Acasă Auto Invitație la călătorie

Invitație la călătorie

de Știrbu
0 comentarii

În așteptarea unei schimbări de paradigmă în industria auto, să ne uităm la un model pe care Renault l-a construit și în care a crezut chiar și după ce SUV-urile au preluat controlul. 

Sunt două motive pentru care îmi amintesc foarte bine experiența avută acum câțiva ani (să fie șase deja?) cu Renault Scenic. Unul dintre ele este acela că am găsit într-o dimineață capota lui Scenic zgâriată în rotocoale mari – o lucrătură gospodărească, traducere atât a frustrării cuiva că a găsit mașina acolo unde nu voia să găsească mașini (n-am ocupat locul nimănui) și totodată o urare de An Nou. Probabil. „Nu a fost chiar cu răutate”, am gândit eu câteva zile mai târziu, oglindindu-mă în capota ștearsă impecabil de un polish ca la carte. 

Celălalt motiv e starea de bine care mă cuprinde de fiecare dată când mă las purtat de un MPV. Îmi amintesc că mă gândeam și atunci, cum mă gândesc și acum, de ce nu-și cumpără lumea MPV-uri. Sunt mașini spațioase, practice, confortabile, adevărați coconi mobili. Știam, desigur, încă de atunci răspunsul la întrebare, pentru că Nissan Qashqai era deja la a doua generație, iar segmentul SUV-urilor compacte duduia, efectiv, de noi oferte.

Ultima experiență cu Scenic a fost memorabilă mulțumită mașinii, în principiu, pentru că ruta pe care am purtat-o a fost plictisitorul și frustrantul E85 – șoseaua pe care aproape toată lumea o folosește greșit crezând că are două benzi pe sens – între București și Botoșani. Apoi retur. S-a întâmplat într-o iarnă, în vacanța de Crăciun-Revelion, deci într-o perioadă de relaș între ani, în care tot ce vrei este să nu-ți bați capul cu nimic altceva decât cu cadourile pentru cei dragi, cu îndopatul de bunătăți și cu planuri optimiste. 

Sigur, un MPV te compromite social mai ceva decât să porți sandale; ca bărbat. Iar lumea ar face orice să-și ascundă viețile monotone și plictisitoare sub caroserii atrăgătoare, dovadă aici fiind purcoiul de fastback-uri – categorie în care sunt cuprinse mai toate plafoanele plonjate din ziua de azi. Însă a fost o vreme când sandalele erau însușite fără frica de a fi ostracizat. Erau chiar cool.

OK, poate nu cool în ideea că agăți ceva cu el, ci ca mașină de familie.

În anii ‘80, Renault s-a trezit pe mâini cu un concept de mașină pătrățoasă, spațioasă, pe care a îndrăznit să-l bage în producție. Un pariu care dovedit a fi câștigător. L-a denumit Espace. După un start în vânzări gâtuit, Espace a prins la public atât de bine încât Renault a continuat să-l producă, și continuă să-l producă și în ziua de astăzi. Espace a ajuns la a cincea generație deja. 

Câțiva ani mai târziu, francezii s-au întrebat: dar oare cum ar fi să facem un monovolum mai mic, de clasă compactă? O cale de mijloc între Espace și Twingo – citadina care nu era MPV, însă avea un design inspirat parcă de unul. Renault căuta să creeze un MPV de clasă compactă, practic. Așa a apărut, la Salonul Auto de la Frankfurt din 1991, conceptul Megane Scenic. 

Primul Scenic, al doilea pariu câștigător

În anii ‘90, motto-ul Renault era „voitures à vivre” – în traducere adaptată, „mașini în care să trăiești” –, iar conceptul Megane Scenic l-a reprezentat în mod convingător: o mașină-cocon, destinată călătoriilor cu familia. O „invitație la călătorie”, așa cum a imaginat Patrick Le Quément, directorul de design al Renault în acea vreme, creația. Aceasta a fost materializată de către designerul Anne Asensio, care a coordonat proiectul. 

Aceea a fost decada când Le Quément a transformat Renault într-o marcă avangardistă, îndrăzneață, iar unele dintre conceptele de atunci s-au transformat în modele de stradă. Avantime, Vel Satis, Megane II sunt, poate, exemplele cele mai elocvente. Cel care i-a urmat ca director de design, Laurens van den Acker, clar nu a avut o misiune ușoară, dar s-a achitat onorabil de ea, având în vedere că toate conceptele Renault sunt adevărate invitații la visare.

