Acasă 4x4Wheels Test cu Nissan Qashqai: Pont

Test cu Nissan Qashqai: Pont

0 comentarii

Nissan Qashqai încă reprezintă o variantă solidă în România, iar odată cu debutul programului Rabla, dar și cu o serie de avantaje pregătite de marcă pentru clienți, se poate dovedi un adevărat „pont” care nu trebuie trecut cu vederea.

Nu suntem la prima întâlnire cu Nissan Qashqai, însă de fiecare dată au fost întrevederi plăcute. Căci el, inventatorul acestui segment – al crossover-urilor compacte – a păstrat un caracter aparte. Astăzi, când întorci privirea și dai peste tot în jurul tău de caroserii SUV, de gărzi la sol înălțate, pare ceva banal, dar până la momentul apariției lui Qashqai nu prea îndrăznise nimeni să parieze atât de hotărât pe ceea ce s-a dovedit a fi o tendință puternică.

Nissan a îndrăznit să adapteze o platformă compactă, să îi confere o gardă la sol mărită și o caroserie care să ofere avantaje de spațiu și organizare interioară. Tot Nissan a avut curaj ca, odată cu lansarea lui Qashqai, să parieze că sistemul de tracțiune integrală nu e un „must have” și că se poate conviețui excelent și cu soluții 4×2. Astăzi, la aproximativ 15 ani de la momentul zero, iată că niciunui producător auto nu-i este bine fără măcar un SUV/crossover în gamă. Lumea s-a schimbat, Nissan a anticipat bine!

O prezență încă chic!

Actuala generație a ajuns la maturitate, și-a dovedit de mult atuurile și a cunoscut succesul la fel ca iterațiile precedente. Cu un fundament solid, s-a dovedit din start un model matur, care cunoștea bine tipologia clientului de crossover compact și care oferea o rețetă completă.

Chiar și acum, la ani buni de la apariție, limbajul de design pe care a pariat Nissan s-a dovedit extrem de inspirat, mașină părând tânără ca-n prima zi. Interiorul bine organizat, cu materiale corecte și dotări de confort peste medie, a fost mereu un argument pentru clienți. Ca și ținuta de drum, care l-a recomandat mereu pe Qashqai ca pe un automobil plăcut de condus, confortabil și care nu obosește pasagerii la drum lung. După facelift-ul primit, Qashqai a mizat foarte mult în Europa pe varianta de motorizare de 1,33 litri, benzină, disponibilă în versiuni de 138 CP și 157 CP. Pe cea de-a doua am condus-o și noi și se dovedește echilibrată, ba chiar cu rezerve de putere gestionate bine de transmisia automată cu dublu ambreiaj.

La pachet cu modul plăcut în care se bucură șoferul de Qashqai vine un interior bine organizat, cu o ergonomie foarte bună pentru o familie tânără, cu toate nevoile care se conturează. De asemenea, așa cum a fost gândit încă de la început modelul, Qashqai este o soluție de luat serios în calcul și de oamenii cu spirit vădit de aventură.

Pe lângă dotările moderne de confort, Nissan oferă pentru Qashqai un pachet impresionant de sisteme de siguranță, grupate sub titulatura „Nissan Safety Shield”, crossover-ul fiind unul dintre cele mai sigure automobile din segmentul său. Odată cu facelift-ul operat pe această generație s-a implementat sistemul Nissan ProPILOT, care permite conducerea semi-autonomă a vehiculului. Mai multe sisteme de asistare a șoferului conlucrează pentru a putea menține automat banda de circulație, spre a păstra distanța față de automobilele care se deplasează în față și chiar pentru a opri automat vehiculul în caz de urgență.

Câteva repere

Nissan Qashqai a fost un proiect conceput la centrul de design Nissan din Europa, ceea ce a contat mult în impactul pe care l-a avut pe Bătrânul Continent. De asemenea, construcția sa, pentru majoritatea piețelor, se făcea în Marea Britanie, un argument forte în favoarea calității de fabricare.

Nissan Qashqai Concept a văzut lumina zilei în 2004. Avea să devină bulgărașul care urma să producă o reorganizare masivă a modelelor compacte.

