Simțeam nevoia unei pauze de integrale, cât să ne punem sângele bine-bine în mișcare. Numărul anterior am adulmecat parfumul noului BMW Z4. De data asta l-am întrebat și detalii.
Primăvara ne-a fost mai mult toamnă, dar, cumva, bine c-a venit vara. Iar cum „oameni suntem”, nu aveam cum să ne ținem departe de împielițatul aici de față, fie el chiar și neechipat cu sistem de tracțiune integrală. Domnilor (mai mult!), doamnelor (dacă șofatul e pasiune și nu doar necesitate), tânărul bavarez (culmea, aici se potrivește vorba!) este BMW Z4. Generația proaspăt externată din maternitatea automobilelor.
Îmi voi pune cenușă în cap recunoscând că la primele fotografii oficiale am fost dezamăgit. Și doar știam că realitatea este de multe ori altfel și chiar și așa am strâmbat, vehement, din nas. Situația s-a schimbat radical atunci când ne-am întâlnit prima dată față în față. Proporțiile-i sunt perfecte, de roadster rasat, cât despre design, să fim serioși; BMW nu a desenat niciodată „decapotabile” care să exceleze la capitolul frumusețe. Acolo s-au detașat mereu italienii. BMW a știut să imprime perfect nerv, sportivitate și un aer aparte atunci când modelele se așează agresiv, cu poftă, pe viraje.
Interiorul e bine organizat, nemțește, iar în ton cu ultimele modele dezvoltate de casă, foarte bine finisat. Acoperișul a revenit la soluția clasică, textilă, după o generație care a încercat mirajul CC, cu pălărie metalică. Nu am găsit nicăieri date oficiale în acest sens, dar cred că întoarcerea la pavilionul de pânză a fost o reacție la cererea fanilor mărcii.
Nările din față, celebrii „rinichi” BMW, sunt mari, ca de căpcăun și țipă un fel de „nepregătitule, vei fi devorat pe nesimțite”, atunci când le vede altul în retrovizoare. Bine, asta dacă nu are vreun Lamborghini ori Ferrari, dar și acolo sunt mulți pentru care covrigul se manevrează cu spor și talent doar în linie dreaptă…
Băiatul de care ți-au spus rudele să te ferești
Acest nou Z4 este precum genul acela de bărbat de care-și feresc mamele protectoare fiicele. Ele știu, au școala vieții, au fler. Știu că o simplă întrevedere în care el va juca bine cărțile din mânecă se poate lăsa cu subjugarea inimii inocentei domnișoare. Ei, cam așa e; nu te aștepta să-ți ia mult timp să-i pici în mreje! Z4 M40i mușcă precum o Cobră enervată la culme. Mușcă, iar dacă n-ai contul pregătit pentru el (adică măcar un 80ish de mii de euro), vei rămâne cu regrete, băiete. Ascultă-l pe subsemnatul, că nu spune prostii.
E dragoste la prima apăsare de accelerometru. Io mi-s fan (un pic) mai mare Porsche decât BMW, atâta doar că… Boxster e un pic altceva și parcă nu e la fel de pur ca roadster pe cât este Z4 – o fi motorul ăla montat central. Să nu ne înțelegem greșit. Boxster e minunat! Noul Z4 este peste. O fi și faptul că este mult mai proaspăt. Alții poate c-ar aminti de SLC ori de TT. Ce naivi!… De niciunul nu prea ai cum să te îndrăgostești la prima apăsare a pedalei, îndrăznesc să enunț blasfemia.
Jalea pornește de sub capota sub care BMW montează, oarecum ostentativ, un 3 litri care pare mare chiar și pentru sedanurile de lux, în zilele noastre. E normal? Dacă-i întrebi pe cei care cred, total naiv, că automobilul este marele poluator al planetei, vor spune că nu. Dacă-i întrebi pe cei care știu că 328, 507, Z1, Z3 ori Z8 nu sunt linii de cod de programare, ci istorie cu pedigree a automobilului, răspunsul e un „da” nonșalant. Când tot mai multe hatch-uri (hot, de altfel) produc și 300 CP din 2 litri de motor, un roadster care aliniază 340 CP nechinuiți dintr-un 6 în linie, de 3 litri, este fix ce trebuie.
„Piei, drace!” și nimic altceva atunci când simți cum urcă în ture, cum tună în Sport+, cum te iscodește să-ți încerci norocul în ruleta rusească jucată cu radarele Poliției Române. Ținuta de drum nu putea fi altfel decât impresionantă. Altfel nu cred că se putea da în producție un roadster BMW în anno domini 2019. Sportivitatea evidentă a șasiului, combinată cu jantele mari, pune bine rinichii în mișcare pe denivelările scurte. Dar nu e bai deloc, te obișnuiești rapid. Și uiți complet atunci când te contopești cu virajele rapide abordate cu perfecțiunea unui model cu rădăcini în competițiile de turisme sau GT-uri pe circuit.
Noul Z4 nu e tocmai zvelt, cu cele 1.610 kg (pentru versiunea M40i), iar faptul că botul ține un motor de 6 cilindri în linie între lonjeroane se simte când te hazardezi spre limită. Totuși, direcția setată foarte atent și senzația de spate care împinge cu aplomb îți transformă instant micile temeri în zâmbete incontrolabile, de la o ureche la alta.
Pune cu grijă bagajul în valize, căci nu ai loc de mai mult de 281 litri (suficinet totuși pentru câteva dantele și costume de baie sexi pentru doamnă) și fugi către acolo unde grijile nu te vor putea găsi preț de câteva zile. Nu te teme, cu 340 CP scapi repede de ele. Mai ales că se tem de moarte de bucuria pe care o aduce la pachet un M40i. Distracție plăcută, norocosule!










