Atunci când trei milioane de oameni invadau străzile pentru a-și vedea eroul pe ultimul drum, iar sicriul acestuia era purtat de cel mai mare rival al său, omenirea a realizat că a mai pierdut unul dintre cei mai mari piloți de Formula 1.

Asta pentru că Senna a reușit să treacă de acea barieră pusă între piloți și alți mari sportivi din alte discipline. Motivele pentru care a făcut-o pot fi atinse și înțelese doar tangențial, asta pentru că Ayrton a fost un om complex, fapt ce îi face pe mulți să îl considere cel mai bun din toate timpurile. Clasificarea asta este nedreaptă în fața unora precum Jim Clark, Bellof sau Fangio, atât prin diferența de generații, dar și prin cea a șanselor oferite de o viață mai scurtă.

Ayrton și divinitatea

Senna nu s-a sfiit niciodată să își arate credința, ba dimpotrivă, a îmbinat-o cu lumea nebună a curselor rămânând cu picioarele pe pământ, umil în fața a ceea ce credea el că îi este dăruit. Într-un moment numit psihotic de unii, brazilianul povestea cum a simțit prezența lui Dumnezeu în timpul calificărilor din Monte Carlo, în 1988, pe ploaie: „Am realizat că nu mai pilotez conștient, conduceam doar din instinct, eram într-o altă dimensiune. Depășisem limita și puteam să o împing mai departe… eram departe de înțelegerea mea conștientă”. Avea să fie mai rapid decât Alain Prost cu 2 secunde pe tur.

Totuși, în ziua cursei, totul avea să se năruie. Senna greșește copilărește și iese în decor, compromițându-și cursa, iar deși avea toate motivele să fie nervos, a declarat că a avut de învățat din incident și că se simte mai aproape de Dumnezeu. Și se pare că asta a și făcut, după cursa nereușită de la Monaco a câștigat 6 din cele 8 grand prix-uri rămase de disputat, devenind campion mondial la Suzuka, unde a mărturisit că avut o viziune divină în momentul câștigării campionatului.

Geniul din spatele eroului

Nu încape urmă de îndoială că Senna a fost unul dintre granzii pilotajului, un adevărat pilot, poate printre ultimii din garda veche, iar câteva din cursele sale au fost cu adevărat memorabile – una dintre ele a fost în 1991, în fața propriilor suporteri. Spre sfârșitul cursei, când se afla în poziția de lider, transmisia monopostului său a cedat și Ayrton se vedea blocat în treapta a șasea, cu șansele de a câștiga reduse drastic. Face însă un efort supraomenesc și învinge in extremis, dar cursa îl epuizase complet și nu reușește să se dea jos din mașină fără ajutor exterior. Avea să denumească această victorie “un dar dumnezeiesc”.

Dacă pe uscat pilota excelent, ei bine, pe ud Senna era în altă ligă. În 1993, pe un Donington plin de apă, brazilianul își umilea adversarii, depășindu-i cu un tur în primele 3 minute ale cursei. Da, Prost, Schumacher, Hill, erau toți la start. Chiar și în vestita cursă în care Prost l-a lovit intenționat, Senna a pilotat extraordinar. După incident a intrat la boxe, a schimbat aripa față și a mers cum știa el mai bine. Pe final, l-a depășit pe Nannini și a trecut primul linia de finish, dar victoria i-a fost retrasă pe motiv că nu a făcut un tur complet de circuit când a ales să meargă pe breteaua șicanei după incident. Titlul era deja al lui Prost.

Totuși, pentru a completa profilul acesta complex și pentru a justifica dragostea pe care atâția fani i-o poartă, trebuie să mai existe ceva. Și asta este abordarea filosofică asupra vieții și a curselor. Total nespecific piloților, brazilianul a vrut mereu să înțeleagă mai mult decât avea în fața ochilor.

