Să întâlnești exemplare atât de rare, suficient de aproape încât să le atingi, chiar în anul în care BMW aniversează 90 de ani de producție auto, este o sărbătoare în sine. Să le și conduci, este echivalentul călătoriei în timp.
Îi privesc din lateral trupul cu forme de viespe. Nu mă pot abține și mă holbez la aripile acelea voluptoase și la mijlocul atât
de îngust încât îl poți cuprinde cu mâinile. O rochie neagră de gală și o pereche de ochi care licăresc ca niște faruri la amurg pe un drum pustiu mă fac să uit de orice altceva. Și de parcă toate astea nu erau de ajuns să mă pună pe jar, două curele de piele îi strâng corsetul de sub care inima-i pompează un entuziasm palpabil.
Pielea de culoarea brazilor iarna ce acoperă scaunele și acele indicatoarelor de un auriu înnobilat de timp îți subliniază subtil că valorile clasice sunt apreciate și n-ai s-o auzi măcar vorbind vreodată de roz sau despre roțile for- țate în acel camber dezgustător.
E timpul să plecăm. Urc în dreapta și trag ușa încet, apoi pun o mică buclă de piele peste mânerul ușii pentru a-l asigura; echivalentul centurii de siguranță al vremii. Nu o pot conduce din prima seară, cum ar veni, eticheta timpurilor impune ca cineva să ne facă intro- ducerea. Cu o naturalețe absolută pleacă de pe loc confirmând faptul că vârsta măsurată în ani e doar un număr.
Ieșim din oraș și ajungem rapid la o viteză cu trei cifre, limitată doar de semnele de circulație. Drumul se deschide în fața noastră, unduind molcom peste dealuri și câmpuri înverzite lucrate cu precizie germană, până ce șoseaua se contopește lin cu orizontul.
Brusc, o pală de vânt venită de nicăieri aproape că-mi zboară ochelarii de pe nas, iar turbulen- țele create în spatele micului parbriz drept- unghiular îmi suflă atât de mult aer încât nu reușesc să respir normal și trebuie să inspir cu multă grijă; moment care mi-a adus aminte de primul salt cu parașuta, când trebuia de asemenea să-mi dozez respirația. Coincidență dar, ce prezentare!
Dominatrix
Deși primele mașini sub sigla BMW se produceau încă din 1929, mai exact modelele 3/15 sub licență, marca se năștea așa cum o știm cu adevărat puțin mai târziu. Generația 1936-1940, produsă în 464 de exemplare, avea să-și adjudece pur și simplu lumea sporturilor cu motor. Pe principiul Win on Sunday, Sell on Monday, BMW 328 a fost creată cu sportivitatea ca laitmotiv.
Un șase în linie cu trei carburatoare Solex antrena 80 cai dornici de galop dintr-o cilindree de 1.971 cmc. Șasiul simplu format din două lonjeroane și vreo trei traverse alături de caroseria cu ceva aluminiu adunau în total ceva peste 800 kg. Să spun mai multe?
Debutul în competiții, la Nürburgring, în 1936 cu Ernst Henne la volan, a însemnat și primul triumf. În 1937 modelul devenit etalon aduna peste 100 de victorii în diferite competiții. Tot la Nürburgring, în Marele Premiu al Germaniei, celebrul pilot român Petre Cristea câștiga în 1939 cu un 328 împrumutat, dar pregătit, în fața mașinilor de uzină, trecându-și în palmares și un nou record al circuitului, viteza medie de 115 km/h.
Recordul a rezistat până în 1953 și a fost depășit de Stirling Moss. Petre Cristea a fost multă vreme singurul pilot care a concurat pentru prima oară la Nürburgring și a câștigat la debutul pe circuit, Jackie Stewart alăturându-i-se în ‘70. Și să nu uit! 328 Mille Miglia Touring Coupé a fost mașina câștigătoare a celebrei curse italiene în 1940.
