Ford Puma descoperă Oltenia, Nissan Leaf merge (și) pe autostradă, Mercedes-Benz EQC ajunge într-o „pădure” de eoliene, iar Porsche Taycan mușcă pentru prima dată din asfaltul românesc. Acestea, plus multe…
EcoWheels
-
-
Proprietar de Golf 7 în România, jurnalist la testul internațional al noului Golf 8 în Portugalia. Am pendulat între cele două roluri și v-am adus primele impresii de la volanul…
-
La prima vedere, realitatea nu pare să se fi schimbat, însă esența sa este acum alta. Numele lui Volkswagen e-Crafter este cu doar o literă diferit de al variantelor cu…
-
În cadrul testului cu noul Skoda Citigo electric, pe care am fost invitat să îl testez în Amsterdam, producătorul din Cehia mi-a propus și întâlnirea cu un model tare iubit…
-
Lisabona a fost locul în care ne-am întâlnit pentru prima dată cu Peugeot e-208. Am testat în premieră versiunea electrică a modelului francez și putem spune că am asistat, oficial,…
-
Skoda ne-a invitat în Olanda pentru a testa primul său model electric: Citigo-e iV. Are o autonomie confortabilă și ar putea deveni cea mai accesibilă mașină electrică din România. Să…
-
Renault Zoe este cea mai vândută mașină electrică din Europa. Am testat noua generație în Sardinia și am descoperit un Zoe care impresionează și care a rezolvat multre dintre slăbiciunile…
-
Noul Renault Clio a ajuns pe piața din România și este disponibil inclusiv cu un motor diesel de 115 cai putere, o alegere neobișnuită pentru segmentul mic. Era început de…
-
Opel a lansat oficial a șasea generație a modelului său de clasă mică. Corsa este un jucător extrem de important în Europa, iar noul model este primul dezvoltat împreună cu…
-
MINI Countryman Cooper S E All4. Nu, nu s-a plimbat pisica pe tastatură, ci acesta-i este numele complet. Un MINI cu alimentare dublă, de la pompă și de la priză,…
