Acasă RacingWheels Muzee de visuri: Marea Britanie

Muzee de visuri: Marea Britanie

0 comentarii

În 2017 am „bătut” Germania, iar în 2018 v-am povestit cum s-ar prezenta situația unei vizite prin Italia. În 2019, continuăm conceptul nostru de city break pentru pasionații de automobil în Marea Britanie. E momentul unor noi muzee de vis.

Este al treilea material al acestei serii, unul pe care îl așteptam în mod deosebit, amintindu-mi de anii adolescenței în care adoram, pur și simplu, automobilele britanice și mărci precum Aston Martin, Jaguar ori Bentley. Astăzi sunt o idee mai ponderat în acest sens, inima mea fiind cucerită, ușor-ușor, de vreo două mărci germane, dar tot tresar și mă entuziasmez atunci când văd câte un coupé veritabil de peste canal.

Anglia a fost una dintre puterile mondiale ale industriei auto, dar, ușor-ușor, în ultimii ani toată moștenirea s-a subțiat periculos. Multe mărci au pierit, iar cele care au supraviețuit și-au găsit proprietari dintre cei mai exotici.

Deplasarea noastră a fost sprijinită de către compania aeriană Wizz Air, cei care ne-au asigurat transportul către insulă. Destinația aleasă a fost Londra, dar se poate călători și către Birmingham pentru circuitul propus de RacingWheels. Pentru cei care doresc să evite închirierea unui automobil pentru continuarea city break-ului odată aterizați, Marea Britanie permite, grație rețelei de transport foarte bine pusă la punct, apelarea la trenuri sau chiar la autocare. Au existat două centre mari de interes ale călătoriei noastre – orașul Coventry cu împrejurimile sale și casa mărcii Bentley, localitatea Crewe.

Muzee de visuri 3

În ciuda faptului că Marea Britanie a fost locul de naștere pentru multe mărci de prestigiu, aveam să aflăm că multe dintre ele nu au muzeu propriu și că cele mai de preț exponate se găsesc în muzee multi-marcă. Un caz particular este Rolls-Royce, care în momentul trecerii sub umbrela germanilor de la BMW a cedat colecția de vehicule istorice fostului proprietar, Bentley. Așa se face că cea mai mare colecție RR este una privată și se găsește în Austria, iar ca o palidă consolare, exponate Royce foarte „grele” și-au găsit culcușul chiar la… București, în colecția domnului Ion Țiriac.

Așadar, ne-am concentrat atenția asupra British Motor Museum, Coventry Transport Museum și asupra colecției Aston Martin (Aston Martin Works) din Newport Pagnell, toate trei grupate în apropiere de Coventry. În plus, prietenii noștri de la Bentley România ne-au facilitat vizitarea fabricii Bentley și a unei părți din colecția mărcii, chiar în fieful de la Crewe.

British Motor Museum

British Motor Museum este cea mai mare dintre destinațiile noastre din 2019 și de aceea am ales să începem cu el. Pentru a ne deplasa mai ușor către destinațiile noastre din arealul localității Convetry am decis să ne cazăm în Royal Leamington SPA, la nici 20 de minute de orașul care a fost polul industriei auto din Marea Britanie.

Și pentru că este la modă să apelezi la site-uri specializate în închirierea de apartamente în regim hotelier, o noapte în cochetul orășel în care încă mai există băile regale costă între 70 și 100 de lire sterline, în funcție de preferințele fiecăruia. British Motor Museum se află în imediata vecinătate a birourilor în care inginerii Jaguar și Land Rover ne pregătesc automobilele viitorului, la 15-20 de minute de centrul lui Leamington Spa. Este casa celei mai mari colecții de automobile istorice din Regat.

Muzee de visuri 3

Încă de la intrare ești întâmpinat de un Rolls-Royce Phantom modern, prima iterație după trecerea mărcii sub patronaj BMW, de un MINI de primă generație și de către primul Land Rover construit vreodată (1948) și care era un vehicul construit eminamente în scop comercial, atunci când Anglia se chinuia să-și revină, ca nație, după conflagrațiile mondiale. Verdele nu era o culoare dorită, ci rezultatul faptului că era vopsea rămasă de la vehiculele de luptă…

British Motor Museum este fix o enciclopedie 3D. De exemplu, un Issigonis Lightweight Special, un monopost din 1938, de 300 kg și 100 CP ar putea trece neobservat la prima vedere, dar când afli că este opera lui Alec Issigonis, cel care mult mai târziu avea să-l dea lumii pe MINI, parcă înțelegi de unde preocuparea pentru dimensiuni și greutate reduse.

