Acasă Știri Mercedes-Benz se implică activ în lupta contra pandemiei Covid-19

Mercedes-Benz se implică activ în lupta contra pandemiei Covid-19

de Știrbu
0 comentarii

De la producția cu imprimante 3D la aparate de ventilație la social media, Daimler și-a mobilizat resurse pe mai toate fronturile pentru a reduce impactul epidemiei de coronavirus. 

Daimler a anunțat, într-un comunicat de presă, că se implică activ în măsurile de diminuare a impactului produs de actuala pandemie Covid-19, care număra la momentul scrierii articolului 784.440 de cazuri de infectare și aproape 38.000 de decese.

Concernul german a anunțat că liniile de printare 3D de altfel folosite pentru producția de componente auto vor fi de acum mobilizate doar pentru crearea de elemente necesare aparaturilor și ustensilelor medicale. Cât despre aparatură medicală, un grup de tehnicieni de la șapte echipe de Formula 1 (printre care se numără și Mercedes-AMG Petronas) a creat un dispozitiv de ventilație mecanică, imperios necesar în această perioadă: acesta asistă în respirație pacienții infectați, care suferă de insuficiență respiratorie.

Mai mult, toți paramedicii angajați la fabrica Stuttgart-Untertürkheim s-au alăturat, într-o acțiune de voluntariat, Crucii Roșii Germania, organizația care coordonează operațiunile medicale urgente în zona Stuttgart. Totodată și un vehicul de intervenție folosit pe această platformă va fi folosit pentru intervenții.

„Oamenii trebuie să păstreze distanța unul față de celălalt, dar în același timp societățile se unesc”, a declarat Ola Källenius, membru în consiliile de conducere Daimler AG și Mercedes-Benz AG.

Daimler a anunțat că va distribui mesaje relevante în contextul Covid-19, emise de Organizația Mondială a Sănătății, pe toate canalele sale de comunicare din social media — care aduc laolaltă 50 de milioane de urmăritori.

Mercedes-Benz a contribuit în această perioadă și la ridicarea unui spital temporar în orașul indian Chakan, capabil să trateze până la 1.500 de infectați simultan. Iar cu ocazia opririi producției în toate fabricile sale, Daimler a donat 110.000 de măști landului Baden-Württemberg.

 

Citește și

Lasă un comentariu