Nu știu dacă se poate vorbi despre un vânt ideal, nici la propriu nici la figurat, dar cred că poți găsi vântul corect atunci când îți cauți direcția. Iar interacțiunea cu Volvo-ul momentului mi-a întărit această idee. Ia să vedeți!
Aveam programat un test cu Volvo XC40. Îl așteptam, pe de o parte pentru că era prima interacțiune cu modelul, iar pe de altă parte pentru că Volvo este o marcă pe care nu ai cum să nu o ții în sertarul cu simpatii din suflet. Adică, nu e neapărat să-i fii fan, dar e practic imposibil să nu admiri direcția și verticalitatea construite în zeci și zeci de ani.
Suedezii au renunțat la mândrie și s-au dat pe mâna chinezilor, cel puțin la nivel de acționariat. Dacă cei din urmă au de primit laude, acestea sunt pentru faptul că i-au lăsat pe primii să fie… suedezi. Adică marca Volvo și-a păstrat personalitatea puternică și imaginea pe alocuri imaculată.
M-am gândit care ar fi fost peisajul cel mai bun pentru ședința foto. Vara și dorul de mare m-au condus instant la ideea unui tablou cu ambarcațiuni. Așa am luat drumul comunei Limanu, în sudul litoralului românesc, acolo unde se găsește cocheta marină „Life Harbour”. Iar odată ajunși acolo, XC40 s-a dovedit a fi un soi de pește în apă, camuflându-se excelent printre ambarcațiunile frumoase.
Mașina anului 2018 în Europa
XC40 este „Mașina anului 2018” în Europa (Car of the Year). Este un model apărut la fix, cu lecții bine învățate și cu ambiția nordică în torpedou. Design-ul este unul cu multe unghiuri drepte și dure, emană o personalitate extremă, pe alocuri, amintind de robustețea unor modele care au scris istorie pentru Volvo. Totul se îmbină la fix, iar liniile mașinii te trimit cu gândul la arhitectura nordică, simplistă dar funcțională, uneori rece dar cu rezultat final captivant din punct de vedere vizual.
Ca artificiu de design preferat am să amintesc de steagul Suediei montat la granița dintre capota motorului și aripa stânga față. Fabricat din cauciuc, te trimite cu gândul la stegulețele montate triumfător pe mormanul de chifteluțe de la Ikea, dar și la alt cult nordic – jocurile Lego. Doar că XC40 este cât se poate de puțin jucărie și cât se poate de mult un model sobru și plin de tehnologie de ultimă oră.
Îngerii lui Volvo
Interiorul este unul curat, organizat militărește, îmbrăcat în materiale de calitate care sunt asamblate pentru a mulțumi chiar și cele mai pretențioase voci. Spațiul disponibil este în tonul clasei, iar grefa de tehnologie pe care o suportă industria auto în ultimii ani a lăsat și pe aici urme. Ecranul montat vertical are momente când te cucerește prin ergonomia comenzilor. Totuși, lipsa a prea multor butoane te obligă să cauți prin meniul cu acționare tactilă. Reglarea sistemului de ventilație, spre exemplu, în mers, fiind enervantă în unele situații.
Volvo a excelat întotdeauna la capitolul siguranță oferită pasagerilor. Lista de sisteme de siguranță activă și pasivă ce se pot găsi în configurarea unui XC40 este de-a dreptul impresionantă. Le-am apreciat până când am relizat că nici măcar cei de la Volvo nu au atins perfecțiunea. Spre exemplu, cum colectarea de date din traficul exterior se face aproape instant, pentru a oferi un răspuns cât mai rapid, apar momente în care senzorii de siguranță dau greș.
Am pățit de câteva ori ca mașina să detecteze obstacole în drum, eronat, pentru că se aflau pe sens opus sau staționate, ori să frâneze singură inutil, tot dintr-un algoritm ales greșit. Situația nu are legătură cu Volvo, neapărat, ci cu faptul că toate aceste sisteme, lăudabile de altfel, mai trebuiesc rafinate pentru a deveni cu adevărat impecabile.
În rest, viața la bord are un aer aparte, confortul este vizat în mod special, iar artificii precum sistemul audio premium (Harman/Kardon) vin să amintească de faptul că Volvo se vrea pus pe picior de egalitate cu mărgi germane care fac, de multe ori, jocurile. Tot un detaliu mic, dar de efect, butonul pentru reglarea volumului sistemului multimedia (Sensus) are o textură ce amintește de paharele pentru whisky fabricate din cristal de Bhoemia. Pentru unii un fleac, pentru alții o grijă apreciabilă la modul în care se simte un proprietar cu gusturi la volan.