Tot în acest muzeu poate fi admirat un Jaguar XJ13 din 1966, cu un V12 de 5 litri, 502 CP, care fusese pregătit special pentru Le Mans, dar nu a mai apucat să concureze din pricina schimbărilor de regulament. O ofertă de 30 de milioane de lire sterline a fost refuzată. Este mult mai valoros de atât!

Muzeul găzduiește și o colecție dedicată mărcii Jaguar, foarte frumoasă și plină de elemente care au înfrumusețat aura companiei. Dar, poate că cel mai emoționant moment a fost acela în care am admirat o rochie de mireasă, folosită la o nuntă din Coventry și croită din pânza unei parașute din cel de-al doilea război mondial. Erau vremuri în care a-ți permite o petrecere de nuntă era de-a dreptul un lux…

Aston Martin Works

Dacă la British Motor Museum se poate intra foarte simplu, achitând o taxă de 14,5 litre sterline pentru un adult sau 9 lire pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 16 ani, la Aston Martin Works, facilitatea unde sunt recondiționate și reconstruite modele Aston Martin de colecție, trebuie făcută o programare în prealabil.

Și e de înțeles, din moment ce aici sunt readuse la viață automobile cu valori care dau palpitații oamenilor de rând. Deși nu există un muzeu propriu-zis, într-o încăpere special amenajată sunt expuse modele care au făcut cinste mărcii de-a lungul vremii.

Muzee de visuri 3

Aici poți admira în voie un DB5 sau un DB6 și să te visezi James Bond. Exponatele sunt schimbate destul de des pentru că… ele pot fi achiziționate. Desigur, discutăm despre sume de sute de mii de lire sterline, uneori chiar și cu câte șase zerouri, dar asta nu face decât și mai interesantă experiența pentru un vizitator de rând (de exemplu, un V8 Vantage V600 Le Mans, destul de rar, avea prețul de 565.000 lire sterline).

În atelierele propriu-zise (de unde și titulatura „Works”) se intră ceva mai greu, dar din showroom-ul Aston Martin din perimetru se poate admira o sală în care sunt efectuate intervenții minore. Acolo am văzut nu mai puțin de 8 Aston Martin reinterpretate de carosierul Zagato, de ultime generații, venite pentru intervenții periodice de întreținere.

DB5 și DB6 reprezintă crema exponatelor de la AMW. Bond e mândru! James Bond

De asemenea, pentru că am reușit să vizităm și zone ceva mai greu accesibile, am numărat șase Aston Martin DB5 în diverse stadii de reconstrucție. Cu adevărat fascinant este că aceste modele sunt reîntinerite cu respect chiar în locul în care s-au născut. Iar pentru mine a fost total de efect să admir operațiuni de fabricare de repere constructive efectuate exact la fel ca în epocă.

Dacă ești pasionat de Formula 1 și tot ajungi în ograda celor de la Aston Martin, la doar o aruncătură de băț de „Works” se găsește și sediul echipei Red Bull Racing, partenerii AM în Marele Circ. E și acesta un reper de bifat pentru un petrolhead.

Coventry Transport Museum

Muzeul dedicat Transportului din Convetry, este un caz special pentru instituțiile de gen. Deschis zilnic de la ora 10 și cu ultima permisiune de intrare la ora 16:30 (cu excepția zilelor de Crăciun și a celei de 1 ianuarie), Convetry Transport Museul poate fi vizitat gratuit de către orcine.

Este un soi de strigăt trist către perioada din trecut în care întregul oraș era dependent de industria de automobile. De altfel, acesta este și cel mai emoționant muzeu dintre toate cele vizitate de noi de-a lungul timpului pentru seria „Muzee de visuri”.

Muzee de visuri 3

Din loc în loc, printre exponate valoroase, stau fragmente de istorie, povești despre cum era odată prin urbe și nu va mai fi. Pare greu de crezut acum, dar în prima parte a secolului XX existau peste 200 de mărci britanice de automobile și marea majoritate avea legătură chiar cu orașul Coventry.

