Mai avea nevoie lumea (auto) de încă un SUV-coupe? Depinde pe cine întrebi. Un lucru e cert: moda pornită timid, la începutul mileniului 3, se extinde și în zona automobilelor de volum. Studiu de caz: VW Taigo.
A-nceput oficial cu BMW X6 în 2008, dar dacă-l mai țineți minte pe Infiniti FX, putem spune că nebunia SUV-coupe a pornit de prin 2002-2003. Un început lent, dar un început. Între timp, bulgărele s-a mai rostogolit, a prins viteză și amploare, iar acum e imposibil să mergi pe stradă fără să te „lovești” de un SUV-coupe.
Iar cum mai e cale lungă până ca piața să fie saturată de astfel de arătări, mai ales în zona de volum, Volkswagen s-a mișcat destul de repede în încercarea de a prinde valul – nu la fel de repede ca Renault cu Arkana, dar suficient de repede încât astăzi putem vorbi despre primul SUV-coupe al mărcii: Taigo.
Cine este Taigo?
Că e SUV-coupe, am stabilit. Platforma de sub Taigo este binecunoscuta MQB A0, regăsită și la baza actualelor Polo și T-Cross. De fapt, nu greșim cu nimic dacă-l considerăm pe Taigo un soi de versiune cu plafon plonjat a lui T-Cross și un frate european al modelului pe care piața din America de Sud îl cunoaște drept Nivus.
Deci, e clar că nu vorbim despre un model nou din punct de vedere al platformei și al componentelor așezate pe aceasta, ci mai degrabă de o derivare a unui produs deja existent. Volkswagen Taigo este disponibil doar cu motoare pe benzină, de un litru (cu 3 cilindri) și 1,5 litri (cu 4 cilindri) și roți motrice față, iar în segmentul său are de luptat cu nume precum Toyota Yaris Cross, Ford Puma sau Mazda CX-30.
Cum e Taigo la interior?
Răspunsul scurt ar fi ceva de genul: dacă te-ai mai urcat până acum într-un T-Cross, vei avea multe senzații de deja-vu. Există și câteva excepții. Pentru că imaginea unui SUV-coupe este atribuită unui automobil ceva mai „lifestyle”, VW a operat câteva schimbări față de T-Cross. Prima care mi-a sărit în ochi a fost partea de sus a planșei de bord, care în Taigo este realizată dintr-un material mai moale, mult mai arătos din punct de vedere vizual decât cel folosit în cazul lui T-Cross.
De menționat că modelul pe care l-am plimbat pe ici, pe colo a venit în echipare R Line, deci vârf de gamă, cu tot ce se poate mai bun la acest nivel. A nu se crea confuzii, nu vorbim despre R-ul ACELA de la Volkswagen, ci doar despre o versiune cu picanterii vizuale inspirate din răutatea unui VW R autentic. Pentru că dincolo de acestea, interiorul lui Taigo este dezvoltat pe două axe: cea a confortului și cea a tehnologiei.
Mi-au plăcut comenzile tactile pentru sistemul de climatizare și ușurința (a se citi „din prima”) cu care îți poți conecta (wireless) telefonul la Apple CarPlay/Android Auto, la fel de mult ca scaunele moi, confortabile, și ca faptul că plafonul tăiat din scurt a provocat pierderea a doar 15 litri din volumul portbagajului față de T-Cross, deci cine va lua un Taigo se va putea baza pe 440 de litri (cu bancheta spate în poziție ridicată).
În habitaclu mai există unele zone acoperite de plastic slab calitativ. O parte dintre ele sunt la vedere (pe consola centrală și portiere), majoritatea însă sunt ascunse privirii.
Apropos de tehnologie, aspect pe care VW a plusat foarte mult în ultimii ani, asta văzându-se: sistemul Digital Cockpit Pro, cu instrumentar de bord digital, bazat pe un ecran de 10,25 inch, este foarte competent, fie că vorbim de grafică sau de claritatea cu care îți sunt afișate varii informații – comportament regăsit, desigur, și în cazul ecranului central.
Și pe șosea?
Păi, tot cam ca un T-Cross. Știu, știu, versiunea scurtă a răspunsului n-ajută pe toată lumea – mai exact pe cei care n-au interacționat cu un T-Cross până acum. Ideea e că așa cum am mai spus-o și cu alte ocazii, platforma MQB de la Volkswagen a găsit, din punctul meu de vedere, compromisul ideal între rigiditate și confort.
Adică, da, suspensiile sunt relativ tari pentru segment, dar șocurile sunt absorbite silențios, cu cel mult mici zgomote „înfundate” și vibrații resimțite la interior, iar pe viraje Taigo stă aproape – cu accent pe aproape – la fel de bine ca Puma sau CX-30, ceea ce este un compliment în toată regula.
Ce-am testat eu a fost un model echipat cu motorul de 1,5 litri, benzină, așa cum spuneam mai sus, cuplat cu transmisia DSG cu 7 trepte. Fără să fi încercat motorul de un litru, dar jucându-mă cu acest 1.5, aș zice că propulsorul mai mare este mai potrivit pentru Taigo. Resursele, pe hârtie și în viața reală, sunt mai mult decât suficiente pentru deplasări de tot felul, pe varii categorii de drumuri și distanțe.
De fapt, motorul face o treabă atât de bună în a mișca masa lui Taigo (1.304 kg, în versiune R-Line cu DSG), încât îndrăznesc să pun împleticirile apărute atunci când ai nevoie să „o calci” pe seama transmisiei, care pare ușor confuză în momentele menționate, când nu reușește să convertească tot potențialul motorului.
8 l/100 km – acesta a fost consumul mediu pe care l-am obținut cu Taigo R-Line 1.5 DSG.
Motor care, apropos, nu duce lipsă de vână la ai săi 150 CP și 250 Nm. Mai rămâne caracterizarea direcției, nu la fel de ageră precum suspensia, mai degrabă moale și necomunicantă, clar orientată spre mediul în care Taigo va fi folosit cu preponderență: cel urban.
Date tehnice Volkswagen Taigo 1.5 DSG R-Line
1.498 cmc, benzină, 4×2, automată 7
150 CP, 5-5,1 l/100 km, 116-117 g CO2/km
0-100 km/h în 8,2 s, 212 km/h
De la 22.574 euro, cu TVA