La dolce vita
Pun contactul, dau la automat apăsând butonul din bord și nu pornește. Carburație! Repet și adaug două, trei pedale. Se trezește brusc de parcă ar fi venit colindătorii și a uitat să încuie ușa. Vreau să plec de pe loc și mi se oprește motorul. Mai încerc o dată, chinui puțin ambreiajul și iată-ne plecați la drum. Treapta a doua: ea o rupe la fugă și eu zâmbesc tâmp, știind că am plecat de pe loc cu a treia.
Am condus mult peste o mie de mașini diferite și niște camioane (inclusiv istorice) dar, aici parcă făceam primii pași. Mă recompun și-i dau spre zona aia hotărâtă și plăcută a ritmului de 70%.
Pedalele foarte apropiate te invită practic la heel and toe, iar ea chico- tește de fiecare dată când faci asta. Există un mic decupaj în podea să-ți poți odihni piciorul stâng, altfel neavând unde să-l ții comod fără să atingi ceva. Englezii glumesc despre multe dintre mașinile lor de epocă spunând că de la volan nu virezi, ci arăți cu degetul și speri. La 328 lucrurile stau diferit. Chiar dacă precizia este dată de un volan cât o mică timonă ce virează roți înguste și înalte, poți comenta în timp real cu direcția despre ce se întâmplă pe drum.
Mă fascinează cât de normal pentru zilele noastre poate merge. E clar de unde vine sloganul lor cu „Plăcerea de a conduce”.
Singurul indiciu că nu e vreo adolescentă vine când vrei să oprești: tam- burii par puși acolo în principal pentru a-i atenționa sonor pe ceilalți că vine ceva spre ei. Având în vedere că mașina era evaluată la aproape 1,5 milioane de euro, am calculat următoarele opriri ca ratele unui credit pe 30 ani, cu ipotecă.
Într-o după amiază de aprilie sunt captivat de indicatoarele aproape vii care indică cu oscilație viteza și turațiile, de briza plăcută de aer cald ce vine dinspre motor odată cu mirosul discret de fluide încinse. De vântul care pare a sufla uneori din toate direcțiile și de spațiul intim pe care ți-l oferă, obligându-te să stai puțin cu umărul afară pe ușă. Zâmbesc continuu până mă dor obrajii. Mă trezesc plimbându-mi mâna stângă pe ușă și prag și-mi dau seama că dacă m-aș întinde aproape aș atinge asfaltul.
E unul din momentele speciale pe care încerc să mi le întipăresc în minte. Respir suficient de adânc încât să simt mirosul ierbii, îmi țin de cald raze- le soarelui, urechile îmi sunt inundate de sunetul aproape motorsport al acestui șase în linie și cuprind cu vederea o mică parte din bord, capota impozantă și un drum perfect care urcă și coboară în același ritm cu natura. Magnific!
Actrița
Este genul care are puterea de a fi alături de tine și de a te ajuta să atingi noi culmi sau de a te ruina pur și simplu. Dar înainte de a intra în amă- nunte, ar ajuta puțină istorie. Primul model BMW lansat după al doilea război mondial a fost modelul de lux 501, atât de îndrăgit încât a căpătat supranumele “Îngerul Baroc”.
Încurajați de Max Hoffman, binecunoscutul dealer care importa în America modele germane și aviza producții precum Mercedes-ul Gullwing și Porsche 356, cei de la BMW au început planurile de viitor pentru o piesă care urma să se poziționeze între scumpele Mercedes-Benz și accesibi- lele Triumph.
Cum părinții ei erau într-o situație financiară încercată, visau ca 507 să aibă un destin înflorit pe Tărâmul Făgăduinței și, după cum este obiceiul în lumea auto, când se va descurca bine va putea trimite și ceva bani acasă. Dar au hotărât că fata lor va avea parte de tot ce e mai bun. Contele Albrecht von Goertz s-a ocupat de design. Aflat în căutarea formei ideale, captivat de atingerea proporției corecte a suprafețelor mari și a liniilor fluide fără zone de plictiseală pentru un potențial privitor, a creat o sculptură pe roți.
