Renault 12 Gordini e un clasic oriunde în lume s-a gustat din euforia fenomenului rally. Admirată în România, doar de cei cu expertiză în domeniu, până de curând, a început să strângă din ce în ce mai multă apreciere la rarele-i apariții. Iar noi am mers cu unul pe un traseu de poveste.
Ca ea au fost cu zecile și sutele de mii pe străzile din România. Milioane de automobile produse la Colibași, care au pus România în mișcare. Ei, nu chiar. Cred că 99% dintre români văd o Dacia 1300 în fotografiile acestea și toți s-ar înșela. Pentru că superbul exemplar este un Renault 12 și nu unul simplu, ci într-o versiune Gordini.
Oricât de naționaliști am fi, este corect să spunem că Dacia nu a produs niciodată un automobil la nivelul patentatului Renault 12. Erau din ligi diferite, pentru piețe diferite. Iar Dacia a folosit doar motorizarea de 1,3 litri pentru seria 1300, în timp ce Renault a montat, la momentul Gordini, un motor de 1,6 litri și 125 CP, considerabil mai performant.
Mândrie franceză
Amédée Gordini a fost un vrăjitor al motoarelor; așa spune lumea! Din tinerețe a fost atras de automobile și a meșterit cu pasiune tot ce prindea în mână. În 1946 a pus bazele propriei sale companii – Gordini. Până în 1951 a colaborat îndeaproape cu producătorul Simca, ocupându-se de programul de motorsport. Apoi drumurile li s-au separat, dar nu înainte ca, în 1950 chiar marele Juan Manuel Fangio să fi strunit volanul unui Gordini (Simca Gordini T15s) în cursa de 24 de ore de la Le Mans.
S-a apropiat din ce în ce mai mult de marca Renault, pentru care a început să dezvolte diferite modele, de competiție dar și de stradă. Între 1962 și 1969 s-a ocupat de programul Renault pentru Le Mans. 1968 a fost anul în care magnificul inginer a decis să se retragă ușor-ușor, vânzând majoritatea acțiunilor companiei sale chiar către Renault. În 1976 se contopesc producătorii Gordini și Alpine pentru a se crea divizia RenaultSport, iar din 1977 toate acțiunile Gordini au trecut sub stăpânire Renault, celebra emblemă pierzându-și încet-încet din strălucire.

Însă, în 1970 Renault a apelat la Amédée Gordini pentru a pune ceva magie sub pedala de accelerație a lui R12. Cu motorul de 1.565 cmc preluat de la Renault 16 TS, domnul Gordini a îndesat nu mai puțin de 125 CP sub capotă. Bestie, nu alta. Așa spun toți cei care au avut ocazia să-i pună la treabă, pentru că ruda îndepărtată a Daciei 1300 avea și o ținută de drum remarcabilă pentru acele vremuri. Poate că-n 2017 o putere de 125 CP este de trecut cu vederea, dar acum 40 și ceva de ani era cu totul altceva, ca să nu mai zic de viteza maximă de 185 km/h…
În primul an s-au comercializat 2.225 de R12 Gordini și părea că cele 11.607 unități de Renault 8 Gordini, predecesorul său, vor fi eclipsate repede. Doar că nu a fost așa, iar la finalul producției, în 1974, când s-a tras linie s-a concluzionat sec: 5.188 bucăți au ieșit pe porțile fabricii…
Nostalgii transformate în colecție
Domnul Petru Constantinescu a practicat automobilism sportiv de performanță în tinerețe. Apoi, cursul vieții i-a mutat pașii prin Germania, pentru mulți ani. Cu mintea la afacerile de acolo, cu sufletul în România, știa că la un moment dat va reveni acasă; s-a întors la începutul anilor ’90, dar nu a venit cu mâna goală. Ușor-ușor pusese bazele unei colecții de automobile și motociclete. Nu avea exemplare de foarte mare valoare. Avea un principiu simplu, dar eficient. Nu cumpăra nicio bucată, indiferent de stare, dacă prețul era prea mare sau dacă procesul de restaurare s-ar fi dovedit a fi prea costisitor.
Cea mai celebră culoare a fost French Blue. Albul de față este mai rar, deci mai prețios pentru colecționari.
Nu avea de gând să stea cu anii după câte o mașină, cum au răbdare alții. Odată cumpărată, trebuia să devină funcțională și recondiționată cu simț de răspundere cât mai repede. Așa s-au adunat câteva zeci de mașini, parte dintre ele fiind garate la Alba Iulia, iar parte au rămas în Germania.

Pilot în anii în care lotul României avea în dotare și câteva „Gordine”, devine lesne de înțeles că din colecția domnului Constan- tinescu nu aveau cum să lipsească modele precum Renault 8, Renault 5 Alpine sau chiar un 8 Gordini, în timp ce chiar în prezent se restaurează o raritate, un Renault 12 Alpine (doar 493 au fost produse). Unul dintre preferate, însă, este chiar acest R12 Gordini, achiziționat în anul 2001, de la un alt pasionat, din Luxemburg.
Și nici măcar nu putem să spunem că a fost dragoste la prima vedere, ci una nutrită de ani de zile, atunci când Gordina noastră și domnul Petru s-au văzut. Ea s-a născut în 1974, chiar pe ultima sută de metri a producției. A alergat în diferite curse iar când și-ar fi meritat o retragere în plină glorie, a luat drumul României.

De obicei, când ții mult la ceva, ai tendința să protejezi lucrul respectiv, să-l pui deoparte și să ai grijă de el. În cazul de față, amintirile tinereții, imaginea monumentală a carburatoarelor dublu-corp Weber ce sare în ochi după ridicarea capotei, fiecare șurub din superbul 12 Gordini au condus către o altfel de decizie. Avea să concureze, să fie scoasă din nou acolo unde s-a simțit cel mai bine – în raliuri, pe probele speciale.
Raliul Bacăului 2016, vara, căldură mare; la umbra unui pom secular admiram pleiada de automobile moderne. După ele, la scurt timp, o imagine pe care nu o să o uit prea curând. Gordina de față, cu echipajul Petru Constantinescu/Severina Gheorghean la bord. Pe macadam (!). Mă durea inima cu fiecare piatră care se auzea metalic în caroserie și totuși… totuși, ceva îmi spunea că așa trebuie să fie.

Renault-ul 12 Gordini cu numere de înmatriculare de Alba trebuia să-și facă datoria pentru patrie, să (re)aducă frumosul și parfumul boem pe probele Campionatului Național de Raliuri Dunlop. Iar zâmbetul pungaș al domnului gentleman-driver pilot de R12, de după raliu, spunea totul. Istoria e greu de egalat, greu tare, indiferent de clasamente.
Când ne-am dat întâlnire pentru ședința foto pentru RacingWheels am știut că unicul loc în care aș fi putut să-i plătesc un tribut binemeritat era Alba Carolina, superba cetate medievală din Alba Iulia. Iar zgomotul metalic al motorului atins de bagheta lui Gordini, ce străpungea liniștea de muzeu din cetate, suna divin în urechile sutelor de trecători care ne- au admirat în acea zi. Totul a fost perfect, totul! O plimbare de povestit și peste zeci de ani.