Acasă EcoWheels Test noul Renault Zoe: Pregătit pentru autografe

Test noul Renault Zoe: Pregătit pentru autografe

de Bogdan Mirică
0 comentarii

Renault Zoe este cea mai vândută mașină electrică din Europa. Am testat noua generație în Sardinia și am descoperit un Zoe care impresionează și care a rezolvat multre dintre slăbiciunile vehicului model.

Când vine vorba de segmentul mașinilor electrice de oraș, Renault Zoe a devenit un simbol de dimensiunea lui Mercedes-Benz Clasa G în segmentul SUV-urilor. Experiența lui Zoe în segmentul vehiculelor electrice este direct proporțională cu cea pe care o are Clasa G în off-road. Prin urmare, noua generație Renault Zoe putea să nu le iasă francezilor doar dacă toți inginerii care au lucrat la această mașină în ultimii 10 ani se îmbolnăveau brusc de amnezie. Cum astfel de epidemii amnezice n-au fost înregistrate în Franța, noul Zoe a ieșit mult mai bine, reușind să acopere fix minusurile vechiului model.

Test noul Renault Zoe

Pentru noi, impresiile despre noua generație au fost culese în Sardinia, celebra insulă italiană, unde diferențele de nivel sunt mai dese decât diferențele de trai din România. Un fel de Montagne Rousse natural, care ar fi fost un fel de competiție Iron Man pentru orice mașină electrică, indiferent de capacitatea bateriei. Noroc că Renault Zoe dispune acum de o baterie mult mai mare, cu o capacitate netă de 52 kWh, capabilă să-i asigure o autonomie de invidiat în regim WLTP: 386 de kilometri.

Fâșneț

Cu plinul de energie făcut și cu șosele savuroase la orizont, am folosit toți cei 135 de cai putere și cuplul motor de 245 de Nm pentru a mă înfrupta din cei 200 de kilometri de traseu, pe care i-am parcurs ca și cum aș fi fugit de apocalipsă. La final, bateria mai indica 15%. Valorile sunt încurajatoare și o dovadă că Zoe poate oferi o autonomie suficientă, chiar și atunci când forțați limitele fizicii. Și o să le cam forțați, pentru că Zoe nu e tocmai o mașină sportivă, în ciuda accelerației fulminante până la 60 de km/h. Zoe rămâne o mașină confortabilă de oraș, dar care nu digeră foarte bine virajele abordate cu aplomb.

Test noul Renault Zoe

La aceste acte de curaj răspunde cu ruliu și cu o inerție simțitoare pe viraje. Nu mai vorbesc despre direcție, care pare să refuze orice comunicare cu suprafața de rulare. Pentru 99% din viitorii clienți, comportamentul descris mai sus nu este relevant. Este relevant faptul că mașina asta reușește să îți ofere o autonomie confortabilă, care poate ajunge fără probleme la 300 de kilometri în mediul urban. Mai ales dacă folosești recuperarea oferită de treapta B a transmisiei automate. La recuperare și eficiență poate pune umărul și modul Eco. Acesta din urmă te face să pierzi o mare parte din resurse, însă rămâne alert la kick-down, care îl poate dezactiva. Atunci când nu folosești modul Eco (acesta limitează viteza de deplasare la 110 km/h), Renault Zoe rămâne o mașină cu suflu bun și după 100 de km/h, chiar dacă viteza sa maximă se oprește la 140 de km/h.

Vechiul Renault Zoe a primit 5 stele la testele EuroNCAP din 2013.

Încărcare rapidă

Vești bune în ceea ce privește încărcarea. Pe lângă eforturile depuse pentru ca Zoe să nu facă mofturi la prize cu o capacitate mică, Renault a echipat modelul său electric și cu încărcare rapidă. Zoe poate înfuleca maxim 50 kW. Dacă nimeriți la un astfel de punct, Zoe recuperează 150 de kilometri autonomie în doar 30 de minute. Bineînțeles, încărcătorul său Cameleon poate extrage până la 22 de kW de la un încărcător AC.

Test noul Renault Zoe

Bateria noului Renault Zoe este construită în Polonia și cântărește 326 de kilograme.

La interior, noul Renault Zoe a câștigat mult în rafinament. Materiale net superioare și chiar o serie de zone capitonate cu textil 100% reciclat, obținut dintr-un amestec de tapițerii și centuri de siguranță uzate (50%) și sticle de plastic (50%). Pe locurile din spate este loc decent la nivelul picioarelor, însă veștile bune vin din portbagaj, care a devenit foarte încăpător pentru un model electric din acest segment: 338 de litri.

Test noul Renault Zoe

Renault Zoe ajunge la 100 de km/h în 9,5 secunde.

Cât privește tehnologia, Renault Zoe a împrumutat tot ce era mai bun de la fratele Renault Clio. Asta înseamnă un afișaj digital de 10 inch pentru instrumentele de bord (oferit standard), un ecran central vertical de 9,3 inch care suportă Apple CarPlay și Android Auto, precum și faruri full LED (oferite și ele standard).

Vechiul Renault Zoe a fost cea mai vândută mașină electrică din Europa. Noul Renault Zoe continuă să materializeze ambițiile electrice ale francezilor și să își câștige dreptul de a fi privit ca un etalon în segment.

Citește și

Lasă un comentariu