Acasă Știri Mercedes-Benz EQV este o variantă de pre-serie a viitorului Clasa V electric

Mercedes-Benz EQV este o variantă de pre-serie a viitorului Clasa V electric

de Bogdan Mirică
0 comentarii

Deși au trecut doar câteva săptămâni de la prezentarea noului Clasa V, Mercedes-Benz a decis să lanseze conceptul EQV. Nemții ne spun că EQV reprezintă o variantă de pre-serie a viitorului Clasa V electric.

Estetic, EQV păstrează elementele generale pe care deja le știm de pe noul Clasa V. Apar mici modificări în dreptul blocurilor optice și în dreptul accesoriilor. Jantele au un design nou și ne trimit cu gândul la un vehicul electric.

Interiorul conceptului are o configurație cu 6 locuri, însă pe versiunea de serie clienții vor putea alege și variante cu 7 sau 8 locuri. SIstemul de infotainment MBUX își face și el apariția.

La baza lui Mercedes-Benz EQV se află un motor electric capabil să producă 204 cai putere. Bateria are o capacitate de 100 kWh, iar autonomi anunțată de germani este 400 de kilometri.

Citește și

Lasă un comentariu