Acasă 4x4Wheels Test cu Volkswagen Touareg R: Toua-Regele

Test cu Volkswagen Touareg R: Toua-Regele

0 comentarii

Touareg R este cel mai puternic și cel mai „inteligent” Volkswagen de serie produs vreodată. În același timp, Touareg R se achită impecabil de atât de multe sarcini încât am avut probleme serioase în a-i găsi cusur. Doamnelor, domnilor, faceți cunoștință cu Regele!

R, litera echivalentă cu performanța în gama Volkswagen, popularizată inițial de Golf, ajungea pentru prima dată pe un Touareg în 2007, când din Wolfsburg pleca Touareg R50, cu un motor V10 de 5 litri… diesel. O abominație tehnologică injectată cu 350 CP și 850 Nm gata să-ți fisureze femurul la o accelerare mai nesăbuită. O șarjă de la 0 la 100 km/h în R50 dura doar 6,7 secunde, suficient cât să le râdă zeflemitor în nas hot hatch-urilor de atunci.

După mai bine de un deceniu și-un Dieselgate de la R50, Volkswagen readuce litera R în lumea lui Touareg printr-o interpretare electrificată – fie vorba-ntre noi, o soluție care ar fi încruntat multe frunți în 2007. Da, cel mai puternic Volkswagen de stradă din toate timpurile este un hibrid (plug-in) și pentru prima dată, litera R face cunoștință cu puterea electronilor. Dar mai presus de orice, germanii au creat cu Touareg R un model egalmente complet și complex.

Finețuri la bord

Au fost nevoie de trei generații pentru ca Volkswagen să ajungă la rețeta optimă în ceea ce privește calitatea percepută din Touareg. În varianta cu litera R alăturată numelui, vârful de gamă etalează un habitaclu care se poziționează la doar o mustață de ce ai primi de la Audi, într-o ligă teoretic superioară. Fie că e vorba despre influența pozitivă transmisă de la o marcă la alta sub umbrela grupului Volkswagen sau o ambiție a designerilor din Wolfsburg de a ieși la rampă cu cele mai efervescente trucuri din desagă, modul în care se prezintă materialele sub scoarța lui Touareg R se suprapune pe alocuri cu impecabilul.

Aici intră și elementele tactil și confort – volanul este profilat superb și îmbrăcat cu mult gust într-o piele perforată, scaunele au ADN de fotoliu și orice atingi, de la banalele butoane la levierul transmisiei, îți va face vîrfurile degetelor să zâmbească. Există și zone acoperite cu celebrul Piano Black, un material deloc respingător din punct de vedere vizual, dar mai puțin inspirat când vine vorba de întreținere – nu doar fiindcă are o reputație pentru colecționarea acerbă de amprente dar pentru că este predispus la zgârieturi și alte urme de utilizare.

În zona de tehnologie, piesa de rezistență este sistemul Innovision. Din nou mi se confirmă că germanii fac cele mai bune sisteme multimedia iar cel oferit de Volkswagen pe Touareg R nu e cu nimic mai prejos de cele oferite de Audi, BMW, Mercedes-Benz sau Porsche. Și mai îmbucurătoare decât grafica excelentă și logica meniurilor, pentru mine cel puțin, a fost integrarea elegantă a ecranului central (15 inch) în consolă fără ca acesta să sugereze ideea de exces. De fapt, prima senzație pe care am trăit-o în Touareg R este că m-am așezat în fața unui sistem home cinema care se întâmplă să fie și mobil. Concurenții sunt rugați să ia notițe.

Definitivarea

Ca orice prim pas pe teritoriu necunoscut, prima generație Touareg a lăsat mult loc de îmbunătățiri la nivel de comportament rutier, deși se afla în elementul său și în lipsa asfaltului. A doua generație a venit să mai șlefuiască din ținuta de drum, dar acum, la a treia generație, Touareg și-a cimentat cu adevărat acest „talent” prin adoptarea super-versatilei platforme MLB Evo, pe care o împarte cu Audi Q7, Porsche Cayenne, Bentley Bentayga și Lamborghini Urus.

Cu bateria de 14,1 kWh încărcată, Touareg R eHybrid pleacă de pe loc în modul electric, poate continua deplasarea „curată” până la 140 km/h și poate parcurge până la 47 km folosind doar motorul electric și energia disponibilă în baterie.

Împreună cu platforma MLB Evo, aluminiul a fost folosit masiv în fabricarea sistemului de suspensie și a caroseriei, ceea ce a permis o scădere a masei cu până la 106 kg comparativ cu generația precedentă, în condițiile în care lungimea și lățimea au crescut.

Toate aceste detalii contează în dinamica deplasării lui Touareg R. În oraș, naturalețea și rafinamentul cu care acest SUV de două tone se mișcă sunt de ordinul sublimului, iar senzația se continuă și la drum lung, unde rarisime sunt ocaziile în care postura lui Touareg R este destabilizată, fie de abordarea mai agresivă a unui viraj sau de starea asfaltului.

Și-apoi vine puterea, pentru că vorbim despre un R, da? Prima sursă de vână o reprezintă un V6 turbo de 3 litri, alimentat cu benzină, care pune la bătaie 340 CP, peste care plusează un motor electric de 100 kW (136 CP), iar când se trage linie, rezultatul este de 462 CP. N-am uitat nici de cuplu, pentru că ar fi imposibil. Cei 700 Nm ajung la roți și mai departe pe asfalt printr-o transmisie automată cu 8 trepte și tracțiunea integrală 4MOTION.

Dacă nu ai acces la o priză de încărcare sau pur și simplu nu ai timp pentru asta, poți încărca motorul electric cu ajutorul celui termic, care preia rolul de generator în modul Eco. Peste care se adaugă și energia recuperată la frânare.

Numerele sunt fără doar și poate impresionante, dar mai impresionantă este maniera în care sunt transpuse în realitate. Ai fi tentat să crezi că Touareg R vine cu o doză de brutalitate, dar din contră – accelerările se consumă cu lejeritate și fără pierderi de suflu, la fel cum frânarea e la rândul ei fermă și foarte bine controlată. A, și să nu uit: chiar dacă nu mai are același apetit pentru noroaie, maluri de pâmânt și pietriș ca predecesorii săi, actualul Touareg – chiar și cu ecuson R – se ține foarte bine în condiții de off-road mediu spre dificil – nu extrem, în orice caz. Uite ceva de aplaudat într-o lume în care SUV-urile devin din ce în ce mai sedate, mai ales din perspectiva unui automobil cu care te poți afișa liniștit și în fața Operei.

Date tehnice Volkswagen Touareg R

2.995 cmc, benzină + 1 motor electric, 462 CP, 4×4, automată 8 · 2,7 l/100 km, 62 g CO2/km · 250 km/h, 0-100 km/h în 5,1 s · de la 78.892 €, cu TVA

Text publicat în numărul 30 al revistei 4x4Wheels.

Citește și

Lasă un comentariu