Povești precum alianța mărcilor Morris, Austin, Riley și MG, botezată BMC (British Motor Corporation), care depășea o cotă de piață de 40% în Regat sau faptul că în 1950, automobilele britanice asigurau 52% din piața totală de export în lume dau fiori raportat la momentul actual al pieței auto.

Un alt loc special este cel în care este reprodus, la scară, un fragment din bombardamentul nazist din noaptea de 14 noiembrie 1940, când Coventry-ul aproape că a fost ras de pe fața pământului. Germanii știau că distrugând acest oraș puternic industrializat ar fi putut lua un avantaj în război. 515 bombardiere au lansat 36.000 de bombe, adică 500 de tone de explozibil, iar peste 200 de incendii de proporții au inundat orașul…

În oglindă, la loc de cinste este expus un Humber Staff Car ce l-a deservit pe Bernard Law Montgomery, comandantul armatei britanice, cel care este considerat drept învingător în cel de-al doilea Război Mondial. Botezată „The Victory Car”, a fost folosită inclusiv în perioada operațiunii „ D Day” și până la încheierea conflictului.

Alte exponate valoroase, din punctul meu de vedere, sunt un Peugeot 205 pilotat de regretatul Henri Toivonen, dar și TrustSSC (Super Sonic Car), proiect coordonat de către Richard Noble și care s-a finalizat cu cea mai mare viteză cu care s-a rulat pe sol vreodată. În 1997, pilotul de aviație Andy D. Green atingea viteza de 1.227,986 km/h (adică Mach 1,016, depășind viteza sunetului). Nu a avut nevoie decât de 110.000 CP, la o greutate de 10,5 tone și o lungime de 16,5 metri.

Bentley Motors Limited

Ultima oprire în 2019 a avut loc acasă la Bently, la Crewe, aproape de Manchester. Și nu aveam cum să ratăm ocazia de a spune „La mulți ani!” cu ocazia celor 100 de ani sărbătoriți de companie anul acesta. Acolo am vizitat capacitatea de producție Bentley și doar o parte din colecția de vehicule istorice, pentru că muzeul era în plină reorganizare, dar va fi deschis pentru vizitare în scurt timp.

Muzee de visuri 3

Unul dintre cele mai importante automobile ale istoriei Bentley este EXP 2, al doilea Bentley 3 Litre construit vreodată, dar singurul care a supraviețuit până în prezent, fiind totodată primul vehicul ce a purtat numele lui Sir W.O. și care se mai păstrează. Producția lui 3 Litre a început în 1921, iar modelul a adus două victorii la Le Mans (1924 și 1927).

Din seria de modele fabuloase care pot fi găsite la Crewe amintim de „The Blower Bentley”, un 4 1⁄2 Litre (Supercharged) supraalimentat prin intermediul unui compresor mecanic și care a cucerit o multitudine de fani tocmai datorită sunetului specific produs. La vremea sa, puterea totală pe care o dezvolta era de 175 CP. Deloc puțini!

De asemenea, un Bentley 8 Litre care i-a aparținut chiar lui Sir Walter Owen Bentley poate fi admirat în zilele în care nu „pleacă” spre evenimente speciale, ca și un S1 Continental Flying Spur din 1958, opera carosierului H.J. Mulliner.

Vizita la Bentley s-a produs în anul centenarului „copilului” născut de Sir W.O.

La loc de cinste stă și primul exemplar Bentley Continental GT (seria de șasiu 0001) produs după preluarea companiei de către concernul VAG. Practic, mașina prin intermediul căreia Bentley a renăscut.

Personal, m-am bucurat la vedera lui Bentley Speed 8, prototipul cu numărul 7 care a câștigat Le Mans 24H în anul 2003. Practic, cea mai celebră competiție de anduranță din lume a fost și va fi mereu un reper important în istoria mărcii din Crewe. Cu gândul la viziunea nebună, dar care s-a dovedit câștigătoare, a înțeleptului Walter Owen am pus punct excursiei din 2019. Marea Britanie ascunde multe povești fascinante, asemenea formelor puternice și totodată elegante pe care le-au avut mereu automobilele sport din Regat.

Citește și

Lasă un comentariu