrist Twist, chiar dacă erai femeie. Un pic (mai mult) sexist dacă ne întrebați pe noi, dar vorbim aici de jumătatea anilor ’60. Alt avantaj, confirmat și de jurnaliștii auto ai vremii, se referea la timpul scurt necesar acomodării cu sistemul Wrist Twist – undeva la „câteva minute” de plimbare prin trafic.

Apropo de anii ’60, același articol din New York Times amintit mai sus menționează că experții vremii în siguranță erau încântați de designul mecanismului Wrist Twist, care elimina probabilitatea rănirii serioase a feței și pieptului celui de la volan manșă în cazul unui impact frontal. Cumva de înțeles la vremea aceea, mai ales că dezvoltarea airbag-ului așa cum îl știm noi azi nu avea să înceapă decât prin 1967, la inițiativa Mercedes-Benz, iar debutul public al acestuia (în Statele Unite, cel puțin) urma să se consume abia în 1973, pe Oldsmobile Toronado.

Sistemul Wrist Twist n-a fost produs în masă niciodată. Dar dacă ne raportăm strict la ce i-a cerut Ford inginerului Robert Rumpf – adică să îmbunătățească un sistem de direcție deja existent, am putea afirma că sarcina a fost dusă la bun sfârșit cu succes. Cel puțin, asta sugerează reacția publicului și a presei vremii la invenția lui Rumpf, care își explică munca astfel:

„Ce-am încercat să facem cu Wrist Twist a fost să plasăm individul în centrul unui vehicul care se încadrează perfect în traficul și drumurile zilelor noastre, ținând cont de cerințele din ultimii 10 ani cu privire la siguranță și performanță”.

Citește și

Lasă un comentariu