Acasă Auto Hyundai ne tachinează cu imagini-teaser cu noua Elantra N

Hyundai ne tachinează cu imagini-teaser cu noua Elantra N

de Știrbu
0 comentarii

Noua generație Elantra încă se lasă așteptată în țară, dar asta nu înseamnă că Hyundai stă degeaba: pregătește versiunea de performanță N.

A șaptea generație Hyundai Elantra se alătură și gamei de performanță N, acolo unde îi avem deocamdată pe i20 N (proaspăt lansat), i30 N (recent reîmprospătat) și pe Veloster N (în State).

Așa cum te-ai aștepta, Elantra N se va poziționa în vârful gamei, deasupra echipării N Line — care preia doar elementele vizuale și primește câteva modificări la trenul de rulare.

În N-ul curat este cu totul alt animal. Jantele mari, aripile evazate, kitul exterior agresiv, eleronul de pe coadă vor fi trimiteri către ce poate să facă mașina: să se miște repede și bine. Suspensia va fi rigidizată pentru un mai bun comportament pe viraje, frânele vor crește în dimensiuni, iar sub capotă va sta, cel mai probabil, un patru-în-linie de 2 litri cu 280 de cai-putere cuplat unei transmisii cu dublu-ambreiaj sau a unei manuale cu șase trepte. Resursele vor fi trimise către puntea față.

„Cuvintele pot descrie cu greu acest autovehicul incredibil care stabilește un nou punct de referință pentru gama Hyundai N. Mai multe informatii despre Elantra N pot fi descoperite pe rețelele sociale Hyundai”, a spus Till Wartenberg, vicepreședinte Hyundai Motor Company și șeful departamentului N.

Oficialii au spus și că mașina se află în stadiul de testare și că „va putea fi descoperiți de pasionați în anul 2021”.

Citește și

Lasă un comentariu