Acasă EcoWheels Test cu Volkswagen ID.3: De la Golf la ID.3

Test cu Volkswagen ID.3: De la Golf la ID.3

0 comentarii

Spuneam numărul trecut că Volkswagen și-a marcat existența și istoria lumii auto cu două repere – Kafer și Golf, iar astăzi asistăm la construirea soclului celui de-al treilea model de referință: ID.3. Nu puteam s-o lăsăm așa, în aer, și am organizat o întâlnire între prima generație Golf și „noul tip de Golf”.

Am așteptat cuminței, minute bune, ca să reușim să tragem fotografia care s-a transformat în coperta ediției de față EcoWheels; deși era duminică, traficul nu a fost pe cât de lejer am sperat. Clădirea din fundal, sediul Uniunii Arhitecților din România (UAR), a ajuns să fie una dintre cele mai contestate din Bucureștiul modern, însă, totodată, cel puțin la fel de admirată. Sunt dintre cei care apreciază curioasa construcție și o înțeleg exact așa cum se dorește a fi – noul care se naște din vechi, din trecut.

Casa originală a fost construită pentru politicianul Grigore Păucescu, spre finalul secolului al XIX-lea. A servit ulterior ca sediu pentru ambasada Austro-Ungară, ca în timpul comunismului să fi fost utilizată, după cum spun unele surse istorice, de Securitate. În timpul evenimentelor din decembrie 1989 a fost distrusă de focurile trase de armată, incendiată de revoluționari și a fost la un pas să fie demolată complet.

În 2003, arhitecții Dan Marin și Zeno Bogdănescu au considerat că cele două fațade care mai rămăseseră în picioare au o valoare simbolică mult prea mare și le-au încadrat inspirat în design-ul actualei clădiri de birouri, una modernă, din sticlă și metal, ridicată până la înălțimea de 28 metri.

Tot așa, din „vechi” răsare „noul” și în cazul Volkswagen. În primă fază a fost Volkswagen Golf, un model total atipic la momentul apariției, însă unul care a dictat ritmul pieței zeci de ani. Până atunci nu se mizase pe ceea ce avea să devină una dintre cele mai întâlnite versiuni de caroserie în lumea auto – hatchback (3/5 uși). Era anul 1974.

La mai bine de 45 de ani de atunci, Volkswagen dorește să reinventeze conceptul popular de „Golf” cu un model 100% electric, dezvoltat de la 0. Misiunea lui ID.3 nu va fi deloc ușoară, însă privind la moștenirea de care se bucură probabil că nu va fi deloc greu să se transforme într-un campion al vânzărilor, exact ca tatăl său de drept, Volkswagen Golf.

De la o foaie de hârtie goală

Volkswagen a studiat problema mobilității electrice folosind tocmai un Golf drept „cobai”. Am avut e-Golf, însă acolo era evidentă transformarea din vehicul „clasic” într-unul electric. ID.3 a luat totul de la 0 și a ajuns să devină un produs matur într-un timp scurt.

În primul rând, Volkswagen a mizat, atipic pentru filosofia mărcii din ultima perioadă, pe un design îndrăzneț și rupt total de linia ultimilor ani. A rezultat un model care trimite cu gândul la viitor. Deși înrudit cu un hatchback, pare mai degrabă un monovolum, iar dimensiunile exterioare nu sunt tocmai mici. Dacă adaugi la asta culorile – unele îndrăznețe – disponibile și jantele Sanya opulente (nu și foarte practice în cazul bordurilor din România) ajungi la o rețetă care atrage atenția într-un mod în care marca germană nu prea știa să o facă.

VW Golf este pe punctul să împlinească 47 de ani, ca model. ID.3 are un exemplu strașnic de urmat.

ID.3 are un aer foarte proaspăt și se va adresa, clar, (și) publicului tânăr; evident mai mult decât alte VW. Interiorul este spațios (datorită ampatamentului mare, de 2.771 mm) și bine organizat, însă gruparea majorității comenzilor în meniurile sistemului multimedia lasă, la primul contact, impresia de austeritate. Și mai e o treabă aici: nu bag mâna în foc că cei care nu sunt fani gadget-uri vor fi dați pe spate de combinațiile de comenzi, meniuri și submeniuri interactive, pe care le propune ID.3. Portbagajul poate primi bagaje cu un volum de maxim 385 litri, ca la o compactă spațioasă (dacă se pliază bancheta încap 1.267 litri).

În habitaclu, VW a utilizat materiale care vor să fure ochiul, e și mult finisaj „piano black”, prietenul amprentelor neestetice, dar și țesături sintetice interesante, cum sunt cele din care este compusă tapițeria funky. Scaunele pot beneficia de tehnologie ergoActive, pentru un plus de confort, dar și de sistem de masaj.
Nu înțeleg complicarea inutilă a comenzii pentru geamurile electrice spate, de pe portiera șoferului. În vreme ce mai toată lumea montează patru butoane dedicate pentru ferestre, ID.3 are doar două, plus unul suplimentar pe care scrie „Rear”; abia după ce îl selectezi poți comanda geamurile posterioare. De ce?…

Tata lor!

