Acasă Auto Visul american al lui Gerald Wiegert

Visul american al lui Gerald Wiegert

de Știrbu
0 comentarii

Gerald Wiegert și-a propus să construiască cea mai rapidă mașină produsă vreodată în SUA. Și doar moartea l-a oprit din misiunea sa.

În 2019, cunoscuta casă de licitații RM Sotheby’s a prezentat două mașini unice: Vector WX-3 și Vector WX-3R. Ambele au fost scoase, firește, la licitație, iar proprietarul lor era chiar cel care le-a creat: Jerry Wiegert. Și prin „unice” spun că nu mai există altele în lume.

Acestea sunt ultimele prototipuri funcționale pe care fondatorul Vector le avea în posesie. Ultimele două mașini. Ultima șansă de a-și duce mai departe visul de a crea „cea mai rapidă mașină construită vreodată în SUA”. Un vis care a început în 1971 și care s-a năruit odată cu trecerea în neființă a lui Wiegert, în ianuarie 2021. Avea 76 de ani. 

Wiegert și prototipul W2

Cele două mașini s-au vândut, cu 500.000 $ (WX-3), respectiv 650.000 $ (WX-3R) – cu 2,5 milioane de dolari mai puțin decât a sperat proprietarul lor – iar banii urmau a fi folosiți de Vector Motors Corporation pentru a produce WX-8, un hypercar cu peste 2.000 CP capabil să atingă 440 km/h.

Vector WX-8

Prototipul a fost prezentat publicului la Salonul Auto de la Los Angeles în 2008, și a fost criticat pentru farurile-i furate de pe o Toyota Supra. Lumea era obișnuită ca Wiegert să-și descrie cu cifre pompoase creațiile, însă nu era pregătită să vadă un Vector cu design plictisitor, știind că cel care l-a conceput era designer.

W2 și W8

Gerald Alden Wiegert (cunoscut și ca Jerry Wiegert) a fondat împreună cu Lee Brown în 1971 Vehicle Design Force, cu scopul de a crea o mașină așa cum nu s-a mai văzut. În ciuda faptului că a fost promovată – a apărut pe coperta revistei Motor Trend în 1972, a fost expus la Salonul Auto de la Los Angeles din 1976, creația celor doi nu a convins investitori. Lee Brown a părăsit echipa în 1977, iar Wiegert a început lucrul la al doilea prototip, o evoluție a ceea ce lucrase până atunci. L-a botezat W2 – nu pentru că a fost a doua creație a lui Wieger, ci pentru că avea două turbosuflante.

Din campania de promovare a lui W2 n-au lipsit fetele. Dar uneori au lipsit hainele.

Apoi a început munca grea: promovarea. Vector W2 a apărut în mai toate publicațiile mari ale momentului și chiar și în emisiunea Top Gear – care, apropo, există încă din 1977, cu toate că nici măcar în prezentarea televizată W2 nu și-a demonstrat atributele.

Wiegert a spus că W2 poate atinge 230 mph (370 km/h) mulțumită designului aerodinamic. Dar niciun jurnalist n-a mers cu viteza asta cu W2, pentru că Wiegert le-a interzis.

W2 era propulsat de un V8 de la GM, de 5,7 litri, care producea peste 600 de cai-putere și circa 800 de Newtoni-metru. Puterea era trimisă punții spate printr-o automată cu trei trepte, luată tot de pe raftul GM, pe care producătorul american o folosea în RV-urile sale, printre altele. 

Din 1978 și până în 1989, Vector a făcut un adevărat tur de forță la capitolul promovare. Prototipul avea în bord 160.000 de kilometri. Nu toată lumea a fost încântată de campania purtată de Wiegert. Pe coperta revistei Autoweek din 23 martie 1987 a stat creatorul și creația sa, iar titlul era „Marele mit Vector”. În paginile revistei găseai un articol în care jurnalistul Dutch Mandel a descusut povestea spusă de Wiegel, bucată cu bucată. Wiegel a dat în judecată Autonews pentru calomnie. A pierdut procesul. 

Însă un război nu se pierde în urma unei singure lupte – cu toate că s-au văzut cazuri. A intentat proces lui Goodyear pentru că producătorul de anvelope a folosit „Vector” pentru a denumi o anvelopă de-a sa. A dat în judecată și producătorul de țigări Vantage, pentru că a folosit într-o reclamă de a sa o imagine cu Vector. Banii câștigați din procese au alimentat visul lui Wiegert. În 1989 a apărut W8

Vector W8, primul produs al nou-înființatei Vector Aeromotive Corporation, a continuat povestea mașinii-avion, într-un mod convingător chiar. Pe de o parte, erau cifrele cu care se lăuda: 625 CP și 880 Nm proveniți dintr-un V8 de 6 litri, dublu supraalimentat, atunci când turbosuflantele lucrau la 0,5 bari. Dar puteau fi urcate până la 0,9 bari, caz în care motorul livra 1.200 CP, conform spuselor producătorului. Viteza maximă: 242 mph (389 km/h). Iar 0-100 mph (0-97 km/h) se întâmpla, teoretic, în 3,9 secunde. Pe de altă parte, era designul. La interior, W8 arăta ca un cockpit de avion; levierul schimbătorului era plasat în prag, în stânga șoferului, și arăta ca o manșă de avion. Instrumentarul de bord era un ecran, iar informațiile îți erau livrate pe el în stil similar cu cele din avioanele de vânătoare.