Este cu atât mai impresionant succesul cu cât Qashqai nu avea niciun înaintaș. Pornea viața complet de la zero. În primul an a depășit bariera de 100.000 de exemplare vândute, iar prima generație a făcut aproape 1.300.000 de clienți fericiți la nivel mondial, în puțin mai mult de 7 ani de existență. Putem spune, fără teama că am greși, că „a star was born”.

Și să nu uit: pe lângă faptul că se găsise o rețetă câștigătoare, inginerii japonezi au mai plasat un As de pe mânecă odată cu lansarea lui Nissan Qashqai+2. Practic, pe lângă cele 5 locuri clasice, exista o variantă a modelului cu 2 suplimentare, Qashqai fiind unul dintre primele modele de producție mare care a oferit această opțiune de organizare a spațiului interior.

Numele – care nu mai este complicat!

Cine sau ce este „Qashqai”? Numele a fost preluat în semn de apreciere față de populația „qashqai”, așezată acum în centrul și sudul Iranului, însă una migratoare la bază. Qashqaii numără în zilele noastre undeva la 1 milion de suflete, sunt de rit musulman, dar ceea ce impresionează foarte mult este mixul cultural pe care îl reprezintă. Triburile care au ajutat la formarea acestei comunități au origini persane, turcești, kurde și arăbești. Vorbesc un dialect propriu, denumit chiar qashqai, dar și o formă a vechii limbi persane. Sunt persoane pașnice, care încă mai au în obicei transhumanța ovinelor.

Pe unele piețe, prima generație a modelului a fost botezată Nissan Dualis. De la a doua generație s-a mizat doar pe „Qashqai”.

Nissan a adoptat numele „Qashqai” ca un tribut adus mixului de culturi care poate fi întâlnit la această populație, exact ca și în cazul automobilului lansat în 2006, care prelua tot ce era mai bun de la mai multe tipologii de venicule, oferind un produs inovator la acea vreme, dar care a stabilit o tendință foarte clară peste ani. De asemenea, au existat voci Nissan care spuneau că utilizatorii de Qashqai vor avea posibilitatea, precum qashqaii, să migreze mult, să iasă în natură, să se plimbe, să se bucure de micile plăceri ale vieții.

Ofertă specială

Nissan Qashqai este eligibil pentru programul guvernamental „Rabla 2021”. Practic, din start se pornește cu avantajul eco-tichetului care de acum valorează 7.500 de lei. Apoi se aplică o reducere oferită prin Acțiunea Nissan Finance în valoare de 400 euro (TVA inclus) și o reducere comercială oferită de Renault Commercial Roumanie, în valoare de 3.200 euro (TVA inclus).

Așa se face că motorizarea testată de noi, de 157 CP, transmisie cu dublu ambreiaj și echipare N-Connecta are un preț special de 21.610 Euro (TVA inclus). Pentru pachetele de credit, rata pornește de la valoarea de 199 euro/lună.

Soluția „Safety Belt” Nissan: În cazul în care clientul întâmpină pe parcursul contractului o situație care îi pune în dificultate posibilitatea plății ratelor, poate beneficia de o perioada de amânare pentru 3 luni sau 6 luni (în cazul creditelor cu avans 50%).

Automobilele eligibile pentru promoție vin cu o echipare standard bogată, de unde spicuim: faruri cu aprindere automată, cheie inteligentă și buton start/stop motor, sistem integrat de navigație și audio NissanConnect, Around View Monitor (asistență la parcare cu vedere 360°), aer condiționat automat cu reglare dual-zone, scaune față încălzite, jante aliaj 18”, antenă tip „shark”.

Date tehnice Nissan Qashqai 1.3 DCT

1.332 cmc, 157 CP, dublu-ambreiaj 7 · 7,2 l/100 km, 162 CO2/km · 198 km/h, 0-100 km/h în 10,1 s ·
de la 21.610 €, cu TVA

Text publicat în revista 4x4Wheels numărul 30.

Citește și

Lasă un comentariu