La fel a fost și conceptul Megane Scenic, din 1991. Nu era doar futurist prin design, dar și dotat tehnologic. Pe lângă camera pentru marșarier, avea și camere pentru retrovizoarele laterale, iar ascunse în forma cotierei erau manete pentru jocuri video. Aveai și televizor, evident. Și suport pentru pahare; și avea și pahare conice, croite special ca să intre perfect în suporturi. Avea și creioane! Conceptul Megane Scenic a primit și un congelator, dar și un spațiu pentru depozitat lucurile valoroase (așa l-a descris Renault), mascat în podea. În portbagaj avea set de picnic. Poate nu la fel de rafinat ca cel de la Rolls-Royce, dar cu siguranță practic. Și venea pregătit și cu o trusă de bricolaj, cu foarfec și degetar și ață și tot ce trebuie. O mașină în care chiar să trăiești!

În drumul său către linia de producție, Megane Scenic a renunțat la unele dintre dotări. Spre exemplu, chestiile cu care copiii să-și scoată ochii, precum creioanele sau foarfecele, au fost eliminate. A dispărit și consola de jocuri. Și scaunul rotativ din dreapta față. Și camerele. Însă modelul de serie a păstrat filosofia propusă de concept: un un multi purpose vehicle compact, cu interior spațios, modular, luminos, cu spații vitrate mari, care să îmbie la călătorii. O mașină mică, dar care să pară cât mai mare. La fel ca și conceptul, și versiunea de stradă a lui Scenic a fost desenat din interior către exterior, practic. 

„În Scenic, toți pasagerii erau prioritari. Să călătorești pe locurile din spate ale lui Scenic nu era o pedeapsă.”

Louis Morasse, designer interior Scenic

Familiile tinere, cărora le era destinat Megane Scenic, l-au îmbrățișat încă din start. Mașina avea cinci scaune individuale, deci un plus considerabil la capitolul modularitate; scaunul din mijloc putea fi transformat în cotieră/măsuță/suport. Avea spații de depozitare mari și multe, două dintre ele fiind ascunse în podeaua plată. Iar podeaua plată însemna, la rându-i, un plus de spațiu.

Mașina a fost botezată inițial Megane Scenic, fiind propusă ca o alternativă la hatchback-ul Megane, pe a cărui platformă era construit. Însă din 1999, Renault l-a rebotezat: l-a numit, simplu, Scenic. 

E timpul să renască MPV-ul? E timpul să renască MPV-ul! 

Ce a urmat a fost istorie. Mă rog, ce a urmat a fost a doua generație Scenic, apoi a treia, apoi a patra. Interesul pentru acest tip de caroserie s-a diminuat cu timpul, în special odată cu apariția SUV-urilor compacte de stradă (crossovere), dar Renault a continuat, povestea lui Scenic, care a primit și versiune cu șapte locuri (Grand Scenic) și design din ce în ce mai atrăgător. Scenic al patrulea stă mărturie la ce tocmai am scris. 

Renault Scenic (dreapta) și Grand Scenic (stânga).

De-a lungul ultimilor 25 de ani, MPV-ul compact al Renault a mai abandonat din caracteristici. Un exemplu e instrumentarul de bord, care în generațiile a doua și a treia au fost amplasate central, înainte să revină în spatele volanului. Mare păcat, dacă e să mă întrebi pe mine. Mașina asta nu e făcută să fie condusă cu ochii pe ceasuri; de ce ți-ar păsa unde sunt ele montate, corect? Plus: actualul Scenic poate fi echipat și cu HUD (head-up display) pentru cei cărora le place să aibă cifre în față când conduc. Au dispărut și scaunele individuale, bancheta spate având acum modularitate 40:60. 

Grupul MPV-urilor compacte crescuse și el după apariția primului Scenic. Citroen a lansat Xsara, apoi a continuat cu C4 Picasso. Și Fiat a șocat lumea cu Multipla. Ford a lansat C-Max, în 2003. Volkswagen s-a prezentat cu Golf Plus. SEAT, cu Altea. Până și producătorii premium au reprezentanți în segment; BMW pe Seria 2 Active Tourer, iar Mercedes pe B-Class. Și lista poate continua.

Iar acum, odată cu transformarea industriei auto, cu tranziția sa către electric, pare un moment ideal să ne uităm cu (și mai mult) interes la MPV-uri. Pentru că mașinile electrice sunt plictisitor de performante și de eficiente. Și dedesubturile lor fac posibilă, dacă nu chiar necesară, redesenarea automobilului așa cum îl știm. Mașinile electrice sunt dovada maturității noastre ca umanitate, ar spune unii. 

La fel și MPV-urile.

Citește și

Lasă un comentariu