Din 2009 încoace reprezentăm Universitatea Transilvania din Brașov și România în cea mai avansată competiție de ingineri destinată studenților – Formula Student. Sunt 10 ani în care, generație de generație, luptăm să devenm mai buni, mai pregătiți, mai uniți. Dar cum am ajuns aici?

Când am început toată nebunia asta numită BlueStreamline, nu aveam în cap că vom ajunge vreodată să vedem 10 mașini cu numărul 111, toate gândite și construite de noi, pe aceeași pistă. Au fost momente în care chiar existența proiectului a fost pusă atât de tare la încercare încât nu am îndrăznit măcar să ne gândim că vom ajunge să marcăm un deceniu de Formula Student la Brașov.

De prea multe ori a trebuit să dezmembrăm mașinile vechi, din lipsă de resurse, fie ele materiale, tehnice sau temporale, încât să sperăm că vom reuși să le vedem pe toate aliniate la start vreodată. Și cu atât mai mult, nu credeam că BS09, primul nostru monopost, unul cu mari probleme la electronica motorului, să parcurgă vreodată măcar un metru.

Dar ziua aceea a venit. Pe 19 aprilie 2019, la ora 9 dimineața, 10 monoposturi stăteau aliniate pe linia boxelor circuitului de la Prejmer, gata să marcheze un moment mare în istoria noastră. Și chiar dacă spectacolul avea în prim plan mașinile, poveștile din spatele celor aproape 300 de oameni care și-au pus amprenta pe acest proiect sunt, de fapt, cel mai valoros lucru. Nu statisticile, nu rezultatele, nu cifrele seci ale vreunei simulări făcute la ora trei dimineața contează, importante sunt frazele alea care încep cu „mai ții minte?”.

The snowball effect

Rădăcinile noastre se întind până în 2008, anul ce a conturat proiectul și, totodată, o perioadă în care ne-am luptat cu mentalități distructive, din țară sau străinătate, și o lipsă de încredere acută.

Știam cine suntem și chit că eram doar 7 oameni, făceam mereu diferența dintre „aș vrea să fac” și „voi face” iar asta a stat la baza BlueStreamline. A pornit ca o dorință de a schimba felul în care suntem priviți și de a modela noi oameni în această direcție. Pentru că motorsportul educă oamenii într-un fel în care nici o altă disciplină nu o face.

În acea vreme, am fost singura echipă de Formula Student, nu numai din România, ci din întregul est al Europei. De aceea, se justifică într-un fel scepticismul și lipsa de încredere de care ne loveam la tot pasul, inclusiv la nivel instituțional.
Era ceva ce aveam să schimbăm. După primii noștri pași, atunci când am reușit să câștigăm încrederea celor din jur, implicarea Universității a devenit necondiționată. Iar asta nu e puțin lucru.

Zece ani au însemnat undeva peste 200 de studenți implicați în proiect. Un singur om nu a luat pauză – Mihai Comșiț, profesorul coordonator încă din prima zi de viață.

Dar cea mai mare realizare a acestui proiect a fost dezvol- tarea unor generații de studenți care au stat față în față cu prima linie a inginerilor tehnici din întreaga lume. Iar într-o eră în care experiența este totul, BlueStreamline formea- ză în fiecare an o echipă de ingineri, designeri, oameni de marketing care s-au lovit deja de rigorile unei competiții din care se recrutează personal pentru Formula 1.

Dar, mai mult decât atât, fiecare membru “albastru” trece prin procesul anevoios al proiectării, construirii și exploatării unui monopost, dar și prin toate implicările conexe ale unui astfel de proces. Formarea oamenilor valoroși este scopul, nu consecința acestui proiect. Marele rezultat BlueStreamline nu este vreun podium, este această masă de oameni valoroși ce își găsește locul alături de mari nume din industria auto, aerospațială și uneori chiar din motorsportul european.

The team behind the team

Așa cum orice piesă de teatru are nevoie de butaforie pentru a pune în scenă ideile regizorului, așa am avut nevoie și noi de susținerea celor din exterior. Și această susținere a venit din partea sponsorilor, familiilor și prietenilor, povestea aceasta datorându-se în egală măsură și lor.

Pe lângă susținerea materială, vitală unui proiect de asemenea anver- gură, am avut norocul de a atrage lângă noi oameni dedicați și sinceri în demersul lor. Sunt imagini mentale cu directori de multinaționale ce strângeau șuruburile de la caseta de direcție atunci când nici unul dintre noi nu mai era apt, profesori care au plecat de lângă familiile lor pentru a ne da un sfat și o îndrumare, sponsori care ne-au deschis magazinele lor în toiul nopții pentru că nu mai aveam șuruburi pentru mașină, de exemplu.

Numărul 111 a fost rezervat an de an echipei din Brașov.

Au fost părinți care au lucrat la strung noaptea pentru că nu avea cine să ne prelucreze piesele, prieteni care au venit să dea o mână de ajutor în timpul liber. Și au fost soții și prietene care au înțeles toată nebunia asta care a fost și este BlueStreamline. Iar aceste imagini pot apărea în Dex, lângă definiția termenului „efort colectiv”.

