Acasă Auto King of cool – Ghia L6.4 Coupe

King of cool – Ghia L6.4 Coupe

0 comentarii

Pare ireal că o astfel de mașină se află în România. Doar 26 au fost produse și doar una i-a aparținut lui Dean Martin. Am învârtit volanul unui aparat de teleportare în epoca Rat Pack. Un instrument care poate fi ușor evaluat la peste 500.000 de euro.

Sala e plină cu oameni. Costume negre, cămăși apretate și papioane. E atâta apă de colonie aici, încât ai impresia că ești într-un laborator de parfumuri din Grasse. Nasul e bulversat, urechile încearcă să treacă dincolo de murmurul sălii Copa, botezată așa după celebra plajă Copacabana, ascunsă în inima hotelului The Sands, din Las Vegas. Mesele de lângă scenă sunt deja ocupate de Meyer Lansky și Frank Costello. Nu e bine să întrebi cine sunt. Ochii mei au fixat scena de vreo 10 minute. Sunt răsplătiți.

Orchestra începe să cânte, iar reflectorul îl introduce în scenă pe Sinatra. Vocea lui e ca un OZN. Nu crezi că există până nu ești martorul său. Minutele devin secunde, iar Dean Martin rupe repertoriul bunului prieten cu mersul legănat și paharul de whisky în care are de fapt suc de mere. E un rol pe care îl joacă cu succes de când cariera sa a fost pusă în dificultate. L-am văzut treaz și natural acum câteva ore, când parca în față la The Sands. Bine, e drept, am văzut mai mult o siluetă.

Exemplarul deținut de Frank Sinatra se află la un muzeu din Reno, Statele Unite, și este estimat la aproape un milion de dolari.

Dar am recunoscut mașina. Apariția sa e chiar mai rară decât cea a lui Dean Martin. E mașina vedetelor, a oamenilor intangibili, a prietenilor din grupul Rat Pack. Sinatra și Dean Martin au câte una. Glenn Ford, Peter Lawford, Debbie Reynolds, de asemenea.

E un Ghia L6.4 Coupe, o mașină de 13.500 de dolari, o sumă uriașă pentru 1962, dublul unui Cadillac, salariul mediu anual al unui american pe 3 ani. Pentru mine este mai mult de atât. Este mașina timpului, aparatul deloc sofisticat de teleportare, care m-a transportat la The Sands și la concertul teatru pe care Frank, Dean și Sammy îl țin aproape în fiecare seară.

UN MOTOR CHRYSLER CU APUCĂTURI DE ROLLS ROYCE

Aparatul de teleportare e împrumutat de la Galeria Țiriac Collection, locul unde poate fi adulat de orice privitor. Deh, astfel de tehnologii sunt rare, scumpe și greu de întreținut. Am primit acordul de a-l folosi preț de vreo șase ore, timp în care am avut parte și de teleportarea despre care vă vorbeam mai sus. N-ai nevoie de instrucțiuni. Ai nevoie de o cheie simplă.

O pipăi cu bucuria cu care pipăiam cheia atârnată de gât, atunci când mă întorceam acasă de la școală. Se răsucește în contact cu ușurință, iar sub capotă începe să mormăie discret motorul V8, de proveniență Chrysler. Silențios și rafinat ca un motor de Rolls Royce. Nici o vulgaritate pe cele două evacuări cromate, care ies de sub posteriorul divin ca două mitraliere gata să scrie scena urmăririlor din filmul James Bond.

Din 1973, Ford a transformat brandul Ghia într-un nivel de echipare de top. Până și sigla a fost păstrată.

Rafinamentul motorului pe benzină, de aproape 6,4 litri (de unde și numele), este uluitor. Ridic piciorul de pe frână și simt coupe-ul țâșnind rapid de pe loc. Plecarea te surprinde. Chiar dacă doar mângâi accelerația. Sunt 555 de Nm, disponibili de pe la 2.400 de rotații. Aproape ca într-un motor turbo din zilele noastre.

Cuplul motor împinge surprinzător masa de 1,8 tone, iar cei 335 de cai putere continuă să galopeze discret. Cutia TorqueFlight cu trei rapoarte are momente când bruschează, mai ales la retrogradare. Însă e ceva aproape insesizabil, discret. La fel de discret ca levierul transmisiei, mic, elegant, din aluminiu, pe care îl plimbi cu o fluiditate uimitoare prin timonerie. E ca și cum ai muta o piesă de șah. Tacticos.