Nu mi-am imaginat că un lucru calculat geometric ar putea avea atât de mult șarm. Perfectă pentru postere de film. Apoi, caroseria din aluminiu era lucrată manual. I-a fost montat V8-ul aflat în producție în acel timp, cu două carburatoare.
S-a investit enorm și în cele din urmă, doar 252 au luat naștere între 1956 și 1959. Fiecare este unică, panourile de aluminiu ale caroseriei marcând mici trăsături diferite, iar eventualele înlocuiri se fac evident individual. Atelier de croitorie.
Rezultatul a fost o mașină prea prețioasă pentru a face volume, chiar dacă vedetele au îmbrățișat-o la propriu, și n-a avut succesul sperat. Elvis a avut chiar două, una cumpărată de la Hans Stuck – care participa cu ea la competiții de Viteză pe Traseu Montan.
Cum doar regelui i se putea întâmpla, fanele îi scriau cu ruj pe unde apucau. Și-a vopsit mașina din alb în roșu ca să scape de problemă. Ca să nu mă lungesc și mai mult, revin la ce spuneam mai sus, istoria pe scurt e că 507 aproape a ruinat BMW.
Parfum V8
În comparație cu 328, deja accesul înăuntru nu mai presu- pune o acrobație, însă volanul are o poziție joasă care mă obligă să stau cu picioarele puțin crăcănate pentru a ajunge bine la pedale. E conturat un habitaclu, iar geamurile late- rale probabil protejează împotriva curenților de aer. Nu am de unde să știu pentru că le-am coborât imediat. N-aveam să ratez experiența pentru o mică durere de cap cauzată de curent.
Rotesc cheia în contactul amplasat sub bord și dau la auto- mat de la butonul montat ingenios pe butucul său. Baritonul de 3,2 l de sub capotă își drege glasul pentru câteva secun- de și apoi se calmează. Plec, iar de la direcția grea înțeleg faptul că unul dintre dezavantajele dinamice ale unui V8 într-o mașină clasică este masa mare pe puntea față.
Cutia te răsplătește cu o precizie specifică și cu un scurt clic la fiecare schimbare. Într-adevăr, pentru prima și a treia treaptă trebuie să te întinzi și să împingi levierul undeva sub bord dar, asta nu face decât să adauge savoare.
V8-ul îți șoptește vorbe dulci când îl accelerezi la turații reduse și îți cântă pur și simplu când urcă în ture. Cam tot ce vrei să faci este să în- cetinești ca apoi să-i dai gaz motorului până când vântul începe să facă gălăgie. Încetinești pentru un viraj, apoi gaz. Și tot așa, mereu pe la 70%.
Se simte bine închegată și modernă, mai ales în linie dreaptă; în sensul că pare alegerea ideală dacă vrei să faci un tur în jurul lumii la volanul unui roadster de o jumătate, sau chiar un milion de euro, fără bătăi de cap în privința fiabilității. Nu uita să te oprești cu ea din când în când la un concurs de eleganță dacă faci asta. În egală măsură e o bucurie să o privești, nu doar să o conduci. Nervurile care pleacă de la aripi, aerisirile laterale, capota plonjată și acele faruri care te privesc fix… găsești oricând noi detalii să admiri.
Juna bavareză
Esențele tari se țin în caroserii mici… parcă așa suna zicala. Apropiată ca mărimi de rudele sale, tânăra afișează un corp robust cu rotunjimi plă- cute. Zâmbetul larg și acele gropițe din obraji marcate de proiectoare au puterea de a-ți face ziua mai bună doar când le privești. Greu de crezut că a încăput V8-ul de 4.941 cmc luat de la M5-ul E39 montat de la axa roților față spre înapoi, dar iată că a avut loc și cutia.