All in

Pentru a ajunge să ne bucurăm de aceste momente, am știut că va trebui să modificăm ceva în structura noastră. Și aici am reușit să ne imprimăm o atitudine ce a existat din primul moment BlueStreamline și s-a propagat până astăzi: încăpățânarea de a reuși indiferent de greutățile întâmpinate. Fie că au fost neajunsuri materiale, fie că a fost incapacitatea noastră de a înțelege cum să construim un prototip sau chiar și nerespectarea unor angajamente exter- ne, am făcut totul pentru a pune roțile monoposturilor pe circuit.

Și nu a fost un lucru ușor. Într-un an, din lipsă de resurse, am fost nevoiți să tăiem brațele de suspensie de pe una din mașinile mai vechi, doar pentru a reuși să o terminăm pe cea de atunci. Într-o altă instanță, de data aceasta în timpul competiției, ne-am văzut puși în fața unei coloane de direcție ce s-a rupt fix înainte de începerea probei de anduranță (probă importantă din cadrul unei etape de Formula Student).

Atunci am sudat două prelungitoare din trusa de scu- le și am reușit să luăm startul. Nu am terminat acea anduranță, dar am știut că am încercat tot. Presiunea anduranței a fost mereu prezentă și aici am făcut multe eforturi, doar pentru a putea lua startul. În primii ani, electronica era o mare necunoscută pentru noi și de multe ori ne lua prin surprindere. Uneori atât de mult încât am plecat în cursă cu o baterie moto și două mari, de motoare diesel. A mers? A mers.

Șase team leaderi ai echipei au fost prezenți la reuniunea de pe Prejmer.

Tot în timpul unei anduranțe, pe o caniculă extremă, motorul nostru nu voia sub nicio formă să mai coboare sub 117 grade iar riscurile erau destul de mari. Piloții noștri nu au calculat aceste riscuri și au dus mașina la finish, scopul era doar unul. În alt an, de data aceea cu câteva ore înaintea plecării la competiție, pe fondul oboselii am uitat pur și simplu să dăm în execuție portfuzetele. În mai puțin de 6 ore, am reușit să le executăm singuri, în atelier și au ieșit chiar mai ușoare decât cele din proiectul inițial.

Insuccesul nu a fost niciodată prezent în ipotezele noastre, nici măcar atunci când am readus la viață vechile noastre monoposturi. Atunci când BS09, primul nostru prototip, a primit un motor nou și l-a spart după primul metru, am intrat în atelier și în 3 ore, mașina avea o inimă nouă. Aveau să fie primii metri făcuți vreoda- tă de BS09.

Fiecare generație „albastră” are multe povești de spus, fie ele din garaj, de la competiții sau din diverse deplasări, povești de
diverse facturi și intensități, dar dacă ar fi să dăm un factor comun al acestei istorii, acela ar fi abilitatea noastră de a trece peste obstacole. Tot acest efort ne-a fost răsplătit, nu o dată, cu pre- miul „Best Teamwork”. Iar atunci am știut că am reușit să ducem numele nostru și al Universității acolo unde ne-am dorit încă de la început.

O legătură între generații

Înapoi pe 19 aprilie 2019, după efortul enorm al ultimelor două generații (de regulă un student poate participa la proiect cam 2 sau 3 ani) de a recondiționa și a aduce în stare de funcționare toate cele 10 monoposturi, aveam în față toată istoria BlueStreamli- ne. Era de fapt o punte peste ani în care vechile generații înțelegeau că povestea lor merge mai departe, fiind doar alimentată de alți oameni mânați de aceeași dorință.

Un student nou l-a întrebat admirativ pe șeful departamentului tehnic din primul an, fără să știe cine este: „Dumneavoastră ați făcut mașina asta?”. Veteranul s-a uitat la prima noastră creație și a dat afirmativ din cap. Avea să confirme, mai târziu, că și dacă s-a simțit bătrân, în mo- mentul acela a simțit că a lăsat ceva după el, că tot efortul de atunci și-a atins scopul.

După câteva încercări de a rezolva diversele hibe ale mași- nilor mai vechi, am pornit în ceea ce a fost, de fapt, cel mai mare moment BlueStreamline întreprins vreodată. Un tur de circuit în care toate cele 10 mașini rulează simultan, într-o încununare a eforturilor tuturor generațiilor care și-au pus amprenta pe acest proiect. Emoțiile s-au ridicat la nivel înalt, vizierele căștilor fiind singurele care reușeau să ascundă lacrimile unora, ale norocoșilor care au fost nominalizați să piloteze cele zece „bestii”. A fost cea mai importantă cursă la care am luat noi parte!

Și așa ne-am dat seama că suntem, de fapt, aceiași oameni, cu aceleași idealuri, care iau parte la aceeași poveste, dar în spații temporale diferite. Inima BlueStreamline este aceeași, doar că bate în piepturile altor oameni în fiecare an.