Mărturia unei curse de 500 de kilometri fără pauză sau alimentare, văzută prin parbrizul unui Hyundai Kona Electric.
Sunt puțini cei dintre noi care chiar se entuziasmează la ideea unei călătorii de 500 de kilometri prin România. Sunt și mai puțini aceia care ar pleca fără teamă la drumul ăsta cu o electrică, fără să realimenteze pe parcurs. Cât despre a străbate în 24 de ore 500 de kilometri pe bicicletă, pe drumurile publice din România, fără pauză de somn, știu doar patru oameni care au îmbrățișat ideea: Bogdan, George, Marian și Vlad.
Bike4Life, nivel de dificultate Extrem+
Regulamentul cursei Bike4Life nu cere nimănui asta. La nivelul de dificultate cel mai ridicat trebuie să pedalezi 500 de kilometri în șapte zile. Este o probă virtuală, adică îți alegi tu traseul, poți să faci și 500 de kilometri în jurul blocului, atâta timp cât înregistrezi onest progresul pe Strava. Cursele virtuale sunt modalitatea ideală de a face mișcare, de a-ți depăși condiția, într-un ritm stabilit de tine și, dacă există și o cauză umanitară la mijloc, de a face un mare bine.
Fondurile strânse prin înscrierile în Bike4Life merg la Autism Voice, un ONG care asigură ședințe de terapie pentru copiii cu autism.
Bogdan Coman face sport de când se știe. La fel și Vlad Asimionesei — de vreo 20 de ani. Amândoi s-au format de-a lungul anilor ca atleți veritabili, chiar dacă viața i-a purtat în alte domenii — vânzări, respectiv IT. Marian Graur a început bicicleala acum cinci ani și s-a îndrăgostit atât de tare de ea încât merge pe bicicletă mai oriunde. A și pus bazele unei echipe de ciclism Mega Image, unde este șef de departament.
Frații Ștefan și George Tudor au fost primii români care au reușit să încheie un everesting în alergare: au urcat pe vârful Postăvaru de 12 ori în 23 de ore.
George Tudor, pe de altă parte, a fost genul de om „cu scutiri la sport”. Acum patru ani nici nu știa să meargă pe bicicletă. Ambiția l-a transformat dintr-un supraponderal comod într-un alergător la ultramaratoane. A făcut și un Iron Man. Toți patru știu ce înseamnă limita, dar vor tot timpul să o depășească. Așa că au hotărât să pedaleze cei 500 de kilometri în 24 de ore, nu în șapte zile.
Cursa lor
Universul le-a respectat dorința și a plusat, în ziua cursei, cu o ploaie brașovenească și cu temperaturi scăzute. Și-au demonstrat toți ambiția îndurând vremea câinească, care s-a lăsat păgubașă și a început să se însenineze odată ce băieții au urcat la Sinaia și au început coborârea către Târgoviște, prima oprire. Pit stop-uri au fost showroom-urile Proleasing din Târgoviște, Ploiești și Buzău. La Târgoviște s-au schimbat în echipament uscat. La Ploiești s-au alimentat și au verificat bicicletele. La Buzău au dat și un interviu pe cameră. Au pornit către Întorsura Buzăului.
După primii 250 de kilometri parcurși ca mașină de asistență, Kona Electric mai avea resurse pentru încă 300.
După 14 ore de pedalat a venit peste ei noaptea cea mai lungă, care a înecat în beznă caruselul asfaltat cunoscut ca Gura Siriului. Aici s-au izbit de zidul imaginar creat de minte și resimțit în tot corpul. L-au răzbit împreună, cu gesturi de camaraderie. Genunchiul lui Vlad a renunțat după 430 de kilometri, dar nu și Vlad: s-a alăturat echipei de asistență și a încurajat în continuare echipa. După 25 de ore de pedalat s-au întors în punctul în care au plecat, unde au fost întâmpinați de cea mai satisfăcătoare dimineață însorită de toamnă.
Cursa mea
Partenerii de la Proleasing Ploiești m-au întrebat dacă vreau să particip în această aventură la volanul lui Kona Electric și să-mi depășesc frica de autonomie — una foarte vie în cazul meu — prin a parcurge același traseu fără să alimentez. Să depășesc cu peste 50 de kilometri autonomia declarată de producător? Am spus „Da!” fără să ezit.
Kona Electric promite o autonomie de 449 de kilometri.
O decizie pe care am regretat-o puternic la începutul traseului, pe urcușul din Brașov către Sinaia. M-am liniștit odată ce am început coborârea și chiar am prins curaj în prima jumătate a cursei, când am funcționat ca mașină de asistență, în spatele cicliștilor. La Buzău ne-am despărțit, am mers înainte, în ritm normal — chiar alert pe alocuri — decis să cresc media de viteză și să profit de cei 204 cai-putere și de cuplul instantaneu al mașinii. Am ajuns la finiș în Brașov cu 14% baterie și autonomie de 76 de kilometri. Am băgat-o în priză după aproape 14 ore și 537 de kilometri parcurși, lecuit de range anxiety și convins chiar că pot să-mi depășesc și mai mult condiția. Abia aștept următoarea provocare.
Text publicat în revista EcoWheels numărul 19.
Foto: Mihai Dumitrescu

























