Acasă Auto Tot ce știm despre noua generație Honda Civic Type R

Tot ce știm despre noua generație Honda Civic Type R

de Tudor Rus
0 comentarii

Noul Civic Type R va fi cel mai rafinat de până acum, dar în același timp va parafa dispariția motoarelor pur termice din gama Honda.

Știm deja de pe la finele lui 2019 că Honda intenționează să-și electrifice gama până în 2022, ceea ce înseamnă că începând de atunci, japonezii vor comercializa doar modele hibride sau 100% electrice. Planul este o aliniere la schimbările pieței și noile preferințe ale clientelei din Europa, dar și o metodă prin care Honda se asigură că poate respecta normele de emisii din ce în ce mai aspre. Totuși, aici ar putea exista o excepție: noul Civic Type R.

Noul Civic Type R – Motor și transmisie

Din fericire pentru entuziaști, există informații care sugerează că noua generația Civic Type R nu va primi tratamentul electrificării. Astfel, hot hatch-ul va rămâne un model propulsat de un motor termic fără niciun fel de adjuvanți de ordin electric.

Autocar scrie că noul Civic Type R va folosi același motor turbo de 2 litri ca actuala generație, dar într-o formă mai evoluată, ceea ce înseamnă mai multă putere și mai mult cuplu, dar mai ales un comportament mai rafinat în ceea ce privește răspunsul la accelerație și livrarea (mai) eficientă a resurselor.

De cealaltă parte a Atlanticului, Automobile Magazine anticipează că noul Civic Type R va produce undeva la 325-330 CP, în vreme ce MotorTrend citează o informație preluată de la revista japoneză Best Car, care sugerează că următorul Civic Type R va primi tracțiune integrală și un sistem hibrid inspirat de cel prezent pe Honda NSX.

Din punctul nostru de vedere, varianta mai plauzibilă este cea lansată de britanicii de la Autocar, conform căreia Type R nu va fi electrificat, mai ales în condițiile în care masa în plus adusă de un sistem hibrid ar contrazice întreaga filosofie din spatele emblemei Type R – care printre altele presupune și o masă totală redusă ca promotor al performanței.

Nu există informații legate de natura transmisiei, dar dacă ne întrebați pe noi, singura variantă viabilă pentru Honda e păstrarea – sau păstrarea într-o formă îmbunătățită – a actualei cutii manuale cu șase rapoarte, una dintre cele mai bine lucrate transmisii manuale de pe piață.

Noul Civic Type R – Design interior și exterior

De departe cel mai agresiv hot hatch de pe piață în materie de design, Civic Type R are toate șansele să-și păstreze exteriorul rebel și pentru generația următoare. Există puține spre zero motive pentru ca Honda să mai tempereze aspectul noului Civic Type R, deși este foarte posibil să vedem mici ajustări pe ici pe colo.

Dacă aruncăm un ochi peste Atlantic, acolo unde Honda a dezvăluit a 11-a generație Civic (momentan doar pentru piața din America de Nord, în versiune sedan), observăm că interiorul a primit mult mai multă atenție din partea designerilor japonezi, motiv pentru care ne așteptăm ca și versiunea pentru Europa să beneficieze de aceleași atribute în ceea ce privește calitatea materialelor dar și tehnologie.

Civic-ul destinat pieței din SUA, de exemplu, oferă un instrumentar de bord digital (pentru versiunea Touring) și un ecran multimedia de 7 inch care deservește sistemul multimedia și funcții precum navigația și climatizarea, la pachet cu compatibilitate Apple CarPlay și Android Auto. Mai mult, clienții își pot echipa noul Civic și cu un ecran central HD de 9 inch, oferit ca dotare opțională. Acestuia i se adaugă un sistem audio Bose cu 12 difuzoare și încărcare wireless Qi pentru telefoanele mobile compatibile – dotări pe care noul Civic are șanse foarte mari să le primească și în Europa, unde Honda va oferi, fără doar și poate, și o versiune hatchback.

Noul Civic Type R – Preț și disponibilitate

Este clar că mai avem de așteptat pentru noul Civic Type R. Întâi va trebui ca Honda să dezvăluie versiunea în specificație standard, iar mai apoi va veni și Type R. Sunt șanse mari ca noul Civic pentru Europa să fie arătat anul acesta, ceea ce înseamnă că debutul unei versiuni Type R s-ar putea consuma în 2022 sau la început de 2023.

Prețul este, din motive lesne de înțeles, o altă mare necunoscută. Momentan nu avem oficial un Civic de a 11-a generație în Europa, deci e destul de devreme pentru a putea vorbi de prețuri pentru viitorul Type R. Cu toate acestea, actualul Civic Type R costă 42.850 euro cu TVA inclus în echipare GT și 51.299 euro cu TVA inclus în echipare Ultimate Edition.

Dacă ar fi să speculăm, un preț de pornire de 45.000 euro cu TVA pentru viitorul Civic Type R este plauzibil. Dar tot ce putem face pentru moment e să așteptăm comunicarea oficială din partea Honda.

Citește și

Lasă un comentariu