O PLIMBARE PE UN BULEVARD DIN VEGAS

Pe DN1 nu depășesc 50 de mile pe oră. Am renunțat la aer condiționat și conduc cu geamurile deschise, fără teama că vântul îmi va zbura pălăria de pe cap. Îmi sprijin cotul de portieră și țin cu vârful degetelor lemnul volanului Nardi, pe care încă se observă semnătura lui Enrico Nardi, creatorul. E nevoie să ajustezi în permanență direcția. E o trăsătură a mașinilor americane, care nu se simt confortabil pe benzile noastre înguste, europene.

225 de km/h era viteza maximă a coupe-ului Ghia. „Suta” se făcea în aproape 9 secunde.

Spatele mi s-a relaxat total în scaunele-fotoliu, îmbrăcate în piele bej. Sunt la intrare în Tâncăbești, dar în fața mea se derulează un bulevard lat din Las Vegas, străjuit de palmieri, pe care Dean Martin conduce încet. Cred că surâde când îi vin în minte cuvintele unui tabloid citit zilele trecute „La Hollywood, Rolls Royce este mașina de statut a celor care nu își permit un Ghia”. Conduce exemplarul cu numărul 20. Dintr-un total de 26. Primul Ghia L6,4 Coupe i-a fost livrat prietenului Sinatra, cel care a și ridicat brandul acesta dincolo de stratosfera celebrității în care pluteau Rolls Royce, Cadillac și Bentley.

Se lasă seara și Dean Martin aprinde farurile Cibie, aduse din Franța (izbitor de asemănătoare cu cele ale lui Renault 12) și instalate de George Barris, supranumit pe atunci „regele tuningului de la Hollywood”. Tot George Barris a ascuns și semnalizarea față în spatele grilei cromate. Doar 6 mașini dintre cele 26 au primit atenția lui Barris. Trabucul lui Martin renunță cu demnitate la scrum în lăcașul cromat, strategic plasat pe consola centrală, îmbrăcată în lemn. V8-ul se oprește.

Dean coboară și geamul electric din dreapta. Își ajustează electric scaunul-fotoliu mult mai în spate, ca să își întindă picioarele. Se simte nevoia unei tetiere. Din boxa centrală a radio-ului AM, un post local, care emite doar în Nevada, difuzează „That’s amore”, hitul lui lansat în 1953. Mângâie planșa de bord din aluminiu și cele șapte ceasuri. Mintea îi zboară la bunul său prieten, actorul Gary Cooper, distins cu două premii Oscar. Comandase și el un Ghia L6,4 Coupe, însă s-a stins până când mașina i-a fost livrată.

REALITATEA

Nu-mi vine să cred că stau chiar pe scaunul lui. Mă ciupesc. Dar nu e nevoie. Mă ciupesc oricum țânțarii din pădurea de lângă Izvorani. Nu visez. Dovadă și plăcuța de pe consola centrală, care atestă pentru cine a fost creată mașina. Stau pe locul lui Dean Martin. E drept, vreo 47.000 de mile mai târziu. Așa indică odometrul. Pipăi plafonul îmbrăcat în stofă catifelată și susținut cu bare subțiri, cromate. E atâta crom pe mașina asta, încât cea mai bună pereche de Persol polarizați ar avea probleme cu filtrarea reflexiilor într-o zi cu soare.

Îmi lipsește oglinda din dreapta atunci când încerc să dau cu spatele, însă îmi trec brațul peste scaunul pasagerului, așa cum ne învățau instructorii noștri la școala de șoferi, pe vremea când nu erau senzori de parcare sau camere. Sunt 5,3 metri de istorie pe care mă chinui să-i așez sub umbra unor copaci. Inspir aerul înăbușitor. Nu e cu mult diferit de Las Vegas. Mulțumesc, Dean! Îți mulțumesc că ai comandat mașina asta! Croită parcă după arborele tău genealogic. Caroserie născută în Italia, motor pur american, îngemănate pentru a crea o mașină mai rară decât Ferrari 250 GTO.

Text publicat în catalogul RacingWheels numărul 4.

Citește și

Lasă un comentariu