În 1974 Volkswagen avea curajul să-i încredințeze lui Giorgetto Giugiaro (ItalDesign) misiunea de a desena un nou tip de automobil. Și nu era problema că Giugiaro nu avea penel, ba din contra! Însă VW era o marcă germană, chitită pe tehnică și prea puțin pe aspect. Rezultatul nu avea liniile fluide ale italiencelor vremii, însă a devenit un simbol pentru zecile de ani ce au urmat.

Volkswagen Golf a ajuns în 2020 la a opta generație și la zeci de milioane de exemplare vândute la nivel mondial, unul dintre cele mai populare automobile de pe planetă. Prima generație s-a produs până în 1983 inclusiv, exact anul de naștere al exemplarului ales de noi pentru articolul de față. Iar pentru a-i face cinste prințului ID.3 am apelat la un vârf de serie, o versiune de performanță GTi. Practic, primul hothatch al mărcii și al lumii auto.

Octav are două GTi-uri, prima generație, restaurate. Are chiar mai multe de generația a doua, dar și două Golf G60. Colecționar.

Octav este pasionat de Volkswagen Golf. Și de alte automobile clasice, dar de Golf în special. Explicația este cât se poate de simplă: „prima mea mașină, după Dacia, desigur, a fost un VW Golf (Mk II). Diferența era mare pe atunci, din toate punctele de vedere”. Cât de pasionat este de model? Faptul că deține 14 exemplare din primele două generații reprezintă un răspuns suficient de bun? Aaa, ca un mic detaliu, aproape toate vârfuri de serie (GTi, G60).

GTi-ul de față a fost restaurat complet, de la primul până la ultimul șurub. Întreg procesul a durat doi ani de zile și a fost opera lui Octavian, mai puțin partea de vopsitorie. Deși valoarea exemplarelor GTi va crește în timp, nu va ajunge niciodată la nivelul altor clasice (asta și din cauza volumelor generoase produse de VW). Pentru proprietar, însă, valoarea este inestimabilă.

Mai mult decât un ostaș urban?

Da, clar! Volkswagen ID.3 vrea să fie mai mult decât un automobil urban, iar pentru asta promite o autonomie care depășește borna psihologică de 400 km (420, oficial). Acum, din experiențele anterioare cu ID.3, nu e imposibil să te apropii bine de 400 km rulați cu un „plin”, însă vremea de la momentul efectuării testului, cu doar un grad peste limita de îngheț, a influențat automat și comportarea bateriei de acumulatori de 58 kWh. Când e frig, maximul va fi undeva spre 300 km, oricum mai mult decât oferă chiar și vara unii concurenți.

Bateria poate fi încărcată cu până la 100 kW, ceea ce s-ar traduce printr-o încărcare completă în 35 de minute.
La stațiile AC poate primi maxim 11 kW.

Motorizarea exemplarului testat, singura oferită momentan, produce 150 kW (204 CP) și însuflețesc puntea spate. Deci, aveți grijă unde montați lanțurile, la nevoie. Nu a fost cazul prea des la VW-urile moderne să mergeți în spate. Din planurile pe termen scurt ale companiei germane mai fac parte și două noi versiune de acumulatori, de 45 kWh sau 77 kWh, dar și o motorizare „de bază” (botezată Pure) de 110 kW/150 CP.

Dar să nu credeți că 204 CP sunt prea mulți. Nu atunci când au de mobilizat aproape 1,8 tone de automobil, la gol. Sunt fix cât trebuie ca ID.3 să păstreze o anumită doză de mobilitate fâșneață necesară mai cu seamă la manevrele din scurt, în oraș. Din punctul acesta de vedere, mașina este plăcut de condus, iar direcția profită de roțile față „libere” pentru a oferi un feedback interesant. De asemenea, raza de bracaj este minusculă, un detaliu care va ajuta mult la parcare și la întoarcerile în spații înguste.

Din prețul de listă, statul român își aduce aportul la scăderea a aproape 11.000 euro, bonusul pentru achiziționarea unui vehicul electric. E important de știut.

Din punct de vedere dinamic, ID.3 nu va impresiona prin sportivitate, însă este suficient de confortabil, atât pentru drumuri ceva mai grele cât mai ales pentru deplasări lungi. Puse cap la cap toate aceste caracteristici, îl scot lejer pe VW ID.3 din tabloul orașului, iar cu bateria aceasta îi permit deplasări absolut decente. E limpede că cei care fac des excursii extraurbane mai ample vor opta din start pentru acumulatorul de 77 kWh.

Date tehnice Volkswagen ID.3

electric, 204 CP, 310 Nm, 4×2 · 58 kWh, 16 kWh/100 km, 420 km · 0-100 km/h în 7,3 s, 160 km/h ·
de la 39.043 € cu TVA

Date tehnice Volkswagen GTi

1.588 cmc, benzină, 112 CP, 4×2, manuală 5 · 8,8 l/100 km, 205 g CO2/km · 0-100 km/h în 8,8 s, 182 km/h

Text publicat în revista EcoWheels numărul 20.

Citește și

Lasă un comentariu