Însă povestea era scrisă pe măsură ce se desfășura, mașina fiind supusă constant ajustărilor tehnice și de design, în ciuda faptului că era model de producție deja. Tenismenul Andre Agassi a vrut neapărat una, în 1991, și a vrut-o repede – mașinile erau fabricate manual, lua ceva timp să livrezi una, dar a returnat-o și și-a cerut banii înapoi după ce mocheta „portbagajului” din spatele motorului a ars de la admisia încinsă. Ce-i drept, Vector onorase comanda, însă cu mențiunea ca mașina să nu fie folosită până când nu primește ajustările finale. 

Impresiile despre mașină erau, însă, împărțite. Publicația Car and Driver – simpatizată de Wiegert în urma unui material laudativ publicat în 1980; laudativ la adresa încercării de a produce mașina, căci W2-ul nu a fost testat atunci – a primit în 1991 un exemplar pentru testare, însă transmisia defectuoasă (aceeași automată în trei trepte) a pus bețe în roate oricărei încercări de a afla ce poate cu adevărat mașina. 

Jaful indonezian. WX-3 și WX-3R

Însă profitul făcut din vânzarea de W8 (nu mă întreba care era prețul unuia, am găsit cifre cuprinse între 190.000 și 450.000 $) i-a dat creatorului său capacitatea de a dezvolta următorul mare proiect: WX-3. Acesta a fost prezentat în 1992 la Geneva și era o evoluție firească a lui W8.

În 1993, WX-3 s-a prezentat la Geneva cu un motor mai mare: un V8 de 7 litri, care promitea până la 1.200 CP și o accelerație 0-97 km/h în 3,3 secunde. Viteza maximă? 400 km/h! 

Însă marca înființată de Weigert se afla în ape tulburi. De fapt, doar Jerry Weigert se afla în ape tulburi, după ce firma indoneziană MegaTech a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni, în încercarea de a-și însuși Vector Aeromotive Corporation. Și a și reușit să facă asta, după ce consiliul director a votat concedierea lui Weigert. Jerry nu era pregătit să plece așa, pur și simplu, așa că s-a baricadat în birou. De data asta, nu i-a ieșit. A fost forțat să plece, nu înainte de a-și lua, prin procese de judecată, prototipurile la care lucrase: WX-3 și versiunea sa fără acoperiș, WX-3R, cunoscute ca Avtech, noua firmă a lui Weigert.  

Vector Aeromotive Corporation (VAC) a continuat să producă mașini și după plecarea lui Jerry. Primul model post-Weigert a fost M12, o versiune ușor redesenată a lui WX-3. Până la urmă, aveau și ei schițele lui WX-3, chiar dacă nu-l puteau comercializa. Sub capota lui M12 nu se afla, însă, un V8 american, ci un V12 italienesc, de pe Lamborghini Diablo.

Anii ‘80 au fost foarte dificili pentru producătorul italian, în cazul în care te întrebai ce căuta acesta în portofoliul unei firme indoneziene. Însă doar pentru că pui un motor cu tradiție într-o mașină modernă – Vector folosea și materiale din industria aeronautică: fibră de carbon, Kevlar, fibră de sticlă – nu înseamnă că rezultatul este o mașină de succes. M12 a fost un eșec, în ciuda eforturilor MegaTech de a-l promova prin motorsport (unde a eșuat lamentabil). 

Criza din Indonezia și managementul prost al firmei au împins MegaTech să vândă Lamborghini către Audi. Însă Vector rămânea al său. Problema era că motoarele nu mai erau gratis acum, iar fondurile, din ce în ce mai mici. Aflându-se în imposibilitate de a-și plăti cu bani datoria, Vector a oferit lui Lamborghini un W8 rămas pe stoc. Soluția a fost acceptată. Mașina a rămas în posesia producătorului (și a fost donată unui muzeu), în ciuda încercărilor lui Weigert de a o recupera, evident, prin procese. Până la urmă, era una dintre mașinile construite de el. 

Ultima fisă indoneziană: SRV8, o copie a lui Diablo.

Vector Aeromotive și-a mai încercat o dată norocul, cu SRV8, însă era mult prea târziu pentru a mai face ceva, așa că și-a închis porțile la câteva zile după prezentarea modelului. Asta se întâmpla în 1999. Weigert a reintrat în posesia firmei pe care o înființase și dezvoltase atâția zeci de ani, și a continuat să-și urmărească visul. Faptul că nu și l-a îndeplinit este, acum, poate mai puțin important. Dacă există o lecție de învățat din asta, ar fi: luptă până la ultima suflare pentru ceea ce iubești.

Citește și

Lasă un comentariu