Tesla se laudă cu o creștere impresionantă în vânzări în trimestrul al treilea din 2020: 139.300 de mașini, circa 40% din totalul vânzărilor de pe 2020.
Popularitatea Tesla crește exponențial, lucru cel mai bine văzut prin prisma cifrelor de vânzări. În prima jumătate a anului, producătorul american a vândut circa 181.000 de mașini. În trimestru al treilea, vânzările au înregistrat o nouă cifră-record: 139.300 de unități.
În primele nouă luni din 2020, Tesla a vândut în total aproape 320.000 de mașini, cu 40% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea este motivată, în parte, de intrarea producătorului american pe piața europeană, unde Model 3 a și ajuns pe podiumul clasamentului de vânzări.
De alfel, Model 3 este bestsellerul absolut al gamei: din cele 139.000 de mașini vândute în 2020, peste 124.000 au fost Model 3 sau model Y.
Tesla vrea să se mute de-a binelea și în Europa: lucrează la o linie de producție în Germania, un Gigafactory în apropiere de Berlin. În una dintre vizitele sale recente, Musk a cunoscut și noile Volkswagen ID.3 și ID.4, într-o întâlnire discretă cu șeful Volkswagen, Herbert Diess, pe aeroportul Braunschweig. Planurile de extindere Tesla vizează și India, unde Musk a anunțat că electricele americane vor ajunge cel târziu în 2021.
