Asta-i o poveste începută la vârsta de 4 ani, i se datorează unui Beetle și a generat un fenomen în familie. Dan, domnul Dan, și-a îndeplinit visul de a deține un Volkswagen Karmann Ghia. Cel mai frumos din România!

Un tren ale cărui vagoane erau încărcate cu automobile, altele decât cele pe care le vedeai uzual pe stradă. Anul de grație 1968, în București, zona din cartierul Militari în care erau livrate mașinile pe care cei care aveau șansă le importau într-o țară care devenea deja independentă din punct de vedere al construcției de autoturisme.

Sunt amintirile vagi pe care le are Dan de la momentul în care, de mână cu tatăl său, a mers să ridice un Volkswagen Beetle. Seniorul fusese plecat la o specializare în Germania, iar economiile proprii plus diurna din cele zece luni petrecute departe de casă s-au transformat într-un automobil care avea pe atunci doar trei ani de viață. Părea a fi o achiziție deșteaptă. S-a dovedit și încă se dovedește că avea să-i schimbe viața puiului de om de atunci.

În 2017 și-a condus copilul la balul de absolvire, la Palatul Parlamentului. Karmann Ghia a asigurat o intrare de gală.

Beetle-ul roșu a stat în familie, a trecut de la tată la fiu pe când Dan devenise student. Și-a făcut facultatea cu mașina aia, și-a plimbat prietena, viitoarea soție, a făcut naveta București – Pitești în primul an de stagiatură. Devenise inginer auto, bucata aia de fier roșie, cu suflet, din curte, îi ghidase pașii către lumea automobilelor. Se născuse deja o pasiune, una clară, pentru marca Volkswagen.

În anii tinereții, pe când făcea practică la service-ul Ciclop de pe actualul bulevard Magheru, domnul Dan devenise atât de apropiat de „marca poporului”, încât la primele contacte cu Karmann Ghia s-a îndrăgostit iremediabil. Ce mașină! Dacă mie, acum, în 2020 mi se pare absolut fabuloasă, oare cum era văzută prin ochii unui tânăr în anii ’70?…

UN FOC MOCNIT VREME DE 9 ANI

Anul 1990, proaspătul inginer Dan, deși specializat acum în întreținerea Beetle-ului, a fost nevoit să renunțe la el pentru că rugina câștigase lupta cu timpul. A trecut la un Oltcit, de care s-a plictisit foarte repede. Apoi pentru că ajunsese să lucreze la reprezentanța Volkswagen din România s-a reîntors la marcă, conducând de atunci și până-n zilele noastre, zi de zi, modele Golf.

Întorcându-ne punctual înainte de evenimentele din 1989, cândva, la o coadă la Peco (celebrele „întâlniri” forțate pentru automobiliști) Dan a întâlnit un alt proprietar de Beetle, iar de la primele discuții s-a înfiripat o prietenie. Astfel, cel de-al doilea „Cărăbuș”, bleu, avea să ajungă pe mâinile lui Dan pentru operațiunile de întreținere. Situația a continuat și după ce personajul nostru a renunțat la feblețea sa și poate că a fost mai bine așa, pentru că în 1999, când proprietarul celui de-al doilea Beetle l-a vândut, Dan l-a achiziționat și a reînodat prietenia cu modelul copilăriei sale.

CURAJ ȘI MULȚI ANI DE MUNCĂ

Am făcut o introducere imensă, dar era nevoie de o așezare corectă în povestea lui Karmann Ghia. Imediat după Beetle, Dan a devenit convins că-și poate vâna și celălalt vis. Era deja unul dintre cei mai pricepuți tehnicieni ai mărcii Volkswagen în România, fiind profesor la nivel național pentru toate modelele nou lansate. Mergea des în Germania, la școlarizare. Așa a ajuns să se abată mai mereu de la drum în căutarea unui Karmann Ghia cu potențial.

