Acasă RacingWheels Curriculum Vitae

Curriculum Vitae

0 comentarii

A fi un Ferrari în lumea automobilelor este o onoare. A fi un Ferrari de competițe, ei bine, abia acesta este maximul posibil, dar și o etichetă ce obligă.

În funcție de stare, am momente în care vreau să mă afund în Nocturna 9, în viziunea fantastică a lui Chopin, pe poate cel mai calm pentru suflet pian din muzica clasică. Asta deși sunt o fire activă, care arde frecvent câte-un heavy metal în căști.  Dar pianul ăla, fragmentul acela te prinde irecuperabil în mreje. E ca o terapie pe care nu o soliciți, dar te bucuri că o primești.Test Ferrari 458 Challenge: Curriculum Vitae

Cum la fel de muzică pentru urechi este și un Ferrari care face exact ce știe mai bine, adică merge de rupe pământul. Am ținut foarte mult ca în diversitatea mărcilor speciale pe care le-am așezat în sumarul RacingWheels să fie și un Ferrari. Ar fi fost până la cer de injust să nu.

Și am avut norocul să descoperim un exemplar special, născut expre pentru una dintre cele mai mari plăceri pe care le poate avea un bărbat în viață: întrecerile automobilistice. Adică scopul nașterii acestui 458 Challenge.

Aici, un „individ” aparte, o evoluție by Kessel Racing.

Challenge este versiunea de curse a lui 458 Italia. Practic, pe scurt, se păstrează motorul V8 de 4.499 cmc și 570 CP, transmisia Getrag F1 cu 7 trepte și dublu ambreiaj, dar care primește un al sistem de management, pentru a asigura un plus de cuplu motor încă de la turații mai joase și se dezbracă gigolo-ul italian de hainele fine și se îmbracă la loc în unele sport.

Test Ferrari 458 Challenge: Curriculum Vitae

Concret, se scot scaunele de piele și se montează unele scoică, un roll bar care să te ajute să rămâi printre pământeni indiferent de acrobația pe care ai putea face-o vreodată pe circuit, se montează sistem de stingere a incendiilor, unul de telemetrie, iar geamurile din sticlă se schimbă cu unele din compozit (plexic).

Pentru reducerea greutății, nebunii de italiani nu doar că au folosit fibră de carbon, dar și panourile caroseriei au fost subțiate. Fiecare kilogram contează, atâta timp cât este în minus.

La exterior se adoptă un spoiler modificat, iar jantele de 20 inch lasă loc unora de 19. Pentru ele, Pirelli a dezvoltat o anvelopă specială, marcată chiar „458 Challenge”, în diferite formule de compoziție. Eu găsesc 458 superb din orice unghi l ai privi, fără eleron. Totuși, giganticul element pe care ai putea călca liniștit o cămașă, dacă ar fi boțită, îi dă un farmec special în versiunea Challenge. În cazul de față, mașina are și elemente de caroserie care încadrează acest grand turismo la categoria competițională GT3.

458 Challenge Evo by Kessel Racing

Enzo era căpos și dur, cinic în a-și atinge scopul. Enzo nu construia mașini de curse pentru a spori vânzările celor de stradă, ci construia ȘI mașini de stradă pentru a avea bani pentru dezvoltarea celor de competiție. Din spatele biroului vegheat de poza lui Dino, fiul plecat prea repede și tragic din povestea Ferrari, il Commendatore era obsedat de soluții tehnologice revoluționare, de materiale mai bune, mai performante, mai ușoare.

Ceva din spiritul său a rămas prin birourile Ferrari. Scopul este același, cercetarea continuă pentru noi soluții inginerești și goana după cele mai avansate tehnologii. Un Ferrari iese pe circuit pentru a câștiga, nu pen- tru a face act de prezență, nu? Iar parte a filosofiei a fost adoptată și de particulari, care sunt mânați în competițiile auto de către spiritul tătucăi lui Ferrari. Kessel Racing este o grupare din Pambio Noranco (Lugano, Elveția) specializată în prepararea de exemplare Ferrari pentru competiții. A fost fondată în anii ’80 de către elvețianul Loris Kessel, fost pilot de Grand Prix.

Test Ferrari 458 Challenge: Curriculum Vitae

Ce au făcut ei pentru acest 458 Challenge EVO este ceea ce se numește ”fine tuned”. Adică s-a mai intervenit pe ici-acolo, pe unde mai era loc de și mai bine. Sistemul de suspensie a fost regândit și recalibrat, pentru o ținută de drum chiar și mai bună. De asemenea și soft-ul transmisiei a fost îmbunătățit.

Iar proba circuitului a fost zguduitoare pentru mine. De fapt, eu ca eu, cu limitările mele într-ale pilotajului, dar am făcut câteva tururi de Motorpark în dreapta lui Ovidiu Zaberca, prieten vechi de-al nostru și unul dintre cei mai rapizi români pe circuitul de la Adâncata.

Challenge are un sistem de tracțiune dezvoltat în F1. Principalele setări sunt WET și DRY. Diferențialul E-Diff este controlat electronic.

Atunci mi-am amintit de pianul lui Chopin. Calmul. Pe de o parte aveam motorul care-mi răgea ca un scelerat în ceafă, iar pe de altă parte era mașina care se mișca incredibil de grațios, de parcă unii ar fi construit cat walk-uri din bitum. Dacă esteceva să impresioneze maxim, nu sunt schimbările de trepte ce-ți lasă impresia că ceva de dezintegrează de fiecare dată în cutie, ci modul în care stă așezat acest Ferrari pe circuit.

Test Ferrari 458 Challenge: Curriculum Vitae

Din scaunul ce te îmbracă precum o mamă protectoare este ireal cât de repede treci prin unduirile drumului construit pentru descărcarea adrenalinei. Iar la capătul liniei drepte, acolo unde poți ajunge chiar și la 250 km/h, frânele cerami- ce îți fac aproape instant un control de rutină al organelor interne. Totul este rapid, rapid și foarte rapid. Iar Challenge EVO by Kessel este ca un pit bull nervos scăpat într-o ceată de căței fără nicio șansă.

Iar seara îți dorești să ajungi în pat. Nu vrei să adormi, că a fost o zi prea de tot. Vrei să stingi lumina și să privești pierdut spre tavan. În minte revin schimbările animalice de treaptă și motorul care băga cărbuni ca un posedat. Și totuși, totuși sunetul de V8 împlinit se pierde ușor între timpane și lasă pianul. Îl auzi? Pianul acela perfect, al lui Chopin. Acela e momentul în care trebuie să închizi ochii, să spui hotărât: lasă că mă fac eu mare și-o să-mi iau un Ferrari de curse!

Citește și

Lasă un comentariu