Tesla a organizat un eveniment special pentru a prezenta primul pick-up al companiei. Deși producătorul american a optat pentru un design controversat, modelul va fi echipat cu o caroserie capabilă să reziste la cartușe de 9 mm.
Tesla Cybertruck este numele pick-upului, iar americanii spun că va avea o sarcină utilă de 1.6 tone și un volum de încărcare de 2.83 de metri cubi.
Fiind un model care va părăsi des drumurile asfaltate, Tesla Cybertruck va avea o gardă la sol de circa 40 de centimetri, unghiul de atac va măsura 35 de grade, iar cel de degajare ajunge la 28 de grade.
Tesla vine cu noutăți și la interior unde propune șase locuri (câte trei pe fiecare rând), în timp ce restul habitaclului este unul simplu și fără foartemulte butoane fizice.
Noul Tesla Cybertruck va fi oferit atât în versiuni cu roți motrice spate, cât și în variante cu tracțiune integrală. Astfel, Tesla propune următoarele variante: Single Motor RWD (un motor electric cu autonomie de până la 400 de kilometri), Dual Motor QWD (două motoare electrice și autonomie de până la 480 de kilometri), Tri Motor AWD (trei motoare electrice și autonomie de până la 800 de kilometri).