Modelul a fost fabricat din 1955 și până în 1974. Avea la bază mecanica folosită de Beetle (celebra „broască”), casa de design Ghia desenase o caroserie absolut fabuloasă, iar carosierul Karmann avea să o construiască. Iată și originea numelui, așadar. Era mai accesibil decât un Porsche, cu performanțe inferioare, desigur. Aspectul său care emana eleganță pură avea să îl transforme într-un model vânat, de-a dreptul, în SUA.

În garajul familiei mai există două Beetle 1302, destul de rare. Dan mi-a povestit cu o sclipire în ochi că una dintre fiicele sale l-a întrebat când îi restaurează unul. Satisfacție de tată!

Nu e de mirare că și domnului Dan îi căzuse cu tronc, atunci când îl admira la vedete ale vremii, pe șoselele din capitală. A căutat vreo doi ani, a mers să vadă exemplare reperate în anunțuri pe internet. Știa că principala boală era caroseria, una cu multe forme care formau cavități unde se făcea condens; automat, toate exemplarele au mari probleme cu rugina. Ce găsea la bani buni era un dezastru anunțat în prealabil, iar ce părea o bază bună costa mai mult decât resursele de care dispunea. Într-un final a dat de exemplarul aici de față, producție 1969, în apropiere de Frankfurt, la un domn care se chinuia să îl restaureze în propriul garaj de la parterul unui bloc și care, hăituit de vecinii nemulțumiți de gălăgia produsă, s-a hotărât să îl vândă.

A fost dragoste la prima vedere pentru omul nostru. A urmat o adevărată sagă a aducerii în țară, apoi trimiterea mașinii la sablat, la Brașov, în vederea revopsirii. Un telefon pe un ton grav a condus la un drum neplanificat la atelierul din Brașov. După sablare, caroseria devenise un mare ciur, ceva din care niciun meseriaș, oricât de bun, nu mai putea scoate nimic. Au urmat ani de zile de căutări de piese, elementele de caroserie fiind rare și deloc ieftine. Bugetul era chibzuit, așa că s-a recondiționat cu răbdare proverbială.

44 repet și aici ca să nu credeți că e o greșeală în titlu. Asta este puterea maximă a mașinii.

Pregătirea pentru vopsire a durat mai mult de un an, dar această întârziere a condus la o lucrare de excepție. Pentru că toate Karmann Ghia plecau încă din fabrică încărcate cu chit pe sub vopsea. Acesta lucrează în timp, până se usucă. În cazul de față a avut timp să se liniștească, iar acum vopseaua este absolut impecabilă.

În timpul recondiționării părții mecanice a apărut și Cristian în poveste, băiatul lui Dan, cel care a ajuns să moștenească pasiunea totală a tatălui pentru Volkswagen. Practic, și-a trăit adolescența și s-a maturizat odată cu proiectul Karmann Ghia. Mașina a fost gata pentru Concursul de Eleganță de la Sinaia, din 2018. Totul a ieșit impecabil. Fără exagerare! Îi lipsește doar un capac de la siguranțe, care a fost rătăcit. Atât! A impresionat la Sinaia, în compania unor automobile cu mult mai mult ștaif.

E amuzant că, deși arată extrem de sportiv, în spate are un motor de 1,3 litri. Inițial s-a fabricat cu un 1,5 litri, dar ce avem aici ajunsese să producă exact aceași putere maximă, 44 CP (!) și un cuplu motor puțin mai mare, grație pistoanelor speciale și admisiei duble de aer.

Performanțele dinamice nu au absolut nicio relevanță. Plimbarea cu ea este o poveste în sine. Iar Dan a urmărit, ca la toate mașinile sale, de altfel, să poată merge cu ea pe roți oriunde în Europa, atât de temeinic a lucrat. Astăzi are două visuri în garaj, plus altele care s-au înfiripat pe parcurs. A fost o călătorie costisitoare până aici, dar nu neapărat financiar. Pasiunea totală a înclinat balanța atunci când banii erau prea puțini.

Text publicat în catalogul RacingWheels numărul 4.