Șasiul space frame are contribuția sa la rigiditate și spațiu în toată povestea. Desenată în anii ‘90 de Henrik Fisker, sub privirea atentă a lui Chris Bangle, este un omagiu evident adus către 507, dar și un semn de protest împotriva mașinilor de la începutul noului mileniu și a formelor tot mai plictisitoare din industrie. Interiorul este dominat de indicatoare- le de bord dispuse central și orientate discret către șofer și de volanul cu accente retro.
Toate elementele sunt făcute cu tâlc, fie că sunt în două culori, fie că au forme și materiale speciale, și îți aduc aminte de vremurile în care mașinile se construiau manual. Iar o parte din Z8 fix așa a fost lucrată, la Dingolfing, și trimisă apoi la Munchen pentru asamblarea finală.
License to thrill
Z8 a fost una dintre mașinile lui Bond în ecranizarea „The world is not enough” din 1999. BMW a fabricat 5.703 unități Z8 între 1999 și 2003, iar exemplarele cu puțini kilometri și întreținute se vând acum foarte bine, mult peste valoarea inițială a mașinii. Dincolo de prețul prohibitiv de vânzare, rămâne un exercițiu de design pe care BMW a avut curajul să-l pună în vânzare sperând, cred în secret, că se vor vinde doar atâtea unități cât să rămână un produs de colecție. Există totuși un angajament că piesele de schimb vor fi furnizate timp de 50 de ani.
Evoluția generațiilor este atât de ușor de observat odată ce ajungi la bord! Este interpretarea modernă a cum ar fi arătat 507 dacă producția ar fi continuat. Totul este mai ergonomic amplasat, mai închegat, există subtilități precum tetiere și deflector de vânt, chiar dacă la viteză pare că stă acolo mai mult pentru decor din cauza caroseriei cu linia umerilor joasă (exact lucrul care-ți permite să guști și să te delectezi la orice plimbare).
Mașina este dotată cu airbag-uri și, chiar dacă preferi originalele, îți va plăcea volanul îngust cu spițe metalice pentru că după o vreme te vei juca cu el uitând de airbag. Poziția de condus a căpătat finețe și reglaje noi. Motorul, cutia și ținuta de drum formează laolaltă o armă cu două tăișuri, pe care o poți folosi fie să intimidezi pe cineva, fie ca preludiu.
Z8 este totuși o mașină care nu te îmbie s-o împingi spre limită, suspensia lăsând totuși ceva loc confortului, iar direcția are ceva rețineri în a-ți spune chiar tot ce întâlnește pe drum. Roadster este cuvântul pe care îl caut. V8-ul este magic și îți intră rapid sub piele. Are atât de mult cuplu că nici nu trebuie să schimbi prea mult treptele, însă e un deliciu să-i dai câte un spriț pe retrogradare.
Vei ajunge să cauți tunele și să treci pe lângă ziduri mai înalte doar ca să îl auzi mai bine. Și dacă vrei să lași liberi toți căluții, asigură-te că ai o bucată goală de drum pentru că Z8 acoperă distanțele cu o sete uimitoare.
Alex, Radu, Bogdan și subsemnatul, eram cât pe-aci să facem insolație la bordul unor fragmente de istorie, într-o după amiază însorită de aprilie. Mărturisesc, abia când m-am obișnuit cu faptul că ceilalți șoferi nu caută să facă accident cu o mașină clasică cât timp conduc eu, și când mă plimbam mai liniștit în vecinătățile castelului unde Para poza celelalte doamne, mi-am dat seama cât de mult s-ar fi bucurat George că am ajuns aici, toți.
După atâta amar de vreme în care doar motorul pasiunii ne-a ținut în mișcare și departe de compromisuri. Știți filmul „A beautiful mind”? Ei bine, pentru noi ăsta a fost momentul în care am primit stilourile.