La capitolul ergonomie aș aminti și de sistemele de optimizare a spațiului din portbagajul a cărui capacitate utilă este de 460 litri. Prin mutarea unor panouri absolut banale se pot aranja mai multe spații care să te ajute să te organizezi cu încărcătura. Încă o dovadă că nordicii sunt enervant de exacți uneori.
Diesel pe ultima sută de metri
Volvo este una dintre mărcile care au acontat deja sobor de preoți pentru motorizările diesel. Benzina va domni, cel puțin în primă fază, urmând a preda sceptrul (după toate semnalele) către domnul electricitate. Cu doar un an și ceva rămas pentru diesel ca să fie salvat din vitrina Volvo de către cumpărători, noi am plecat spre mare cu un D4 echipat cu transmisia automată cu opt trepte de viteză.
190 CP și 400 Nm (de la 1.750 rot/min) au misiunea să însuflețească modelul care deja se bucură de un succes mai mare decât cel anticipat prin birourile mărcii. La capitolul performanțe oferite, XC40 D4 se aliniază la tendința motorizărilor oferite de concurență. Atâta doar că este un motor care, cel puțin de afară, este perceput a fi ușor cam gălăgios. Pentru interior, însă, antifonarea bună scurtcircuitează meandrele ronțăitului tipic de diesel.
Drumul dintre București și Agigea s-a scurs repede, pe o autostradă ce părea pustie pe alocuri, la o viteză ce a atins pe unele sectoare chiar și 150 km/h. Pentru un motor cu doar câteva mii de kilometri munciți, nici măcar cât de un rodaj de mai demult, consumul de 9,9 l/100 km a fost decent. Sigur, nu e chiar ce aștepți la nivel teoretic de la un diesel, dar gabaritul și mai ales forma aerodinamică, cât și viteza de deplasare, și-au cerut tribut. Altfel, cifra obținută poate fi mai mică inclusiv în oraș, ceea ce este important.
Transmisia automată are momente de întârziere din când în când, sesizabile în special în timpul abordării ceva mai sportive a situației. Pentru aceste cazuri există un mod Dynamic de funcționare (unde se promite „High Performance” – un pic prea hazardată folosirea termenului „high” la un diesel de 190 CP). Pentru celelalte situații de trafic, Drive Modes mai are opțiunile: Eco, Comfort, Off Road și Individual.
Ne oprim la modul Off Road, pentru că XC40 este echipat cu un sistem inteligent de tracțiune integrală. Intervenția utilizatorului asupra sa este limitată la a accesa acest mod, Off Road, în meniu. El va optimiza asistarea sistemelor electronice, pentru a maximiza tracțiunea pentru roțile ce au aderență. Acum, e cât se poate de limpede că XC40 nu este un off roader veritabil, nici măcar un SUV înțepat. Escapadele pentru el trebuie să se reducă la terenuri ușor desfundate sau drumuri de macadam ori nisip. Adică fix atât cât ar avea nevoie un navigator.
Ca și ținută de drum, XC40 este clar mai confortabil decât sportiv. Amortizarea denivelărilor se face lin și fără zgomote deranjante pentru pasageri, însă totul știrbește din dinamică, la final. Cu mai puțin de 1.000 euro poți bifa în lista de opționale un sistem adaptiv de suspensie, care promite o versatilitate și mai mare pentru model.
Dacă ești apropiat de spiritul Volvo, nu îl găsesc neapărat necesar. Dar, cel puțin pentru gusturile unuia ca mine, aș fi insistat mai mult pe setarea sistemului de suspensie, mai precis pe feedback-ul oferit în volan. Prea moale și uneori fals, știrbește din totalul experienței de șofat.
Prețul de achiziție pentru această versiune motor-transmisie pornește de undeva de la 40.000 euro, în timp ce modelul în sine pornește de la puțin peste 30.000 euro (o versiune pe benzină). Dotat precum companionul nostru, adică foarte bine, poposește undeva pe la 50.000 euro. Nu sunt nebun, dar vă spun că este unul foarte bun, mai ales din perspectiva dotărilor oferite. Iar dincolo de preț, ca orice Volvo, XC40 este o experiență deosebită în sine.