Descrierea sa in termeni metafizici a curselor a fascinat lumea și i-a adus acea aură de mister care i-a uimit pe toți:”Intr-o anumită zi, o anumită circumstanță, crezi că ai o limită.

Apoi forțezi această limită, o atingi și crezi că aceea este limita. Așa atingi această barieră, ceva se întâmplă și deodată poți să mergi și mai departe. Cu puterea minții, determinare, instinct și experiență poți zbura foarte sus.” Unde mai pui că îl bătea pe Frank Williams la șah. Ei bine, istoria are mereu și altă față.

Fața întunecată

Ceva îl făcea pe Senna să își piardă nervii și caracterul pe pistă. Poate era dorința de a învinge cu orice preț, poate era considerentul lipsei regulilor când vine vorba de propria persoană, sigur era și un oarecare sentiment de superioritate, dar ceva îl ducea pe Senna undeva unde puțini și-l amintesc.

Brazilianul s-a folosit de orice pentru a putea învinge și a trecut de multe ori peste regulile scrise și nescrie ale sportului, scăpând de cele mai multe ori basma curată. Desigur, accidentele și nesăbuințele pavează calea oricărui pilot, mai ales a celor mari, dar aici rareori a fost cazul. Mansell a simțit asta pe pielea lui de mai multe ori, când Senna l-a scos din cursă în urma unor manevre ratate pe fondul unor frustrări. Pur și simplu nu suporta să nu reușească să depășească pe cineva.

Există, desigur și reversul medaliei. Nu suporta să fie depășit. Când Eddie Irvine a debutat în Formula 1 pentru Jordan, a reușit un superb loc 6 pe care îl savura fericit în paddock. Fericirea i-a fost scurtată de un Senna negru de furie pe irlandezul care a încercat să îl depășească în dorința de a reveni în același tur cu acesta. După o ceartă destul de aprinsă în care Irvine a încercat să îl facă să raționeze, Senna l-a lovit cu pumnul, severitatea loviturii fiind necunoscută.

Mansell, Nannini, Brundle, au simțit cu toții nesăbuința care îl ducea unori pe brazilian la un stil atât de brutal încât devenea periculos pentru colegii săi. Brundle își amniteste și acum cum un McLaren pe trei roți a zburat pe deasupra sa, nereușind să treacă pe lateral. Mai presus de toate, vine însă atitudinea sa de după incidentul cu Prost. Al doilea. Judecând că își face dreptate pentru titlul pierdut cu un an înainte, Senna intră plin în primul viraj, nu frânează deloc și intră în Alain Prost cu 230 km/h, adjudecându-și titlul.

Avea să recunoască mai târziu că mișcarea a fost una deliberată, justificând în fața lui Ron Dennis că un campionat se câștigă prin orice mijloace. Cineva a făcut la fel la Jerez ceva ani mai târziu și istoria l-a judecat mult mai aspru. Poate chiar acea înclinare către filosofie și apropierea de divinitate l-au făcut de multe ori să își justifice gesturile, considerând că unele lucruri sunt prea mărunte pentru a sta în calea lui.

Nu am idoli. Ador munca, dedicația și competența.

Dacă ar fi să judeci matematic, Ayrton a compensat multe dintre aceste nesăbuințe și săgeți inutile prin bunătatea sa. Gestul în care îi ține ține capul drept lui Eric Comas după ce acesta suferi- se un accident teribil în Blanchimont, cât timp medicii se grăbeau la fața locului îi completează caracterul. Cu o zi înainte de moar- tea sa, Senna, vizibil afectat de decesul lui Roland Ratzenberger, se împacă cu nemesisul Alain Prost, totul pentru a îmbunătăți siguranța pe circuite.

Istoria a pierdut un important fir narativ la Imola, un fir ce s-ar fi putut țese într-o mie de povești cu finaluri diferite, dar toate având la bază un om cu adevărat special. Un om care a prevăzut că cineva o să moară în Tamburello. Nu avea de unde să știe că o să fie chiar el…