Acasă Știri Sir Stirling Moss a încetat din viață la 90 de ani

Sir Stirling Moss a încetat din viață la 90 de ani

de Știrbu
0 comentarii

Legendarul pilot de Formula 1 Stirling Moss a murit, la venerabila vârstă 90 de ani. A lăsat în urma sa o moștenire de neuitat pentru lumea motorsportului.

Sir Stirling Moss a încetat din viață Duminică, 12 Aprilie, pierzând lupta cu o grea suferință. Informația a fost confirmată de soția sa, Lady Moss.

Stirling Moss prefera mașinile de curse britanice, declarând la începutul carierei sale: „Mai bine pierzi onorabil într-o mașină britanică decât să câștigi într-una străină”. Sigur, asta nu l-a împiedicat să „încerce” și modele care nu erau produse în Marea Britanie, și să-și demonstreze abilitățile remarcabile de pilot. În Marele Premiu al Italiei din 1954, la volanul unui Maserati 250F,  Moss a condus cursa — în fața a doi cei mai titrați piloți ai momentului, Fangio (Mercedes-Benz) și Ascari (Ferrari) — până când i-a cedat motorul.

Brandul asociat cel mai des cu Moss este Mercedes-Benz. Săgeata Argintie a fost mașina care i-a adus și prima victorie în Campionatul Mondial de Formula 1, în 1955 — anul de debut în echipa Mercedes-Benz, unde era pilot alături de Juan Manuel Fangio. GP-ul Marii Britanii din 1955 a fost și prima dată când Moss l-a întrecut pe Fangio, care îi era rival, coleg de echipă, mentor și prieten.

Cu toate că nu a câștigat niciodată campionatul mondial de Formula 1, Moss a bifat 66 de Grand Prix-uri (și 16 victorii) între anii 1951 și 1961. Pe lângă performanța sa din campionat, Moss s-a făcut remarcat și în competiții anexe, precum Mille Miglia. Victoria lui Moss din 1955, la volanul unui Mercedes-Benz 300 SLR, a căpătat instantaneu statutul de legendă. Pilotul britanic (alături de jurnalistul Denis Jeckinson pe post de copilot) a parcurs cei 1.600 de kilometri de drum public ai cursei în 10 ore și 7 minute, cu o viteză medie de aproape 160 de kilometri pe oră.

Accidentul de la Goodwood din 1962 a pus capăt carierei sale de pilot de Grand Prix, însă Moss a rămas, până acum doi ani, o prezență constantă în lumea motorsportului.

Citește și

Lasă un comentariu