Acasă Auto OFICIAL: De azi înainte, fiecare model Volvo vândut este limitat la 180 de km/h

OFICIAL: De azi înainte, fiecare model Volvo vândut este limitat la 180 de km/h

de Știrbu
0 comentarii

Volvo se ține de cuvânt și, începând de astăzi, fiecare model nou produs de suedezi va avea limitare la 180 km/h și un Care Key. 

Volvo a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că mașinile sale vor avea limitare automată la 180 km/h. Această inițiativă face parte din programul Volvo de a reduce la zero decesele cauzate de accidente în mașinile sale.

„Credem că un producător de autoturisme are responsabilitatea de a contribui la îmbunătățirea siguranței rutiere”, spune Malin Ekholm, șeful Centrului Volvo pentru Siguranță. „Tehnologia noastră de limitare a vitezei, împreună cu dialogul pe care l-a inițiat, se încadrează în acest mod de gândire. Limitarea de viteză și cheia Care ajută oamenii să reflecteze și să realizeze că viteza este periculoasă, oferind în același timp mai multă liniște sufletească și susținând un comportament rutier mai bun.”

Așa, să lămurim acum și partea cu cheia Care (sau, în denumirea sa originală, Care Key): este o funcție prin care proprietarul poate să modifice limitele de viteză ale mașinii (coborându-le sub 180 km/h) înainte de a împrumuta mașina altor membri ai familiei sau șoferilor mai puțin experimentați.

Decizia Volvo de a limita viteza maximă a mașinilor a stârnit discuții în lumea automobilistică, întrebarea recurentă fiind: „Au dreptul producătorii de autovehicule să impună după bunul plac o limită maximă de viteză?”

Din punct de vedere legal, se pare că au. Din punct de vedere moral, 180 km/h nu este o limită chiar prohibitivă — iar dacă nu ești de acord cu afirmația asta, atunci probabil că ar trebui să mai lași piciorul din accelerație din când în când.

Sigur, dilema morală nu este limita actuală de 180 km/h, ci precedentul pe care îl creează: dacă un producător va hotărî că mașinile sale nu ar trebui să meargă cu mai mult de 110 km/h pe drumurile publice (cu excepția autostrăzilor)? Ai fi de acord cu asta?

Este o discuție complexă și (încă) deschisă, așa că am vrea să aflăm și părerea ta.

Citește și

Lasă un comentariu